Video METEO #azi 26 martie: Vremea se răceşte brusc. Temperaturile, cu până la 10 - 12 grade Celsius

PROGNOZA METEO. Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării. Valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale

518 afișări

ÎN BUCUREŞTI

În Capitală, vremea se va răci accentuat, astfel încât temperatura maximã se va situa în jurul a 11 grade, iar cea minimã va fi de 4...5 grade. Cerul va fi mai mult noros şi mai ales în cursul zilei va ploua slab, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificãri.

ÎN ŢARĂ

Temperaturile vor scădea în toată ţara de marţi, cu până la 10 - 12 grade Celsius

Vremea se răceşte accentuat de marţi, ajungând-se la minime termice cuprinse între -2 şi chiar -5 grade Celsius în majoritatea regiunilor ţării. De vineri, tendinţa va fi de încălzire treptată.

În Banat, marţi vremea va fi caldă, însă ulterior se va răci accentuat, iar în perioada 26 – 29 martie vor fi maxime termice, în medie regională, de 10 - 12 grade şi minime în jur de 0 grade, chiar mai coborâte în 28 martie, când se va ajunge la valori de -2 grade. După acest interval, tendinţa va fi de încălzire treptată, de la o medie regională a valorilor maxime de 12 - 14 grade, până la 16 -17 grade. Tendinţa va fi asemănătoare şi pentru valorile minime de temperatură, care vor ajunge la 4-5 grade, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Şi în Crişana vremea este în răcire, de la 17 grade în prima parte a intervalului până la 8 grade în 27 martie, pentru ca, ulterior, să crească până la 14 grade la finalul lunii martie. Pentru a doua săptămână, cu mici variaţii, se vor atinge maxime, în general, de 15 -16 grade Celsius. Media temperaturilor minime va fi de 3 - 4 grade în primele două zile, apoi va scădea semnificativ, iar în 28 martie se va ajunge la minime în jur de -3 grade. Se vor semnala ploi slabe la începutul perioadei, apoi probabilitatea de apariţie a acestora va fi din nou în creştere după 3 aprilie.

În Transilvania, temperatura este, de asemenea, în scădere, sub nivelul anual al perioadei. În 26-29 martie, valorile vor ajunge la temperaturi maxime de 7 - 9 grade şi la minime negative între -5 şi -3 grade. După 29 martie, temperaturile vor creşte până spre 14 grade. Precipitaţiile vor fi slabe cantitativ.

Şi în Maramureş, temperaturile vor înregistra o scădere accentuată, astfel că, în intervalul 26 - 29 martie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, respectiv o medie a valorilor maxime de 7 - 9 grade şi minime negative, ce vor ajunge în cele mai reci nopţi la valori de - 4 şi chiar -2 grade. După acest interval, se va încălzi uşor, de la o medie a valorilor maxime de 10 - 12 grade, până spre 15 - 16 grade la finalul celor două săptămâni de prognoză. Vor fi precipitaţii slabe în primele zile ale intervalului.

Vremea se va răci şi în Moldova, devenind rece pentru această perioadă a anului, când, între 26-29 martie se va ajunge la temperaturi de 6-8 grade. Chiar dacă după această perioadă vor mai fi alternanţe termice, tendinţa generală va fi de creştere, până la valori de 14 grade. Media temperaturilor minime va fi de 3-4 grade în primele două zile, apoi va scădea semnificativ, iar în 28 martie se va ajunge chiar şi la minime de -3 grade. În prima săptămână sunt prognozate precipitaţii slabe şi pe arii restrânse aproape în fiecare zi, iar în a doua săptămână probabilitatea de apariţie a acestora va creşte după 3 aprilie.

În Dobrogea, perioada va debuta cu vreme caldă, dar, ulterior, se va răci până aproape de sfârşitul lunii martie, când vor fi maxime termice uşor sub normalul perioadei, în medie de 8 - 11 grade. Ulterior, chiar dacă vor mai fi unele variaţii, este prognozată o încălzire uşoară, astfel că pentru a doua săptâmână sunt estimate maxime, în medie, de 12 - 14 grade. Media temperaturilor minime va fi de 4 - 6 grade în primele zile, apoi va scădea semnificativ, iar în 28 martie se va ajunge la minime în jur de 0 grade. După această noapte rece, media regională a valorilor minime va creşte uşor la valori de 4-6 grade. Temporar se vor semnala precipitaţii slabe cantitativ, cu o probabilitate mai mare în 26 martie şi în 29 şi 30 martie.

Vremea în Muntenia va fi deosebit de caldă pentru această dată, cu o medie regională a maximelor în jurul a 21 de grade. Şi aici, însă, vremea se va răci accentuat, sub normalul perioadei, ajungând la 11 grade. După 31 martie se vor înregistra creşteri ale valorilor maxime, care vor ajunge la 15 - 17 grade. Media temperaturilor minime va fi de 2 - 4 grade, pentru ca, în perioada 28-29 martie, să se ajungă de la -2 la 0 grade. După aceste nopţi reci, media regională a valorilor minime va creşte la 2 - 4 grade. Se vor semnala precipitaţii pe 26 martie.

Şi în Oltenia, vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu o medie a maximelor în jurul temperaturii de 21 de grade. Ulterior, însă, vremea se va răci în perioada 26 - 29 martie, maximele situându-se sub normalul termic caracteristic al perioadei, cu o medie regională de 11 - 12 grade. Ulterior, tendinţa va fi de încălzire uşoară, media valorilor maxime ajungând la 14 - 16 grade. Media valorilor minime va fi de 2 - 4 grade pentru ca, apoi, să scadă semnificativ pentru ca, în 28 şi 29 martie, să ajungă la - 2 grade, 0 grade. Se vor înregistra precipitaţii pe 26 martie.

La munte, vremea va fi rece în perioada 26-29 martie, cu valori maxime variind între -2 grade şi 0 grade şi minime de la -7 grade la -4 grade, chiar mai scăzute pe 28 martie, când vor ajunge şi la -10 grade. Ulterior, temperaturile vor creşte uşor, cu medii ale valorilor maxime de 3-4 grade. Se vor înregistra precipitaţii slabe cantitativ în 25 şi 26 martie şi, trecător, în perioada 28-30 martie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici