Video VIDEO | Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost eliberat miercuri din închisoare: Nu sunt vinovat

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost eliberat, miercuri, din Penitenciarul Bistriţa, în condiţiile în care decizia de eliberare condiţionată luată de Judecătoria Bistriţa a rămas definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

6265 afișări

UPDATE 11:05 - Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a ieşit, miercuri, din Penitenciarul Bistriţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat, la ieşirea din închisoare, cum se simte, Bivolaru a răspuns: ”Foarte bine”.

De asemenea, întrebat ce planuri are pentru zilele următoare, liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut a răspuns: ”O să văd, o să scriu cărţi”.

Totodată, Bivolaru a declarat că nu este vinovat şi nu va da statul român în judecată.

Liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut a fost aşteptat la ieşirea din închisoare de o adeptă MISA.


Gregorian Bivolaru urma să fie pus în libertate din Penitenciarul Bistriţa după ce decizia de eliberare condiţionată, luată de Judecătoria Bistriţa, a rămas definitivă, procurorii Parchetului de la lângă Judecătoria Bistriţa stabilind să nu conteste eliberarea condiţionată a acestuia.

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru a fost adus la penitenciarul Bistriţa la finalul lunii februarie, pentru a-şi executa o parte din sentinţa de 6 ani la care a fost condamnat în 2016 de Tribunalul Bucureşti.

Decizia de eliberare condiţionată a liderului MISA a fost luată în 7 septembrie de Judecătoria Bistriţa, iar procurorii Parchetului de la lângă Judecătoria Bistriţa nu au contestat în termen horărâtea de punere în libertate a lui Gregorian Bivolaru.

Conform avocaţilor liderului MISA, Gregorian Bivolaru a solicitat eliberarea condiţionată întrucât legislaţia prevede ca persoanele care au depăşit vârsta de 60 de ani pot fi eliberate condiţionat după ce au executat o treime din pedeapsă.

Liderul MISA, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pentru acte sexual cu un minor, a fost încarcerat la Bistriţa la finele luni februarie.

În iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat, de instanţa supremă, definitiv, la şase ani de închisoare cu executare.

Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004 iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie 2016 a fost prins de autorităţile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autorităţile suedeze au informat magistraţii francezi că îl menţin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici