Social

Alte două persoane au murit din cauza gripei. Numărul total de decese a ajuns la 86. Judeţele unde activitatea gripală a evoluat cu intensitate mare

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă, miercuri, că numărul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la 86, fiind confirmate încă două cazuri. Este vorba despre doi bărbaţi, în vârstă de 46 şi respectiv 47 de ani, din judeţele Caraş Severin, respectiv Hunedoara.

Copil, către Petre Daea: Aţi spus ”pe suprafeţe întinse, dar nu foarte mari”. Păi cum? | VIDEO

Un băiat de 11 ani dintr-un sat din Sibiu i-a cerut lui Petre Daea explicaţii, după ce ministrul a spus ”suprafeţe întinse, dar nu foarte mari” pentru a descrie o situaţie din Rădăuţi. Tot copilul l-a sfătuit pe ministru să doarmă mai mult, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Zgomotele din locuinţă nu mai pot depăşi 35 de db. Până la cât se ridică amenzile pentru depăşirea limitei

Senatul a adoptat, în şedinţa de miercuri, propunerea legislativă prin care se stabilesc limite de zgomot maxim admisibile în locuinţe şi instituţii publice şi amenzi pentru depăşirea acestor limite.

Cartel Alfa ameninţă cu proteste, din cauza lipsei de sporuri în Cultură şi Mass-Media

Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” solicită Guvernului să adopte, „în regim de urgenţă” adoptarea Regulamentului – cadru pentru stabilirea sporului de condiţii de lucru acordat personalului din sectorul de activitate Cultură şi Mass-Media.

Vlad Cosma, audiat la PÎCCJ în dosarul deschis ca urmare a unei plângeri pe numele lui Negulescu

Fostul deputat Vlad Cosma a fost, miercuri, la Parchetul General, pentru a da o declaraţie în dosarul deschis ca urmare a unei plângeri depuse pe numele fostului procuror Mircea Negulescu şi al altor trei magistraţi DNA Ploieşti, printre care şeful structurii, Lucian Onea.

Premierul Viorica Dăncilă a vorbit în şedinţa de Guvern despre criza ”imunoglobinei”, folosind un termen greşit

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în şedinţa de Guvern de miercuri, că prin declanşarea Mecanismului European de Protecţie Civilă va fi rezolvată pe termen scurt criza de ”imunoglobină”. Premierul a folosit greşit termenul de şase ori.

O pensionară a fost rănită în timp ce ajuta o altă femeie lovită de o maşină. Şoferul a fugit

O femeie de 72 de ani a ajuns, miercuri, la spital, după ce a încercat să ajute o altă femeie lovită de o maşină, într-o staţie de autobuz din Mediaş, judeţul Sibiu, şi a căzut în şanţ. Şoferul care a lovit femeia a fugit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Poliţiei Române: Avem în lucru aproape 1,6 milioane de cauze sub coordonarea procurorilor

Şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, a afirmat, miercuri, la bilanţul Ministerului Public pe anul 2017, că poliţiştii au în lucru circa 1,6 milioane de cauze sub coordonarea procurorilor, ceea ce este un volum mare, în condiţiile în care numărul poliţiştilor a scăzut semnificativ.

Toader îi răspunde preşedintelui Iohannis pe Facebook, după ce a absentat de la bilanţul PG: Nimeni nu a afirmat că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub controlul ministrului Justiţiei

Tudorel Toader a reacţionat, pe Facebook, la declaraţiile preşedintelui României, care a spus că se încearcă acreditarea ideii că procurorii pot fi controlaţi de ministru, susţinând că "nimeni nu a afirmat că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub controlul ministrului Justiţiei".

Daniel Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT : Fiecare om poate avea la un moment dat un dosar penal

Daniel Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT, a declarat, miercuri, referitorul la dosarul de la DNA în care a fost vizat, că fiecare om poate avea la un moment dat un dosar, însă important e ca, dacă lucrurile nu sunt reale, denunţătorul să răspundă pentru ce a făcut.

Un avion care trebuia să aterizeze la Bacău, redirecţionat către Iaşi. Pasagerii altei curse au survolat oraşul timp de 45 de minute

Un avion care efectua un zbor pe ruta Liverpool - Bacău a survolat oraşul timp de 45 de minute până a putut ateriza, în vreme ce pasagerii unei alte curse, pe ruta Bacău-Milano-Bergamo, au fost redirecţionaţi către Iaşi, din cauza ceţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum va arăta stadionul Steaua peste doi ani: cu 30.500 de locuri pentru spectatori, muzeu şi restaurant pitch-view / bar sky view

Guvernul va discuta, miercuri, indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii „Stadion Steaua” şi Stadionul Naţional de Rugby „Arcul de Triumf”, arena din Ghencea urmând să aibă 30.500 de locuri pentru spectatori, muzeu şi restaurant pitch-view / bar sky view.

BREAKING | OUG 91 trece de Parlament: Majorări de până la 15% pentru mai multe categorii profesionale. Poliţiştii vor avea plătite orele suplimentare

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, OUG 91/2017 care majorează cu până la 15% salariile mai multor categorii profesionale, stabileşte plata orelor suplimentare ale poliţiştilor cu 75% din solda lor de bază, plafondându-le la 3% şi dublează salariile personalului Institutului Elie Wiesel.

Cristina Tarcea, preşedintele ÎCCJ, dezvăluie o concluzie a Inspecţiei Judiciare: A crescut numărul abaterilor săvârşite de magistraţi cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă/ Rezultatul reformelor, legi multe şi neclare, sistem haotic al căilor de atac

Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat miercuri, la bilanţul Parchetului General, că magistraţii nu trebuie să aibă atitudini care să lase loc de suspiciune şi a remarcat că bilanţul Inspecţiei Judiciare arată creşterea abaterilor săvârşite cu rea-credinţă.

CRIZA de imunoglobulină: Un distribuitor acuză Ministerul Sănătăţii că deşi l-a notificat că poate aduce 10.000 de fiole, nu a primit niciun răspuns/ REACŢIA Agenţiei Medicamentului

Distributorul de produse medicale Torus Pharma susţine că a înştiinţat în urmă cu două luni Ministerul Sănătăţii că pot aduce în România cel puţin 10.000 de flacoane de imunoglobulină, însă autoritatea competentă nu a răspuns oficial solicitării, informează compania. UPDATE: Agenţia Medicamentului a precizat că originea non-europeană a medicamentului oferit de Torus nu poate oferi garanţii de siguranţă.

Motivul pentru care o pensionară refuză cardul gratuit de călătorie pe mijloacele de transport

O pensionară refuză cardul gratuit de călătorie pe mijloacele de transport public pus la dispoziţie de Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca invocând motive religioase şi cere un abonament pe suport de hârtie, cum era până acum, transmite corspondentul MEDIAFAX.

Curtea Constituţională a amânat pronunţarea pe sesizarea privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş

CCR a amânat miercuri, pentru 19 martie, luarea unei decizii asupra sesizării PNL şi PMP în legătură cu proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş, a anunţa preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

Cea mai mare pensie specială depăşeşte, la Cluj, 28.000 lei. Cine o încasează

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Cluj plăteşte peste 200 de pensii speciale unor beneficiari din judeţ, cea mai mai mare depăşind 28.000 de lei pe lună. Aceasta aparţine unui fost judecător sau procuror, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Spitalul Universitar din Bucureşti a realizat o intervenţie chirurgicală, în premieră, în domeniul cardio-vascular. Anual sunt întregistrate peste 3.000 de cazuri noi

Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti a realizat o intervenţie chirgicală de protezare valvulară aortică, operaţie în premieră într-o unitate medicală din ţara noastră.

Românii vor fi anunţaţi prin SMS când urmează să le expire paşaportul. Care este MESAJUL transmis de autorităţi

Deţinătorii de paşapoarte care au comunicat la depunerea ultimei cereri un număr de telefon valabil vor fi notificaţi printr-un SMS, începând de miercuri, că le expiră paşaportul cu o lună, până la trei luni înainte, potrivit unui comunicat de presă al MAE.

Preda: Teodorovici, singurul om care a primit o diplomă nemeritată din partea Colegiului Naţional de Informaţii/ Formarea oferită de instituţie era utilă

Deputatul PNL Cezar Preda, membru în Comisia SRI, a declarat, miercuri, că este de părere că ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, este „singurul om care a primit o diplomă nemeritată” din partea Colegiului Naţional de Informaţii (CNI), afirmând că formarea oferită de instituţie era utilă.

Surpriza pentru şoferi: RADARELE vor fi instalate exclusiv pe autovehiculele cu înscrisurile şi însemnele poliţiei rutiere

Senatul a adoptat, în şedinţa de miercuri, iniţiativa legislativă prin care se propune ca radarele să se instaleze exclusiv pe autovehiculele care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere.

Zece mineri de la Cariera Roşiuţa aparţinând Complexului Energetic Oltenia, în greva foamei | FOTO

Zece mineri de la Cariera Roşiuţa, din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), au intrat, de miercuri, în greva foamei, cerând creşteri salariale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Crimă urmată de sinucidere. Doi tineri, găsiţi împuşcaţi într-un bar din judeţul Arad

Doi tineri au fost găsiţi împuşcaţi, miercuri dimineaţă, într-un bar din localitatea Târnova, judeţul Arad. Potrivit anchetatorilor, este vorba despre o crimă urmată de o sinucidere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primăria Capitalei inventariază gropile din Bucureşti: Vor fi asfaltate provizoriu până vremea va permite refacerea

Primăria Capitalei anunţă că a demarat o acţiune de inventariere a gropilor de pe străzile din Bucureşti, acestea urmând să fie asfaltate provizoriu până când vremea va permite efectuarea lucrărilor de refacere a carosabilului.

Diploma obţinută de Eugen Teodorovici de la SRI, anulată, după ce absolventul s-a „autodenunţat”. Activitatea Colegiului Naţional de Informaţii, suspendată/ Toate diplomele sunt verificate – VIDEO

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” anunţă că activitatea Colegiului Naţional de Informaţii este suspendată ca urmare a verificărilor declanşate după ce ministrul Finanţelor a declarat că a absolvit un curs fără a se prezenta. Diploma lui Teodorovici va fi anulată.

EXODUL românilor: Marea Britanie a luat locul Italiei ca destinaţie pentru emigranţii din România

Marea Britanie este, pentru al doilea an consecutiv, destinaţia preferată a românilor care pleacă în străinătate, având în vedere că şi în 2015 circa 55.000 de emigranţi români (adică 28% din totalul celor care au plecat în 2015) au ales Marea Britanie.

Bărbatul suspectat că şi-ar fi răpit copiii, cercetat sub control judiciar

Bărbatul suspectat că şi-ar fi răpit copiii este cercetat sub control judiciar, altături de el fiind pus sub invinuire cu aceeaşi măsură un alt cetăţean grec. Decizia a venit după mai multe ore de audieri la Parchetul General.

Zeci de percheziţii în Timiş şi Germania pentru destructurarea unei reţele de migranţi

Zeci de percheziţii au loc, miercuri dimineaţă, în mai multe locaţii din judeţul Timiş, dar şi din Germania, pentru destructurarea unei reţele care asigura trecerea ilegală din Turcia până în vestul Europei a peste 2.000 de migranţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

COD GALBEN de ceaţă şi burniţă în 17 judeţe: Vizibilitate sub 100 de metri pe drumuri

17 judeţe se află miercuri dimineaţă sub cod galben de ceaţă, potrivit unor atenţionări de tip nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Procurorul general Augustin Lazăr, la bilanţ: Hexi Pharma şi Mineriada, printre dosarele reprezentative în 2017/ Iohannis, despre procurori: Se încearcă o confuzie pentru a induce un control mai amplu; observăm o tot mai mare grijă faţă de soarta unor inculpaţi | VIDEO

Procurorul general Augustin Lazăr prezintă la Cercul Militar din Capitală, raportul de activitate al Ministerului Public pe anul 2017. La eveniment sunt prezenţi, printre alţii, Klaus Iohannis şi Laura Codruţa Kovesi. Printre invitaţi sunt preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, reprezentanţii CSM şi şeful Poliţiei Române.

Pronunţare în procesul în care CSA Steaua îi cere despăgubiri de aproximativ 37 de milioane de euro lui Gigi Becali

Magistraţii Tribunalului Bucureşti sunt aşteptaţi să se pronunţe, miercuri, în procesul în care CSA Steaua îi cere despăgubiri de aproximativ 37 de milioane de euro lui Gigi Becali ca urmare a celor zece ani în care omul de afaceri s-a folosit ilegal, susţine Florin Talpan, de marca "Steaua".

MJ: Pregătirea următoarei misiuni de evaluare a CE, obiectivul întâlnirii Comisiei MCV

Obiectivul reuniunii Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei a fost pregătirea următoarei misiuni de evaluare a Comisiei Europene în cadrul MCV, care va avea loc în perioada 14-16 martie 2018, anunță MJ.

Protest al PRESEI din Timişoara până când primarul Robu îşi prezintă public scuze pentru jignirile aduse jurnaliştilor. La ce au recurs publicaţiile locale

Aproximativ 20 de jurnalişti din Timişoara au părăsit, marţi, conferinţa organizată de Nicolae Robu la sediul Primăriei, în semn de protest faţă de atitudinea edilului, care i-a jignit pe ziarişti de mai multe ori fără să îşi ceară scuze, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE | Circulaţia pe linia 41 din Capitală, reluată pe ambele sensuri după deraierea unui tramvai

Circulaţia tramvaielor de pe linia 41 a fost reluată, marţi seară, după ce fusese blocată în urma deraierii unui tramvai la capătul de linie Ghencea, anunţă RATB pe Twitter.

Opinia unui judecător în scandalul de la DNA şi în contextul cererii de revocare a Codruţei Kovesi. INTERVIU | Adina Lupea: Este grav ca judecător să nu mai ai încredere în actele procurorului

Judecătoarea Adina Lupea susţine, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că, în urma unor dezvăluiri despre modul în care anumiţi procurori au administrat probe, un judecător nu are cum să nu îşi pună întrebări. Cât priveşte "câmpul tactic", acesta este considerat Cutia Pandorei, până nu este explicat.

Leo de la Strehaia scapă de arest, după ce s-ar fi împăcat cu victima înşelăciunii. Cât valora statueta „din timpurile lui Mihail Viteazu” pentru care solistul a cerut 7.500 euro

Magistraţii Judecătoriei Strehaia au decis, marţi, că Leo de la Strehaia, reţinut pentru înşelăciune calificată, nu trebuie arestat preventiv şi au decis să îl plaseze sub control judiciar, după ce s-a împăcat cu victima înşelăciunii. Decizia nu este definitivă.

Ministerul Transporturilor va numi un AEROPORT din România care să beneficieze de facilităţi orare

Ministerul Transporturilor va fi responsabil cu alegerea unui aeroport care să beneficieze de sloturi orare sau să fie coordonat. Normativul propune introducerea unui tarif de coordonare perceput pe fiecare pasager, reiese dintr-un proiect lansat marţi în dezbatere publică de minister.

Tribunalul Prahova a dispus începerea procedurii falimentului pentru Asesoft Internaţional

Magistraţii Tribunalului Prahova au dispus intrarea în procedura generală a falimentului a SC Asesoft International SA. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de şapte zile de la comunicare. DNA a cerut într-un alt dosar interdicţia intrării în această procedură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Sănătăţii amână până la 1 septembrie recalcularea preţurilor la medicamente

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, marţi, că termenul de 1 aprilie 2018 la care trebuia făcută recalcularea preţurilor la medicamente va fi amânat pentru 1 septembrie 2018. Ea a adăugat că preţurile la unele medicamente s-ar putea mări, dar creşterea nu va fi semnificativă.