Social

Răpit la 2 ani, regăsit la 34. Povestea incredibilă a unei familii din China. Ce s-a întâmplat în cei 32 de ani în care părinţii nu au ştiut nimic despre copil

Un cuplu din China şi-a regăsit copilul după 32 de ani. Acesta, acum un bărbat de 34 de ani, a fost răpit pe când avea doar 2 ani.

A patra a zi de haos în Vamă Nădlac. Românii aşteaptă ore în şir să intre în ţară

Problemele din Vama Nădlac nu s-au încheiat. Ne aflăm deja în a patra zi de când aglomeraţia din vama din vestul România întinde la maximum nervii românilor.   Conform autorităţilor, coada se întinde pe 700 de metri, însă şoferii spun că sunt maşini cale de zeci de kilometri care vor să treacă prin vamă.   […]

Cine îşi va mai permite să meargă cu avionul? 2.200 de dolari biletul la clasa economic între SUA şi Europa

Companiile aeriene sunt pe cale să se întoarcă pe cerul Europei în această vară, dar peţurile par să se fi dublat, în condiţiile în care un drum la clasa economic în iunie cu Delta Airlines costă 2.126 dolari, iar un bilet la clasa I între Atlanta şi Paris costă 7.085 dolari, relatează forbes.com.   Pentru […]

Droguri vândute în penitenciar chiar de gardian: le comercializa la preţuri duble

Droguri vândute în penitenciar chiar de un gardian. Un angajat al penitenciarului Mioveni este acuzat de procurorii DIICOT că le vindea deţinuţilor de la Penitenciarul Colibaşi droguri şi etnobotanice. Bărbatul îşi comercializa bunurile la preţuri duble faţă de exteriorul închisorii.  Anchetatorii au stabilit că înclusiv angajatul ANP consuma droguri şi etnobotanice.  Procurorii DIICOT au făcut […]

CRIZA absurdă Euthyrox: Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente a ajuns să doneze 5.000 de doze pentru români

Medicamentul Euthyrox lipseşte din farmacii de luni bune în ciuda asigurărilor date de autorităţi şi producătorul german că se asigură stocurile din farmacii. Pacienţii bolnavi de tiroidă fac rost de unde pot, majoritatea prin intermediul rudelor sau cunoştinţelor ce pot cumpăra din străinătate, acolo unde se găseşte din plin, dar la costuri de 4 ori […]

Noua declaraţie pe proprie răspundere poate fi scrisă şi de mână? Răspunsul Jandermeriei: cum eviţi să fii amendat

Starea de alertă a fost instituită pe teritoriul României din data de 15 mai. Starea de alertă este valabilă pentru o perioadă de 30 de zile.

Medic român: Vin bolnavi ce nu pot fi preluaţi. Paturile sunt pline. Sunt câte 13 ambulanţe odată

Spitalul Municipal Rădăuţi se confruntă de mai bine de două luni de zile cu o situaţie dramatică, din cauza cazurilor pe care le are de gestionat. Alina Şorodoc, medic la Urgenţe, a declarat pentru Montorul de Suceva că medicii sunt la capătul răbdării, din cauza volumului impresionant de muncă. Unitatea medicală din Rădăuţi a devenit […]

Uber concediază 3.000 angajaţi şi pregăteşte închiderea unor birouri. 20.000 români, şoferi de ridesharing, trebuie să respecte noi reguli

Uber pregăteşte concedierea a 3.000 de angajaţi şi ia în considerare închiderea ori restructurarea a 40 de birouri din mai multe ţări.

Un medic chirurg de la Spitalul Universitar a decedat după ce s-a infectat cu noul coronavirus: a luat boala de la o pacientă

Un medic chirurg de la Spitalul Universitar a decedat după ce a fost infectat cu noul coronavirus.

Cel mai bine plătit bugetar din România nu mai poate munci până la toamnă. Neagu are 17.500 euro pe lună şi e în şomaj până la sfârşitul lunii: „E nedrept să nu mai jucăm”

Federaţia Română de Handbal a decis să anuleze sezonul în curs. Ligile naţionale de handbal masculin şi feminin nu vor avea echipe câştigătoare în acest an, nici formaţii retrogradate.

Aviz amatorilor: Biblioteca Naţională se redeschide, dar cu anumite reguli

Biblioteca Naţională s-a redeschis pentru vizitatori dar cu anumite restricţii în contextul pandemiei cu COVID 19. Astfel, vizitatorii vor avea acces doar în spaţiile libere nu şi în sălile de lectură. Intrarea se va face din bulevardul Mircea Vodă iar ieşirea va fi la bulevardul Unirii. Vizitatorii vor trebui să respecte şi regulile general valabile […]

Ghid de reîntoarcere la muncă / Când te trimite angajatorul acasă

Dacă eşti corporatist şi e timpul să te întorci la birou, să ştii că ai de respectat nişte reguli. În România sunt circa 500.000 de angajaţi din birouri care au lucrat remote în ultimele luni, iar o parte dintre aceştia se vor întoarce în curând la muncă. După ce ne-am luat temperatura, următorul lucru pe […]

Poliţia din Timiş motivează demiterea sindicalistului care nu vrea să tacă. Bărbatul a venit să dea explicaţii cu arma personală

La cinci zile după ce l-a destituit pe sindicalistul Valer Kovacs, care a atras atenţia asupra normei de amenzi a poliţiştilor din perioada stării de urgenţă, Inspectoratul din Timiş a venit şi cu explicaţii. Şase anchete disciplinare l-au avut drept personaj pe poliţistul din Timişoara care nu tace, în ultimul an. Ceea ce a dus […]

Orban, faţă în faţă cu HoReCa. Toate localurile se vor redeschide pe 1 iulie

De la 1 iulie vei putea ieşi să iei masa la restaurant. La acea dată, ar urma să aibă loc relaxarea majoră, respectiv redeschiderea tuturor localurilor HoReCa. Asta dacă nu vor exista mari derapaje în cifrele raportate de Comitetul de Supraveghere a Situaţiilor de Urgenţă. Autorităţile au anunţat, astăzi, mai multe măsuri care să vină […]

Singura parte din România în care trebuie să completezi declaraţia dacă vrei să circuli liber / Prefect: ”Nu există zonă metropolitană”

În starea de alertă este prevăzut că românii se pot deplasa în localităţi şi în zonele metropolitane fără a completa o declaraţie de proprie răspundere.

Dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva: S-a schimbat profilul pacientului

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Cuvioasa Parascheva, dr. Carmen Dorobăţ, a declarat că profilul pacientului de COVID-19 s-a modificat, acesta având o simptomatologie medie. ”La Spitalul de Boli Infecţioase Sfânta Cuvioasa Paraschiva din Iaşi avem un număr mult mai mic de paturi libere de la o gardă la altă faţă de cum era în […]

Recomandare de la Raed Arafat: Când mergeţi cu maşina purtaţi mască şi lăsaţi geamurile întredeschise

Cei care circulă cu maşinile personale este bine să poarte mască şi să lase geamurile întredeschise pentru ca aerul din maşină să circule, a declarat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.    „Dacă iei vecinul cu tine sau dacă iei pe cineva cu care nu stai în casă, în maşină trebuie purtată […]

Reacţia ministrului Sănătăţii după ce tot mai mulţi români s-au arătat deranjaţi de faptul că li se ia temperatura: recomandarea făcută de Nelu Tătaru

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că nu înţelege indignarea unora dintre cetăţeni faţă de procedura instituită la intrarea în unele spaţii comerciale prin care se ia temeperatura cu ajutorul unui termometru digital folosit de la distanţă şi manevrat de un angajat al instituţiei. ”Trebuie să înţelegem un lucru. Acel termometru digital îl putem folosi […]

Experiment cu masca de protecţie: nu le steriliza în cuptorul cu microunde! Rezultatul la care au ajuns cercetătorii clujeni

Un cercetător de la USAMV Cluj-Napoca îţi explică de ce măştile de protecţie nu se pot steriliza în cuptorul de microunde. Acesta a realizat un experiment în care a folosit măşti pe care le-a ţinut 15 minute într-un cuptor cu microunde şi a măsurat temperatura din minut în minut: ”Vom face un experiment pe două […]

Spania va introduce un venit minim oferit de stat pentru un milion de familii

Spania va deveni prima ţară europeană ce va introduce un program pentru un venit minim garantat. Programul va oferi familiilor sărace o suma de bani lunară. Ministrul pentru Protecţie Socială din Spania, Jose Luis Escriva, a precizat luni că ministerul va aproba programul pe data de 26 mai, potrivit Reuters. Escriva a spus că mai […]

Orban a anunţat data la care se deschid toate restaurantele. Guvernul va plăti o parte din salariile angajaţilor

De la 1 iulie vei putea ieşi să iei masa la restaurant. La acea dată, ar urma să aibă loc relaxarea majoră, respectiv redeschiderea tuturor localurilor HoReCa. Asta dacă nu vor exista mari derapaje în cifrele raportate de Comitetul de Supraveghere a Situaţiilor de Urgenţă. Autorităţile au anunţat, astăzi, mai multe măsuri care să vină […]

Patronii Funky Lounge fug de responsabilitate. Comunicare doar pe social media după ce au dat startul la distracţie în starea de alertă

Sute de tineri s-au adunat, sâmbătă seară, la petrecerea organizată de terasa-club Funky Lounge din Herăstrău. Patronii localului au servit băuturi alcoolice, cafea şi sucuri la intrarea în terasă, în regim „takeaway sau „la geam”, aşa cum au declarat proprietarii localului. Odată cu lăsarea întunericului, tinerii au şi dansat pe ritmurile unui Dj, plătit tot […]

Documentarul românesc „Acasă” a fost premiat la Munchen

Documentarul „Acasă” a câştigat Marele Premiu al DOK.fest Munchen. Filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc spune povestea familiei care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcăreşti, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată. Cea de-a 35-a ediţie a prestigiosului festival internaţional de film documentar se desfăşoară online […]

Pregătiţi şi nu prea de noile reguli ale transportului public de călători

În Bucureşti, la prima oră staţiile de transport public erau aglomerate moderat de călători. Cu masca mai mult sub barbă, pasagerii încercau să-şi măsoare din priviri distanţa unul faţă de altul. Pasageră: Sunt trasee unde sunt foarte puţine mijloace de transport şi omul este nevoit să se înghesuie.  Femeie: Am preferat să merg cu bicicleta zilele […]

Fostul director economic al Chimcomplex Râmnicu Vâlcea s-a sinucis

Fostul director economic al Chimcomplex Râmnicu Vâlcea, Alin Smeu, şi-a pus capăt zilelor luni. Bărbatul s-a spânzurat de un cireş, în curtea casei sale din Râmnicu Vâlcea. Medicii care au ajuns la faţa locului l-au găsit fără suflare. Nimeni nu-şi explică gestul bărbatului. Până în acest moment, nu a fost găsit niciun bilet de adio. […]

Viaţa ta de business revine la normal. ZF este, din nou, disponibil în print

Din 15 mai, viaţa ta a început să revină la normal.  Poţi merge la birou, îţi poţi vedea prietenii şi te poţi bucura de micile tale plăceri, precum citirea unui ziar, înprint. După aproape 2 luni de zile în care Ziarul Financiar şi Business Magazin au fost publicate exclusiv online, se pare că revenim la […]

Acuzaţii grave din partea unui pacient : M-am simţit ca un gunoi, nu m-au tratat că le era frică de Covid. Manager: Nu era o urgenţă!

Andrei Chiriţă a ajuns pe 7 mai la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti cu dureri mari în zona lombară. Îţi spune că este foarte supărat pentru că a fost trimis acasă cu o reţetă fără să fie consultat de vreun medic.   Andrei Chiriţă, pacient: Eu cred că le era frică de Covid. Păi, stai […]

USLIP Iaşi cere în instanţă revocarea ordinului care prevede cum se vor desfăşura pregătirile, bacalaureatul şi evaluarea naţională

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar a depus luni, la Curtea de Apel Iaşi, o cerere de revocare a  Ordinului 4220 din 12.05.2020. Deşi reprezentanţii acestui sindicat au făcut mai multe memorii către Administraţia Prezidenţială, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă prin care au cerut lămuriri privind mai multe […]

Educaţia, dată peste cap de criza coronavirusului. În două luni de stare de urgenţă statul a arătat că pică la materia tehnologie

Viaţa elevilor a fost şi ea schimbată radical. Cursurile s-au mutat din sala de curs acasă. În toată această ecuaţie statul ţi-a arătat ceva. Că a picat la materia tehnologie.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 18 mai: S-au înregistrat 13 noi decese. Peste 17.000 de cazuri confirmate în ţară şi aproape 10.000 de persoane vindecate / Situaţia în diaspora

13 noi decese înregistrate 13 noi decese au fost înregistrate în această seară în România din cauza COVID-19. Astfel, bilanţul total a ajuns la 1120 de persoane care au murit după ce s-au infectat cu SARS CoV 2. Victimele înregistrate în această seară aveau vârsta cuprinsă între 56 şi 90 de ani şi erau din […]

Începând cu 20 mai nu vei mai putea cumpăra ţigări mentolate în România. De ce au fost interzise ţigările cu arome

Dacă fumezi tigări mentolate, mai ai la dispoziţie o zi să îţi faci provizii. De pe 20 mai, în România nu se vor mai vinde astfel de tigări, ca urmare a unei directive europene ce a fost transpusă în legea 201 din 2016. Potrivit legislaţiei, tigările mentolate sau tutunul cu arome vor dispărea din magazine.  […]

„Starea de alertă maximă” explicată. Care sunt noutăţile care te vizează în mod direct | DOCUMENT

Hotărârea de Guvern prin care a fost declarată, începând de azi, starea de alertă, cuprinde anumite aspecte noi pentru tine.   Care sunt noutăţile pentru tine: Dacă esti izolat la domiciliu sau chiar în carantină instituţionalizată poţi ieşi din acest spaţiu doar pentru a participa la o înmormântare a unei rude apropiate. Condiţia este să […]

Cum a arătat sistemul sanitar din România în cele două luni în care a fost decretată starea de urgenţă

Cu rezervă medicală zero şi fără vreun plan bine stabilit de gestionare a crizei. Aşa au întâmpinat autorităţile epidemia de Covid 19. Materialele sanitare au ajuns cu întârziere, şi nu pentru toţi medicii. Mii de cadre sanitare s-au infectat. Testele pentru medici au fost marfă rară, iar speranţa cadrelor sanitare a fost de multe ori […]

Este legal să îţi ia temperatura paznicul la intrarea în magazin? Ce spun juriştii

Avocaţii au părerile împărţite în privinţa legalităţii prelevării temperaturii de agenţii de pază sau jandarmii postaţi la uşa unor magazine. Avocatul Cosmina Cerva spune că desfăşurarea activităţilor medicale în România este reglementată foarte clar de legislaţia în domeniu. „Procedura prin care jandarmii, paznicii sau bodyguarzii măsoară temperatura corporală a cetăţenilor la intrarea în spaţiile comerciale […]

Circulaţia maşinilor interzisă în weekend-uri. O parte din centrul Bucureştiului va fi dedicat pietonilor

Bucureştenii vor avea mai multe străzi pietonale în weekend-uri. Te-ai gândit să eviţi parcurile aglomerate? Începând cu vineri, 22 Mai, te poţi bucura de mai multe zone de promenadă, fie că alegi să ieşi la o plimbare sau să faci activităţi fizice. Şapte zone din centrul Bucureştiului vor deveni în weekend-uri străzi pietonale.   Ioana […]

73 de români sunt „ţinuţi prizonieri” pe un vas de croazieră în apele Mexicului. De 76 de zile stau pe vas şi nu sunt lăsaţi să plece

Cristian are 34 de ani, este din Bucureşti şi de 8 ani lucrează pe un vas de croazieră. Anul acesta a plecat de acasă în Ianuarie iar de pe 1 Martie nu a mai ajuns pe uscat. Atunci au fost debarcaţi toţi pasagerii. Membrii echipajului au rămas. Peste 1000 de persoane dintre care 73 de […]

Orban, către PSD: Nu vă e ruşine să vorbiţi acum despre muncitorii sezonieri, când voi aţi alungat milioane de români?

Parlamentarii PSD l-au acuzat pe Ludovic Orban că a exportat muncitori sezonieri în timpul stării de urgenţă. Premierul, deranjat de acuzaţii, a amintit de milioanele de români care au plecat în străinătate în timpul guvernărilor anterioare. „ Mă aşteptăm să se vorbeasca despre economie. Din păcate nu s-a vorbit. Se vede că nu înţelegeţi nimic […]

Ai mască şi nu o foloseşti cum trebuie? Poţi să înveţi din greşelile lui Ludovic Orban

Mai marii statului îţi zic, zi de zi, că trebuie să porţi mască de protecţie. Însă tu ştii cum stă treaba, dăi sfaturi dar nu le aplici. Premierul, de exemplu,parcă uită de mască, uneori, chiar dacă vorbeşte la microfoanele care vor fi folosite şi de alţii. Reporter: Aţi ieşit la această declaraţie de faţă cu […]

Rişti să te îmbolnăveşti după primul weekend de relaxare? Medicii atrag atenţia la ce trebuie să ai grijă

Te-ai bucurat de primul weekend mai liber după starea de urgenţă? Specialiştii spun că trebuie să ai grijă în continuarea, chiar dacă acum poţi ieşi din casă. “S-a dat un semnal de relaxare care s-a înţeles greşit de către o bună parte din populaţie. Faptul că nu mai sunt amenzi, că nu mai există sancţiuni […]

Staţie modernă de sterilizare a echipamentelor medicale, la cel mai mare spital din sud-estul României. Investiţia depăşeşte un milion de lei

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat că începând de luni spitalul din Galaţi este dotat cu o instalaţie modernă de sterilizare a instrumentarului medical. Este o măsură luată în contextul epidemiei care va uşura munca salariaţilor spitalului şi va creşte siguranţa cadrelor medicale şi a pacienţilor. Este una dintre cele mai eficiente staţii […]