Prima pagină » Social » O aeronavă C-130 Hercule a evacuat 12 pacienţi pediatrici palestinieni şi 36 de aparţinători

O aeronavă C-130 Hercule a evacuat 12 pacienţi pediatrici palestinieni şi 36 de aparţinători

O aeronavă militară C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a evacut miercuri, din Israel, 12 pacienţi pediatrici şi 36 de aparţinători, cetățeni palestinieni, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Laura Buciu
30 iul. 2025, 22:18, Social

După sosirea la București, patru pacienți și șase aparținători vor fi transportați în Franța, cu două aeronave ale acestei țări, iar opt pacienți și 30 de aparținători vor fi preluați și transportați în Norvegia, cu o aeronavă pusă la dispoziție de Slovacia.

Misiunea de transport aerian a fost solicitată de către Departamentul pentru Situații de Urgență, ca urmare a unei cereri formulate de Centrul European de Coordonare a Răspunsului la Situații de Urgență prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, în contextul deteriorării situației de securitate din Fâșia Gaza.

Echipa medicală care a însoțit persoanele evacuate pe timpul zborului către Otopeni a fost formată din personal medical asigurat de DSU și Ministerul Apărării Naționale.