Prima pagină » Social » Makaveli, influencer și candidat la Primăria Capitalei, a forțat perimetrul de siguranță ca să filmeze în blocul din Rahova | „Nu mai mușamalizați morții! Avem imagini cu mâini căzute, cu picioare căzute”

Makaveli, influencer și candidat la Primăria Capitalei, a forțat perimetrul de siguranță ca să filmeze în blocul din Rahova | „Nu mai mușamalizați morții! Avem imagini cu mâini căzute, cu picioare căzute”

Influencerul voia să filmeze în interiorul ruinelor.
Makaveli, influencer și candidat la Primăria Capitalei, a forțat perimetrul de siguranță ca să filmeze în blocul din Rahova | „Nu mai mușamalizați morții! Avem imagini cu mâini căzute, cu picioare căzute”
Luiza Moldovan
17 oct. 2025, 20:01, Social

La câteva ore de la cumplita explozie din Rahova, influencerul Makaveli, împreună cu un grup de persoane a încercat în repetate rânduri să treacă de perimetrul de siguranță delimitat de serviciile de protecție.

Makaveli a insistat mult să treacă, ignorând orice avertisment al jandarmilor.

El voia să filmeze în interiorul ruinelor, spunând că există imagini cu mâini și picioare căzute și acuza organele de protecție de o încercare de mușamalizare a gravității situației.

„Sunt oameni care beau cafea”

„Lăsați presa să intre. Nu mai mușamalizați morții. Avem imagini cu mâini căzute, cu picioare căzute. Ce încercați voi să faceți? Au sărit oameni în aer în România. Un guvern de fătălăi, care nu sunt în stare să tragă la răspundere pe nimeni. Lăsați-i să intre! Nu există niciun risc de pericol. Poliția e la mânecă scurtă acolo (…). Sunt oameni care beau cafea”, striga Makaveli, preluat de Adevărul.

Jandarmeria anunțase, de altfel, pe la orele prânzului, că un grup de oameni fără nicio legătură cu cei afectați de explozie încerca să forțeze perimetrul de siguranță isntituit de autorități.

Influencerul a fost „extras din grup”

Potrivit unui comunicat transmis de Jandarmeria Capitalei, agitatorii au instigat „la acțiuni care pun în pericol buna desfășurare a intervenției”.

„Un bărbat a fost extras din grup și condus la secția de poliție”.

„În urma acestor comportamente, un bărbat a fost extras din grup și condus la secția de poliție, în vederea identificării și luării măsurilor legale.

Reiterăm faptul că jandarmii sunt prezenți pentru delimitarea și securizarea zonei, sprijinind intervenția pompierilor și desfășurarea măsurilor de protecție pentru toți cei implicați”, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

Informații de context

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a preluat ancheta în cazul exploziei din Rahova, produsă vineri dimineața.

Potrivit unui comunit emis de Compartimentul de Informare și relații Publice al Parchetului, această decizie a fost luată „având în vedere complexitatea cauzei”, în temeiul art. 325 din Codul de procedură penală.