Video Moment istoric la Maternitatea Bega din Timişoara. Primul bebeluş infectat cu COVID-19 a fost externat

  • Primul nou născut din România, infectat cu coronavirus a fost externat
  • Vârsta fragedă şi greutatea pe care a avut-o la naştere, au impus condiţii speciale în ceea ce priveşte îngrijirea bebeluşului
  • Dimitri este primum din cei trei bebeluşi infectaţi cu coronavirus, care au ajuns la maternitatea Bega
  • Ceilalţi doi mai au de stat câteva zile în spital, până când vor putea fi externaţi
1939 afișări

Scene emoţionante, astăzi, la Maternitatea Bega din Timişoara, unde primul bebeluş vindecat de coronavirus a fost externat. Nerăbdătoare, mămica nou-născutului a străbătut aproape 300 de kilometri ca să îşi strângă pruncul în braţe. Nu şi-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care şi-a văzut copilul, după o despărţire de două săptămâni, timp în care l-a văzut doar prin apel video. Bucuria revederii a fost cu atât mai mare cu cât astăzi, micuţul Dimitri a împlinit o lună.

Mădălina  a născut în pe data de 28 martie la maternitatea Odobescu din Timişoara. După câteva zile a fost externată, unde a primit teribila veste: şi ea şi pruncul sunt pozitivi la infecţia cu coronavirus. Au fost duşi la Maternitatea Bega unde proaspăta mămică a fost vindecată. Nu şi nou-născututl, care a rămas internat.

”Vârsta fragedă, greutatea pe care a avut-o la naştere, au impus condiţii speciale în ceea ce priveşte îngrijirea şi urmărirea lui şi sigur că emoţiile au fost cu atât mai mari cu cât copilul nu era lângă mama şi comunicarea se făcea doar prin acele apeluri video”, a declarat dr. Marius Craina, manager la Maternitate Bega

”Zilnic am vorbit cu el, zilnic l-am văzut, desi în ultimele zile îmi era foarte greu să-l mai vad în acelaşi loc, o durere mare, mare de tot”, a declarat şi Mădălina, proaspăta mămică.

După două săptămâni de chin, a venit şi clipa mult aşteptată: cu două teste negative, micuţul a fost externat, iar mama a venit într-un suflet să îl ia acasă.

”Îi mulţumesc lui Dumnezeu că a ajuns ziua asta să pot să i-l dau sănătos, în braţe la mama, a fost o mare responsabilitate pentru mine şi mă bucur din suflet, este cea mai mare fericire să pot să-l dau sănătos la mama în braţe”, a declarat Daniela Iacob – neonatolog.

”Vă mulţumesc din suflet şi sunteţi prezenţi în rugăciunile mele şi ale familiei mele. Să aveţi putere să mergeţi în continuare”, a fost mesajul Mădălinei pentru staff-ul medical.

Dimitri este primum din cei trei bebeluşi infecatţi cu coronavirus, care au ajuns la maternitatea Bega. Ceilalţi doi mai au de stat câteva zile în spital, până când vor putea fi externaţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici