Social

Cursă contra cronometru pentru salvarea unei vieţi: Medic cu accident vascular cerebral, plimbat timp de ore întregi între spitale

Un medic care a suferit un accident vascular cerebral a fost plimbat între trei spitale ca să îi fie făcută o tomografie şi să îi fie administrat tratamentul. S-a întâmplat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, unde tomograful nu funcţionează, deşi este nou.

Administrator judiciar ELCEN: PMB întârzie nemotivat preluarea activităţii RADET de către Termoenergetica

Reprezentanţii Sierra Quadrant, administrator judiciar ELCEN, spun că Primăria Capitalei întârzie preluarea RADET de către compania Termoenergetica şi sacrifică ELCEN astfel încât să furnizeze agent termic „pe datorie”. Aceştia atrag atenţia că gazele pot fi sistate în orice moment.

Liviu Vasilescu, fost director al Direcţiei Operaţiuni Speciale, numit şeful Poliţiei Române de Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă l-a numit pe Liviu Vasilescu în funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), potrivit unei decizii publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Zece tinere între 18 şi 22 de ani, racolate prin metoda „loverboy”, obligate să se prostitueze în ţări din Europa. Unde acţionau presupuşii proxeneţi

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 38 de ani din Galaţi au fost reţinuţi după ce au racolat prin metoda „loverboy” zece tinere şi le-au obligat să se prostitueze în mai multe ţări din Europa. Bărbaţii au câştigat 80.000 de euro.

Planul cumplit al unui hunedorean, pentru a justifica lipsa unei sume de bani. Cum a încercat să-i păcălească pe poliţişti

Un bărbat în vârstă de 75 de ani, din comuna Teiucu Inferior, judeţul Hunedoara, s-a îmbătat, s-a înjunghiat în piept şi le-a spus poliţiştilor că a fost atacat şi tâlhărit de doi indivizi. Bărbatul încerca astfel să justifice lipsa unei sume de bani.

Poliţist rănit, după ce a încercat să oprească o maşină. S-a constatat că şoferul autoturismului băuse

Un poliţist care încerca să oprească o maşină a fost rănit de şoferul acesteia, pe DN 18, în judeţul Maramureş. După ce a fost prins, poliţiştii au constatat că şoferul băuse.

Naufragiu la Marea Neagră. Şapte persoane salvate de la bordul pescadorului Calatis

Şapte persoane aflate la bordul unui pescador au fost salvate, miercuri, din Marea Neagră, după ce în pescador intrase apă.

Pintea a dispus control la Institutul de Medicină Legală, după criticile lui Alexandru Cumpănaşu în cazul Caracal

Alexandru Cumpănaşu s-a prezentat la sediul Ministerului Sănătăţii pentru a depune o sesizare prin care cere un control la INML, iar în urma discuţiei, ministrul Sorina Pintea a dispus de îndată o verificare la Institut, urmând ca miercuri seară să fie gata concluziile.

Primul caz de West Nile din Iaşi, din acest sezon: Femeie internată în stare gravă

O femeie de 62 de ani este internată în stare gravă la secţia de Anestezie Terapie intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce a fost diagnosticată cu West Nile.

La cerşit în Costineşti: Mai multe femei sunt cercetate de poliţişti, după ce şi-au pus copiii şi nepoţii să cerşească

Trei femei au fost duse la Poliţie şi sunt cercetate, după ce şi-au pus copiii sau nepoţii să cerşească în staţiunea Costineşti. Oamenii legii au deschis trei dosare penale pentru cerşetorie şi pentru folosirea unui minor în scop de cerşetorie.

Scandal într-un oraş din Maramureş: Primarul este acuzat că ar fi intrat cu forţa în casa unui bărbat/ „Când m-a invitat în casă m-am împiedicat de tocul de la uşă”

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele primarului din Cavnic, Vladimir Petruţ, după ce un bărbat din localitate a depus o plângere în care îl acuza pe edil că a intrat cu forţa în locuinţa sa, l-a agresat, ameninţat şi înjurat.

VREMEA în Capitală. ANM a emis o prognoză specială: Patru zile de caniculă/ Care vor fi temperaturile maxime

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureştenii vor avea parte de caniculă până vineri inclusiv, cu temperaturi maxime de 35 - 36 de grade.

Val de CĂLDURĂ peste România: Disconfort termic începând de miercuri/ Temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius

Meteorologii au emis, miercuri, o informare meteo, anunţând trei zile de disconfort termic în toată ţara, cu temperaturi de 37 de grade.

Accident cu trei autoturisme în Teleorman: Două persoane, rănite grav/ Mai multe ambulanţe şi echipaje de descarcerare s-au deplasat la faţa locului

Două persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs miercuri pe DN 52, la intrarea în Alexandria. Au fost implicate trei maşini.

Gabriela Firea: Încep lucrările la 17 imobile cuprinse în programul de refacere a faţadelor

Primarul Gabriela Firea a anunţat că vor începe lucrările la 17 imobile degradate, incluse în programul de refacere a faţadelor, fiind vorba despre clădirile în care Primăria deţine sau administrează o cotă parte din imobil.

Preşedintele Asociaţei T.A.T.A, Bogdan Drăghici, reţinut pentru viol şi agresiune sexuală. UPDATE: Liderul ONG-ului care luptă pentru egalitate între mame şi taţi şi-ar fi violat fiica vitregă. Cine a depus plângerea – surse

Preşedintele Alianţei Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A), Bogdan Drăghici, a fost reţinut de poliţişti, fiind bănuit că ar fi violat şi agresat sexual un minor, dar sunt suspectate mai multe cazuri, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Alertă în Maramureş: Doi turişti polonezi sunt rătăciţi de marţi în zona Prislop/ Salvamontiştii au început operaţiunea de căutare

Doi turişti polonezi rătăciţi de marţi în zona Prislop din Maramureş au cerut ajutorul salvamontiştilor. Cei doi sunt extenuaţi, deshidrataţi şi au încălţămintea ruptă.

Turişti din Capitală rătăciţi în masivul Bucegi, găsiţi de jandarmii montani şi salvamontişti

O familie din Bucureşti rătăcită pe munte, în masivul Bucegi, a fost găsită de jandarmii montani şi salvamontişti după mai bine de două ore de căutări. Turiştii erau epuizaţi fizic şi speriaţi, la 8 kilometri de traseul marcat.

Accident GRAV în Hunedoara: Un bărbat a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce maşina în care erau a ieşit în decor

O persoană a murit şi trei au fost rănite, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce maşina în care erau a ieşit în decor pe DN7, în apropierea haltei Geoagiu, judeţul Hunedoara.

BAC 2019 Toamnă. Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului începe miercuri, cu probele scrise/ Când se afişează primele rezultate

Peste 43.500 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine probele din a doua sesiune (august - septembrie) a examenului naţional de Bacalaureat 2019, începând de miercuri, 21 august, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Tu ştii de ce ne-am luat raţia de libertate? (PARTEA a II-a) Alis Grasu: Ne descurcam din aproape în aproape

Înainte de 1989, nu numai alimentele erau raţionalizate, ci şi benzina, chiar dacă maşina era un lux şi nu aveai dreptul să circuli tot timpul. Iar viaţa şi moartea erau guvernate de aceleaşi reguli care frizau absurdul.

HOROSCOP 21 august 2019: Influenţă pozitivă asupra zodiilor de Pământ, care se bucură, astăzi, de un simţ practic pronunţat

Venus ajunge astăzi în semnul Fecioarei, unde va sta până în data de 14 sepembrie. Cu toate că nu este cel mai fericit amplasament planetar pentru ea, astrul parteneriatelor de muncă şi iubire deopotrivă are o influenţă pozitivă totuşi, mai ales în cazul zodiilor de Pământ (Taur, Fecioară şi Capricorn) care se bucură de un simţ practic pronunţat şi mai multă trecere pe plan social.

METEO #azi 21 august 2019: Caniculă, disconfort termic accentuat

Vremea rămâne caniculară şi azi în vest, sud şi sud-est unde disconfortul termic va fi accentuat iar temperatura aerului va ajunge la 36 de grade Celsius.

Intervenţie dificilă la Bârlad, după ce un tir s-a răsturnat,iar rezervoarele cu motorină s-au spart

Un tir încărcat cu 15 tone de şrot de soia s-a răsturnat, marţi seara, în Bârlad, iar rezervoarele în care se aflau 600 de litri de motorină s-au spart, combustibilul ajungând pe carosabil. Pompierii intervin pentru asigurarea protecţiei zonei.

Intervenţie a salvamontiştilor din Buşteni, pentru recuperarea a 35 de copii blocaţi pe munte

Salvamontiştii din Buşteni intervin, marţi seara, pentru recuperarea a 35 de copii de pe Valea Jepilor. Copiii sunt epuizaţi şi nu pot înainta, iar unul dintre ei este coborât de salvatori cu targa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbat de 70 de ani, cu permis fals, prins după ce nu a acordat prioritate pietonilor

Un bărbat de 70 de ani, Botoşani, care nu a acordat prioritate unor pietoni, le-a prezentat poliţiştilor un permis de conducere fals, ce părea emis de autorităţile britanice, dar fără a avea toate elementele de siguranţă. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz.

Agresorul de la Spitalul din Săpoca nu a putut fi audiat, pentru că a intrat din nou în sevraj

Bărbatul care în timp ce era internat în Spitalul de Psihiatrie Săpoca a omorât cinci bolnavi şi rănit alţi opt, cu un stativ pentru perfuzii, nu a putut fi audiat, marţi, de către anchetatori, întrucât a intrat din nou în sevraj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ambulanţă care transporta un pacient în stare gravă, implicată într-un accident

O ambulanţă care transporta un pacient în stare gravă, preluat de la aeroport, unde a fost adus cu elicopterul SMURD, a fost implicată, marţi, într-un accident rutier, în Cluj-Napoca. Nu au fost persoane rănite, iar autospeciala şi-a continuat drumul.

Număr aproape dublu de pacienţi faţă de numărul de paturi bugetate, la Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri. Cum au pus medicii 410 pacienţi în 240 de paturi

La Spitalul de Psihiatrie Pădureni-Grajduri, din judeţul Iaşi, sunt internaţi 410 pacienţi în 240 de paturi. Spitalul asigură asistenţa medicală pentru bolnavi consideraţi periculoşi, care au fost condamnaţi de către instanţe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Efectul „Săpoca”: Medicii să poată decide internarea pacienţilor periculoşi fără decizia instanţei

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, la Brăila, că va propune modificări legislative în domeniul psihiatriei, acestea urmând să fie prezentate la Guvern. Între modificări ar fi şi ca medicul să poată decide internarea unui pacient periculos, fără să aibă decizie judecătorească.

Ferma unui bogătaş din Epoca Romană, descoperită de arheologi, la Alba Iulia

Un complex de locuit din epoca romană, descoperit în cartierul albaiulian Oarda de Jos, este cercetat de arheologi români şi canadieni în cadrul proiectului „Vilele romane de la Apulum”. Descoperirea reprezintă vila unui om foarte bogat care a trăit în Epoca Romană.

Sorina Pintea, despre Spitalul Săpoca: Sunt 45 de posturi aprobate, buget există

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, la Brăila, că Spitalul din Săpoca, unde un pacient a omorât cinci persoane şi a rănit opt, are un buget care i-ar permite să facă angajări, unitatea având 45 de posturi aprobate.

O asociaţie cere Ministerului Sănătăţii şi CNAS stadiul negocierilor noului contract pentru programul fără interferon

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România solicită CNAS şi Ministerului Sănătăţii (MS) să precizeze stadiul negocierilor pentru noul contract cost-volum-rezultat aferent programului fără interferon pentru pacienţii cu hepatita C, întucât actualul contract se încheie pe 31 august 2019.

Ciolacu, despre sesiunea Camerei Deputaţilor: Legea transportului de persoane, de competenţa Senatului

Preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a convocat o şedinţă a BP al Camerei Deputaţilor pentru luni, 26 august, pentru a stabili programul de lucru al sesiunii extraordinare. Acesta spune că legea de modificare a regimului transportului de persoane este de competenţa Senatului.

Alpinistul Zsolt Torok, înmormântat cu onoruri militare, la Arad / FOTO

Alpinistul Zsolt Torok, care a fost găsit mort în Munţii Făgăraş, a fost înmormântat, marţi, la cimitirul Eternitatea din Arad, cu onoruri militare. La ceremonia funerară au participat sute de oameni, între care şi ministrul de Interne, Mihai Fifor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

APIA: Piaţa auto din România a crescut cu 9,5% faţă de anul trecut

Piaţa auto a înregistrat o creştere generală de 9,5% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018. România a înregistrat o creştere continuă a pieţei auto în ultimele 12 luni, cu excepţia lunii martie 2019, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Bărbat din Vaslui, suspectat că şi-a violat fiica vitregă. Agresorul, liber, în aceeaşi casă cu fata

O fată de 15 ani, din comuna Griviţa, judeţul Vaslui, a fost violată, iar principalul suspect este tatăl vitreg. Poliţiştii au deschis o anchetă, la sesizarea mamei, care, însă a refuzat ajutorul, şi s-a întors în aceeaşi casă cu cel bănuit că a abuzat sexual copila.

Brăilean acuzat de pedofilie, lăsat liber. Tribunal: a avut o conduită sinceră în timpul anchetei

Un bărbat din judeţul Brăila, care era arestat preventiv pentru agresiune sexuală asupra unui minor, a fost pus în libertate deoarece judecătorul a considerat că a avut o coduită sinceră în timpul anchetei şi nu are antecedente penale. El se poate întoarce în satul în care locuieşte şi victima lui.

Valeriu Şuhan, după crimele de la Săpoca: Trebuie regândit sistemul de pază a acestor instituţii

Valeriu Şuhan, ofiţer de poliţie judiciară, a declarat, după cazul de la Săpoca, unde cinci oameni au fot ucişi şi 8 răniţi, de un pacient aflat în sevraj, că trebuie regândit de urgenţă sistemul de pază al acestor instituţii, fiind necesară implicarea poliţiei şi jandarmeriei.

Primăria Capitalei anunţă că ridicarea maşinilor parcate neregulamentar se va face 24 de ore din 24

Primăria Capitalei a anunţat, marţi, că Municipalitatea va ridica 24 de ore din 24 maşinile parcate neregulamentar. Ridicarea va începe de luni, 26 august, iar depozitarea se va face în două locaţii. Şi aici, programul va fi non-stop, iar maşinile pot fi recuperate la orice oră.