Social

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi fiul său, arestaţi preventiv pe 30 de zile de Tribunalul Sibiu

Omul de afaceri Ilie Carabulea, fiul său, Oprea Carabulea, şi alţi trei inculpaţi într-un dosar de delapidare şi spălare de bani au fost arestaţi preventiv, sâmbătă seara, pe 30 de zile, de Tribunalul Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cazul Rizea intră, astăzi, la vot în Comisia juridică a Camerei

Deputaţii din Comisia juridică se vor pronunţa, luni, începând cu ora 12.00, asupra cererii DNA de încuviinţare a reţinerii şi arestării social-democratului Cristian Rizea, acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Florian Walter a fost adus sâmbătă seară în România, din Emiratele Arabe: „Nu veneam, dacă-mi era frică de închisoare” – FOTO

Florian Walter, fostul patron al echipei de fotbal Universitatea Cluj, a fost adus sub escortă din Emiratele Arabe Unite, fiind acuzat într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu uriaş: 20 de milioane de euro.

Femei în lumea bărbaţilor. Simona Cojocar, pompier: „Niciodată nu ştii cât de puternic eşti, până când să fii puternic rămâne singura opţiune pe care o mai ai”

Nu s-a gândit niciodată că va ajunge aici. La 37 de ani, Simona Cojocar este subofiţer operativ principal în cadrul detaşamentului Rădăuţi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, informează gândul.info.

Timişoara: Flash-mob împotriva interzicerii bicicletelor în centru, 5 participanţi au primit amenzi. VIDEO

Circa 50 de persoane care se opun interzicerii bicicletelor în centrul Timişoarei au participat, sâmbătă, la un flash-mob, intenţia lor fiind să adune cât mai multe amenzi pe care să le conteste apoi în instanţă, iar cinci dintre biciclişti au şi fost amendaţi.

Flori de 8 Martie pentru femeile ”invizibile” ale Clujului, aflate în centre sociale. ”Figurez ca mamă doar în buletin, fiica mea nu mai vorbeşte cu mine, nici nu vine să mă vadă”. GALERIE FOTO

Peste 30 de femei fără adăpost care se află în cele două centre sociale din Cluj-Napoca au primit, sâmbătă, pentru prima dată, flori şi cadouri de 8 Martie, în cadrul unei campanii umanitare lansate de Primărie şi o asociaţie.

Macovei, despre interceptări: Sistemul costă 1 miliard de euro. Nu se poate face peste noapte, CCR ştie

Monica Macovei consideră că judecătorii CCR sunt "înţelepţi" şi vor acorda un răgaz de un an pentru ca DNA să achiziţioneze echipamentele necesare interceptărilor, dar şi o perioadă în care să fie valabile cele deja efecutate în dosarele în lucru, astfel încât acestea să nu fie aruncate în aer.

Un turist a murit după ce a căzut de la înălţime, în Munţii Făgăraş

Un turist de aproximativ 50 de ani a murit, sâmbătă, în Munţii Făgăraş, după ce a căzut de la înălţime, salvamontiştii cerând şi ajutorul unui elicopter pentru salvarea bărbatului, însă manevrele de resuscitare au eşuat.

Argeş: Copilul care va fi dus la Bucureşti fusese consultat vineri, dar părinţii au refuzat internarea

Copilul de un an şi o lună cu diaree acută care va fi transferat, sâmbătă, din Piteşti la Spitalul "Marie Curie” din Capitală, fusese consultat vineri la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, iar părinţii acestuia au refuzat internarea, însă sâmbătă au fost nevoiţi să se întoarcă.

Blaga: Sediul Complexului Energetic Oltenia trebuie să rămână în Târgu-Jiu

Copreşedintele PNL Vasile Blaga susţine că sediul Complexului Energetic Oltenia trebuie să rămână în Târgu-Jiu, acolo unde sunt specialiştii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Remus Truică rămâne în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Braşov a respins solicitarea DNA

Magistraţíi Curţii de Apel Braşov au respins, sâmbătă, solicitarea DNA de înlocuire a arestului la domiciliu cu cel preventiv pentru Remus Truică şi au admis propunerea de prelungire a arestului la domiciliu cu încă 30 de zile pentru cei trei, Remus Truică, Prinţul Paul şi avocatul Robert Roşu.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Sanse duble de castig la TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE PRIMĂVERII

Loteria Română organizează duminică, 6 martie, tragerile speciale Loto ale primăverii, se arată pe site-ul companiei.

Focuri de armă la Sighetu Marmaţiei pentru reţinerea unor contrabandişti de ţigări

Poliţiştii de frontieră din Sighetu Marmaţiei au tras cinci focuri de armă pentru prinderea mai multor persoane care introduceau în România colete voluminoase pline cu ţigări de contrabandă, în valoare de 94.600 lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Sănătăţii: Trei bebeluşi cu SHU mai sunt internaţi la spitalul „Marie Curie”

Trei copii cu sindrom hemolitic-uremic mai sunt internaţi, în secţia de nefrologie, la spitalul „Marie Curie din Capitală”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX.

Procesul de încălzire va continua. PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică

Vremea se va ameliora ca aspect şi îndeosebi în Banat, Oltenia şi Moldova, iar valorile termice diurne vor creşte faţă de ziua precedentă, informează ANM.

VIDEO: Lecţia de viaţă a lui Lorelai, fetiţa fără mâini care trăieşte fiecare zi ca pe un miracol. „Visez uneori că am aripi de înger şi pot să zbor”

Zâmbetele oamenilor îmi dau aripi şi pot să zbor”, sunt două dintre versurile cântecului „Aripi de înger” pe care Lorelai l-a lansat şi despre care spune că este un mesaj pentru generaţia care se teme în faţa unui viitor incert, informează gândul.info.

IGSU: Pompierii au intervenit în peste 5.500 de situaţii, iar 44 de persoane au fost salvate într-o singură săptămână

În ultima săptămână, pompierii au participat la peste 5.500 de intervenţii la nivel naţional, iar 44 de persoane au fost salvate din medii ostile vieţii, a transmis într-un comunicat de presă, sâmbătă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Doi copii din Argeş, de 1 an şi 9 luni şi 1 an şi 6 luni, cu probleme digestive – duşi în Capitală. Încă un bebeluş cu diaree acută va fi transferat din Argeş la spitalul „Marie Curie” din Bucureşti

Doi copii din Argeş, de un an şi nouă luni, respectiv un an şi şase luni, cu probleme digestive, au fost trasferaţi, în ultimele 24 de ore, la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ: Peste 44 la sută dintre cei care au fost la simulare au luat peste 5

Peste 44 la sută dintre elevii care au fost la simularea evaluării naţionale au medii între 5 şi 10, cu 6,63 la sută mai puţini decât anul trecut, iar şapte elevi au obţinut medii de 10, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei, sâmbătă.

Un român cheltuieşte 40 de euro pe an pentru cosmetice, jumătate faţă de vecinii din regiune

Piaţa de cosmetice din România rămâne una dintre cel mai puţin dezvoltate din Europa şi din regiune, cheltuiala medie per capita fiind sub 40 euro pe an, jumătate faţă de nivelul din alte ţări din zonă.

Peste 94.000 cazuri de infecţii respiratorii acute la nivel naţional, într-o singură săptămână

Peste 94.000 de cazuri de infecţii respiratorii acute au fost semnalate în săptămâna 22 - 28 februarie, fiind comunicate 17 decese noi, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Infecţioase.

Brădişteanu figurează ca membru al Consiliului Ordinului Steaua României, deşi a fost condamnat

Medicul Şerban Brădişteanu încă figurează pe lista Consiliului de onoare al Ordinului naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer, deşi a fost condamnat, în 2015, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase.

PROTEST la Timişoara faţă de includerea programului „Prima Casă” în legea dării în plată

Aproximativ 50 de persoane au protestat, vineri seara, în faţa Prefecturii Timiş, faţă de includerea programului "Prima Casă" în legea dării în plată, ei susţinând că prin acest lucru programul va dispărea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marile cutremure care au zguduit România. VIDEO

Conform unei statistici referitoare la activitatea tectonicã din România, media de generare este de trei cutremure de magnitudine mai mare de 7,2 pe scara Richter pe secol.

O navă bulgărească a eşuat pe Dunăre, între Călăraşi şi Brăila

O navă tip RO/RO sub pavilion Bulgaria a eşuat, vineri, la intrarea pe braţul Epuraşu al Dunării, între Călăraşi şi Brăila, incidentul petrecându-se fără să se înregistreze răniţi sau poluări, navigaţia în zonă nefiind afectată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Scandalul Marian Godină: Iohannis a semnat decretul de încheiere a raporturilor de serviciu pentru chestorul Ioan Aron

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri patru decrete privind încheierea raporturilor de serviciu a patru chestori de poliţie, printre care şi a chestorului Ioan Aron, care şi-a înaintat cererea de pensionare după scandalul cu poliţistul Marian Godină de la Braşov.

Hackerul „Guccifer” va fi extrădat în SUA pentru a fi judecat

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să admită cererea de extrădare autorităţilor din Statele Unite ale Americii în cazul lui Lazar Marcel Lehel, cunoscut ca "Guccifer", pentru o perioadă de cel mult 18 luni, pentru a fi judecat de o instanţă din SUA.

Sute de persoane aşteptate la Marşul Memorial „Avram Iancu” organizat de Noua Dreaptă la Cluj-Napoca

Sute de persoane sunt aşteptate, în 12 martie, la Marşul Memorial “Avram Iancu” care va avea loc la Cluj-Napoca, organizatorii din partea Noii Drepte anunţând că participanţii vor aprinde şi torţe pentru cei care au luptat pentru „un Ardeal românesc şi liber”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Leonard Orban: Alte state membre ar putea reduce alocaţiile pentru copiii români din 2020

În urma negocierilor privind statutul special al Marii Britanii în UE, când s-a stabilit indexarea alocaţiilor copiilor care au părinţi în Marea Britanie, alte state membre au anunţat că se gândesc să facă la fel începând cu anul 2020, a declarat vineri consilierul prezidenţial Leonard Orban.

Tribunalul Dâmboviţa: Există suspiciuni referitoare la lucrările scrise de Ioan Niculae

Magistraţii Tribunalului Dâmboviţa au motivat decizia prin care Ioan Niculae a rămas în detenţie, precizând că "există suspiciuni cu privire la posibilitatea condamnatului de a elabora cinci lucrări ştiinţifice într-un timp foarte scurt alocat în penitenciar".

Cioloş: Pot garanta că există finanţare pentru spitalele regionale

Premierul Dacian Cioloş declară că singurele garanţii pe care le poate da în legătură cu spitalele regionale este că există finanţare şi că Guvernul a început să revadă studiul de fezabilitate făcut în trecut, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ANSVSA: Nu există o legătură directă de cauzalitate între brânza de vaci şi boala bebeluşilor

"Escherichia Coli serogrupul O2" nu a mai fost depistată în probele prelevate din alimentele indicate de Ministerul Sănătăţii ca probabilă sursă a îmbolnăvirii copiilor diagnosticaţi cu sindromul hemolitic uremic (SHU), a transmis vineri ANSVSA.

DNA : Cristian Rizea a cerut martorilor să nu spună adevărul pentru că o să-l bage la puşcărie

Deputatul PSD Cristian Rizea ar fi cerut martorilor să nu le spună adevărul procurorilor, referitor la înţelegerea în urma căreia ar fi primit 300.000 de euro, întrucât „o să-l bage la puşcărie”, se spune în referatul prin care DNA a cerut şi a obţinut arestarea omului de afaceri Lucian Colţea.

Cioloş despre Brădet: Ministrul Agriculturii nu ar fi trebuit să comunice dacă nu avea toate datele. VIDEO

Premierul Dacian Cioloş declară că ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, nu ar fi trebuit să comunice numele firmei Brădet în scandalul copiilor îmbolnăviţi în Argeş dacă nu avea toate elementele, reprosându-i că "în acest caz a comunicat prea repede".

Patronul Lactate Brădet propune susţinătorilor săi să înfiinţeze o nouă companie

Patronul firmei Lactate Brădet, Marius Badea, care a închis porţile unităţii după ce un lot de brânză a fost găsit contaminat cu E.Coli, propune susţinătorilor săi să înfiinţeze o nouă companie care să poarte acelaşi nume, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost condamnat definitiv vineri la trei ani de închisoare cu executare de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, pedeapsa fiindu-i astfel redusă de la şapte ani, aşa cum hotărâse iniţial prima instanţă.

Toţi candidaţii la şefia caselor de sănătate AU PICAT la concurs

Niciunul dintre candidaţii înscris pentru ocuparea a 41 de posturi de şefi ai caselor judeţene de sănătate şi OPSNAJ nu a trecut concursul organizat de CNAS, informează Gândul.

UB: Solicitarea de retragere a titlului de doctor a lui V. Ponta se sprijină pe dovezi incontestabile

Reprezentanţii Universităţii Bucureşti (UB) au declarat, vineri, că "solicitarea de retragere a titlului de doctor a lui Victor Ponta se sprijină pe dovezi incontestabile".

Un bărbat către Cioloş: De ce permiteţi să fie aduşi migranţi islamişti în România? VIDEO

Un bărbat prezent, vineri, în faţa Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, i-a strigat premierului Dacian Cioloş, în momentul în care acesta a ajuns acolo, "De ce permiteţi să fie aduşi migranţi islamişti în România?" şi "Să vă fie ruşine pentru ce faceţi românilor!".

DIICOT: Numărul dosarelor de terorism a crescut în 2015

Numărul de cauze în care sunt investigate infracţiuni de terorism a crescut în 2015 comparativ cu anul anterior, se spune în raportul anual de activitate al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.