Social

„Maratonul” înscrierilor pentru vaccinarea anti COVID-19. În medie, 16.000 de persoane se programează în fiecare oră

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 anunţă că, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, luni situaţia vaccinărilor în România este următoarea: număr de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) 36.763, iar Moderna 4.049 de […]

Primăria din Bucureşti extinde programul „Supa Comunitară- Toată lumea la masă”

Primăria Capitalei a anunţat că începând de miercuri Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipului Bucureşti a deschis un nou loc în care persoanele aflate într-o situaţie de dificultate medicală, socială sau economică primesc, gratuit, câte o porţie de supă sau de ciorbă, la alegere, dar şi pâine, prin intermediul programului „Supa Comunitară- Toată lumea […]

Elevii s-au întors în bănci, dar sunt în urmă cu materia. Fost ministru: Vom avea tot mai mulţi analfabeţi funcţionali

Pierderile de învăţare sunt clar vizibile şi o spun profesorii care s-au întors să predea în sala de clasă şi acum îi pot observa îndeaproape pe elevi. Magdalena Iacob este profesor de geografie şi istorie la Şcoala Gimnazială „George Coşbuc” şi este un exemplu de bunăvoinţă. „Am identificat copiii care au probleme, am discutat cu […]

Cinci cazuri noi de infectare cu tulpina britanică SARS-CoV-2, depistate în România. Toate persoanele sunt din acelaşi judeţ

Ministerul Sănătăţii a fost informat miercuri de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) că au fost raportate încă cinci noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua varianta UK – linia genetică B.1.1.7. Toate persoanele infectate sunt din judeţul Botoşani. Este vorba despre trei […]

”Rapel” este cel mai căutat cuvânt al anului, pe dex online

Cuvântul „Rapel” este cel mai căutat cuvânt pe platforma Dex online din această lună. Interesul nostru asupra cuvântului rapel a crescut semnificativ în ultima perioadă. Şi asta o demonstrează statisticile căutării termenului în online. Dacă cei mai mulţi folosim rapelul în a defini a doua doză a unui vaccin, el are şi ale înţelesuri. Nicolae […]

Spargere la un oficiu poştal. După ce au forţat fără noroc uşa unui magazin din clădire, hoţii au plecat cu 300 de lei

Furtul a fost reclamat de angajata oficiului poştal din Tănăsoaia, judeţul Vrancea. Miercuri dimineaţă, când a venit la serviciu, femeia a văzut că uşa este deschisă şi lipseşte lacătul. Ea i-a anunţat pe poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Adjud. Anchetatorii au stabilit că hoţii au forţat şi uşa unui magazin aflat în aceeaşi […]

Atenţie în ce cabinet de vaccinare intraţi. Personalul medical verifică şi de 4 ori listele pacienţilor programaţi la vaccin

La Timişoara, într-un centru în care se administrează şi Pfizer şi Moderna, ca să elimine orice risc, şefa centrului îşi pregăteşe singură listele: una cu programările la prima doză, una cu programările la rapel. „Apoi, înainte de a ajunge efectiv în cabina de vaccinare, se mai verifică încă o dată. În cabina de vaccinare se […]

Ludovic Orban clarifică situaţia gratuităţilor pentru studenţi: Călătoriile vor fi gratuite în continuare, în anumite condiţii

Studenţii vor avea călătorii gratuite între localităţile de domiciliu şi cele în care învaţă, anunţă preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Ce sunt mişcările pe verticală şi cum pot fi evitate? Experţii oferă toate detaliile

S-ar putea ca şi cartierul în care stai tu să se deplaseze pe verticală în fiecare an cu câteva zeci de milimetri. Este vorba, în primul rând, despre zonele din apropierea lacurilor sau a Râului Dâmboviţa, precum Splaiul Unirii, Calea Giuleşti, zona Republica, Militari, Berceni sau Pipera. Asta arată un studiu făcut în perioada 2017-2020 […]

Starea de alertă, prelungită în România cu 30 de zile. Focarele de COVID-19 vor fi introduse în calcularea incidenţelor

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat miercuri hotărârea care prevede prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă.

Motivul incendiului de la Spitalul Judeţean Neamţ este încă incert. Audierile continuă pe 12 februarie

Sunt aproape trei luni de când secţia de ATI de la Spitalul Judeţean Neamţ a fost cuprinsă de flăcări, iar 10 oameni şi-au pierdut viaţa în incendiu. Nici până în prezent nu se ştie de unde a pornit focul. Cert este că, după trei luni, încep iar audierile în acest dosar. Potrivit unor surse, Parchetul […]

CORONAVIRUS 10 februarie. Situaţia pe judeţe. Bucureştiul are cele mai multe cazuri în ultimele 24 de ore. Un nou judeţ a intrat în scenariul roşu. LISTA completă

Până astăzi, 10 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 752.482 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).    698.534 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.   În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.048 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV […]

Situaţia pacienţilor transferaţi după incendiul de la „Balş”: 4 în stare gravă, 23 în stare stabilă

Patru dintre pacienţii transferaţi în urma incendiului produs la Institutul matei Balş sunt în continuare în stare gravă, iar 23 sunt în stare stabilă, a anunţat miercuri Ministerul Sănătăţii.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 10 februarie. Creştere a numărului de cazuri. Aprope 80 de decese. Noul bilanţ COVID-19

Coronavirus în România. Bilanţ COVID-19 10 februarie În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 3.048 cazuri noi de persoane infectate cu SARS- CoV -2 (COVID – 19). Până miercuri, 10 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 752.482 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – […]

Sorin Cîmpeanu: Există şanse să se renunţe la mască în timpul orelor de sport

Există şanse să se renunţe la mască în timpul orelor de sport şi în România. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spune că urmează discuţii pe această temă, iar masca ar putea fi purtată exclusiv din vestiar până la locul orei de educaţie fizică.

Un gigant din industria berii anunţă concedieri masive. Producătorul are fabrici şi în România

Heineken are în România patru fabrici în România – în Constanţa, Craiova, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc şi 1.100 de angajaţi. Al doilea cel mai mare producător de bere din lume a declarat că va face economii de 2 miliarde de euro până în 2023 în cadrul planului „EverGreen” al directorului executiv Dolf van den […]

Ministerul Dezvoltării: Proiect de 1 miliard de lei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, programul multianual vizează finanţarea, din bugetul de stat, a consolidării clădirilor aflate în proprietate privată, dar şi cele deţinute de persoane juridice, şi clădirile care găzduiesc instituţii publice, dacă sunt în proprietatea sau administrarea acestora. Astfel, administraţiile publice locale vor avea posibilitatea de a propune o listă de clădiri, […]

Două biserici din Buzău şi Vrancea au ars în timpul unor incendii

În ambele cazuri, pagubele sunt însemnate, iar pompierii au stabilit că focul a izbucnit din cauza unor defecţiuni la reţeaua electrică.

Premieră naţională. Cadrele medicale din Timişoara, evaluate din punct de vedere al epuizării fizice

Reprezentanţii spitalului din Timişoara spun că au decis să înceapă acest proiect unic în România deoarece în ultimele 12 luni, angajaţii unităţii medicale au lucrat zi şi noapte, la intensitate maximă pentru a reuşi să facă faţă numărului mare de pacienţi. Au fost numeroase ore suplimentare şi foarte puţine concedii, mai spun cei de la […]

Sondaj BestJobs: 3 angajaţi din 5 îşi doresc să continue să lucreze în sistem hibrid

Înainte de debutul pandemiei, peste 81% dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs lucrau de la birou – numai de la birou (61%) sau în cea mai mare parte a timpului de la birou (20%) -, dar odată ce au experimentat şi munca remote au constatat că nu mai pierd timp cu deplasarea zilnică (69%) […]

Mărturia unui student voluntar într-un spital Covid: Am trăit singurătatea celor care mor fără să vorbească cu rudele

Răzvan Iacob este student în anul VI la Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Începând din luna decembrie, el este voluntar la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă Sf. Apostol Andrei. El povesteşte că în spital a lucrat în corturile cu bolnavi afectaţi de […]

Anunţ INS: Numărul deceselor în decembrie 2020 a fost cu 13.504 persoane mai mare faţă de decembrie 2019

Numărul persoanelor care au decedat în luna decembrie 2020 a fost cu 13.504 mai mare faţă de luna decembrie 2019, iar sporul natural negativ a crescut de aproape trei ori în luna decembrie 2020 faţă de decembrie2019 (-20.259 persoane în luna decembrie 2020, faţă de -7.188 persoane), anunţă INS.

Veşti bune: O singură doză de vaccin Pfizer oferă o protecţie de peste 60% împotriva coronavirusului

Datele, raportate pentru prima dată de ziarul The Sun, au arătat că două doze de vaccin Pfizer au dus la o protecţie între 79% şi 84%, în funcţie de vârstă. Vaccinul AstraZeneca oferă o protecţie similară, a precizat ziarul. În timp ce rezultatele eficacităţii sunt mai mici decât cele găsite în studiile clinice ale lui […]

Centralizator al sporurilor bugetarilor: sporul de izolare, de consemn la domiciliu, de complexitate şi alte 47 ce le poţi întâni în sectorul bugetar

„Am terminat de centralizat informaţiile. 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare (învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie şi Curtea Constituţională, apărare, ordine publică şi securitate naţională, administraţie). Peste 50 de tipuri de sporuri (încă mai documentez) – de la spor pentru condiţii de stres/suprasolicitare neuropsihică, la spor pentru munca în ture, spor pentru […]

,,Ochii pe mine!” Comediantul Vio Dragu, despre umorul în România: ,,Este încă boierie. Adică, poţi să spui orice, n-ai nicio treabă!”

La ,,Ochii pe mine!”, cu Vlad Craioveanu, distracţia şi informaţia merg mână-n mână. Aşa că, Vio Dragu – comediant cu patalama de vreo 15 ani, cunoscut şi din celebrul trio Teo, Vio şi Costel – vine să facem puţin haz de necaz, într-o perioadă în care epidemia ne-a resetat tuturor existenţa. Vio Dragu ne spune […]

STUDIU. Angajaţii români doresc un program de lucru mai flexibil

Angajaţii români doresc un program de lucru mai flexibil, iar instabilitatea pieţei muncii îi determină să nu îşi schimbe angajatorul, arată un studiu EY România.

Gorj: Un copil a murit, altul a fost rănit după ce un tractor s-a răsturnat pe un drum comunal

Tractorul în care se aflau cei doi copii şi tatăl lor s-a răsturnat pe un drum comunal şi apoi a căzut într-o râpă. Accidentul a avut loc în Valea Motrului. Copilul cel mai mic a murit la spital din cauza traumatismelor suferite în timpul accidentului. Bărbatul aflat la volan şi celălalt copil au rămas internaţi […]

Scandal între vecini: un bărbat a ameninţat cu o bâtă şi un topor, celălalt a tras cu pistolul

Potrivit IPJ Hunedoara, marţi, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Vulcan, s-a deplasat la sediul Poliţiei pentru a reclama faptul că, în noaptea de luni spre marţi a avut un conflict cu un vecin în vârstă de 30 de ani, care i-ar fi lovit uşa cu un topor. Bărbatul a mai […]

Patru accidente s-au produs pe pârtiile de schi din Braşov. A fost nevoie de intervenţia echipajelor SMURD

Salvamontiştii din Braşov avertizează că pe pârtiile din Poiana Braşov şi din Masivul Postavaru se schiază pe zăpada specifică sezonului de primăvară. Din cauza temperaturilor foarte ridicate din ultimele zile zăpada este afânată, ceea ce creşte riscul producerii unir accidente. Marţi, Serviciul Public Local Salvamont Braşov a fost solicitat să intervină de patru ori pentru […]

Măsuri anti COVID-19: 14 zile de carantină, într-o localitate din Maramureş

Reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş anunţă că a fost emis ordinul şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, privind instituirea carantinei zonale a localităţii Seini. Măsura va intra în vigoare miercuri, la ora 12.00, şi va fi valabilă timp de 14 zile. Conform regulii, în următoarele două săptămâni, persoanele vor intra […]

Un nou caz de violenţă în familie: Copil de 7 ani, bătut de tată cu o scândură în timp ce mama asistă pasivă. Agresorul a fost reţinut

Imaginile violente au devenit publice, iar poliţiştii s-au autosesizat. Incidentul s-a produs în luna ianuarie în comuna suceveană Frumosu. Un bărbat de 48 de ani îşi loveşte repetat copilul de şapte ani cu o scândură. La scena foarte violentă asistă şi mama copilului care stă într-un fotoliu şi nu intervine. Luni, poliţiştii au mers la […]

Cea mai mare investiţie în infrastructura feroviară din vestul României a obţinut avizele

Autorităţile au depus documentaţia pentru obţinerea acordului de mediu la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. După publicare, proiectul va fi supus dezbaterii publice şi, ulterior, vor fi semnate contractele de finanţare. Potrivit Prefecturii Bihor, obiectivul de investiţii, în valoare de 7,3 miliarde lei, este finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, şi reprezintă cea mai […]

FOTO: Raportul Corpului de Control, contestat de conducerea Spitalului din Leţcani. „Trebuiau să se uite mai bine”

Trebuiau să se uite mai bine. Asta spune Alina Popa, directorul  executiv al ADI Nord Est, asociaţia care a cumpărat  şi care deţine spitalul de la Leţcani, despre cei care au făcut controlul la unitatea modulară. Toate echipamentele sunt aprobate spre utilizare în UE, spune ea. Ar fi fost foarte simplu să le arate, dacă […]

Primarul din Câmpulung Muscel anunţă că va demola coteţele din oraş

Elena Lasconi a vizitat marţi o zonă a oraşului Câmpulung Muscel în care există mai multe adăposturi improvizate pentru animale. Edilul şef a anunţat că toate construcţiile insalubre vor fi demolate şi în locul lor vor fi construite un parc, locuri de joacă şi parcări. „Eu cred că aşa trăiau strămoşii noştri în urmă cu […]

Peste 4.6 milioane de adulţi din SUA suferă de alergie la alune. Cei mai mulţi o dezvoltă la maturitate

Un studiu recent arată că 4.6 milioane de americani suferă de alergie la alune, dar cea mai mare parte din ei o dezvoltă pe parcursul vieţii, la maturitate, scrie CNN. Peste 800.000 de adulţi participanţi la studiu, adică peste 17%, au dezvoltat o alergie la alune după ce au împlinit 18 ani. Până recent, medicii […]

Ultimele informaţii despre campania de vaccinare. Zero reacţii adverse raportate pentru serul de la Moderna în 24 de ore

Potrivit datelor puse la dispoziţia Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, marţi erau vaccinate în total 666.942 de persoane, din care 38.807 doar în ultimele 24 de ore. Cu prima […]

Eroare la vaccinare. O persoană vaccinată cu Pfizer, a primit a două doză de la Moderna

Autorităţile confirmă că eroarea s-a produs într-un centru de vaccinare din judeţul Gorj. Bărbatul a încurcat cabinetele medicale şi ar fi oferit informaţii greşite asistentei medicale. „S-a prezentat la centrul de vaccinare o famile (…) Soţia a intrat în cabinetul pentru rapel, iar soţul a intrat în cabinetul pentru prima doză Moderna. Asistenta zice că […]

Militarii Batalionului 288 Apărare Antiaeriană Milcov din Focşani vor face o misiune NATO în Polonia

MApN anunţă că militarii detaşamentului „Sky Guardians” din Batalionul 288 Apărare Antiaeriană „Milcov” din Focşani vor pleca în Polonia la baza militară din Bemowo Piskie pentru a participa la misiunea de asigurare a prezenţei înaintate consolidate pe flancul nord-estic al Alianţei. Misiunea reprezintă o premieră. „Este o premieră pentru rachetiştii şi artileriştii antiaerieni vrânceni să […]

Garda de Mediu Bihor a descoperit mai multe gropi de gunoi ilegale, în două arii naturale protejate

Gunoaiele au fost descoperite de comisarii Gărzii de Mediu în localităţile Batăr şi Tăut, în zona digului de protecţie al râului Crişul Negru, şi în localitatea Talpoş, în apropierea unui cimitir. Este vorba despre deşeuri amestecate: menajere, plastice, hârtie-carton, textile, inerte, anvelope şi voluminoase. Suprafaţa totală de teren transformat în groapă de gunoi este 25.000 […]

Autoritatea Naţională Sanitară Venerinară a sesizat la DNA declararea pestei porcine drept abuz

Pesta porcină nu e întotdeauna un blestem pentru producătorii de carne sau cel puţin asta este o bănuială a Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare. Mai exact, instituţia care se asigură că e sănătos ceea ce punem în farfurie a sesizat procurorii să verifice dacă anumite firme nu cumva folosesc boala ca pretext pentru a încasa despăgubiri […]