Social

CONFERINŢA MEDIAFAX – Fuia: Politica băncilor se opreşte la ieşirea din oraş

Dezvoltarea agriculturii a fost influenţată negativ, printre altele, de reticenţa băncilor privind finanţarea fermierilor, deşi dobânzile la credite sunt mai mari decât în alte ţări, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, la seminarul Mediafax Talks about Agriculture.

Autorul atacului armat de la Perla va sta în arest încă 30 de zile

Gheorghe Vlădan va sta în arest încă 30 de zile, Tribunalul Bucureşti admiţând, vineri, cererea procurorilor de prelungire a mandatului de arestare emis pe numele acestuia în 6 martie, în dosarul în care este acuzat că şi-a împuşcat mortal soţia şi o colegă a acesteia, într-un coafor din Capitală.

Şeful Reprezentanţei CE la Bucureşti: O eventuală creştere a salariilor trebuie însoţită de finanţare sustenabilă

Şeful Reprezentanţei CE la Bucureşti, Nicolae Idu, spune că o eventuală creştere a salariilor trebuie "însoţită de preocupări privind măsuri posibile de finanţare", arătând că "nu e exclus ca pieţele să pună sub semul întrebării angajamentul României în privinţa politicii fiscale sănătoase".

Dumitru Costin: România este singura ţară cu un sfert dintre angajaţi remuneraţi cu salariul minim

România este singura ţară în care aproape un sfert dintre angajaţi au salariul minim, numărul acestora crescând cu peste 200.000 numai în ultimul an, după modificarea Codului muncii, a declarat, vineri, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Fuia: Cercetarea agricolă trebuie restructurată din temelii

Cercetarea agricolă nu răspunde nevoilor fermierilor şi trebuie restructurată din temelii, astfel încât să sprijine agricultura şi să poată atrage fonduri europene, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, la seminarul Mediafax Talks about Agriculture.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Fuia:Mulţi tineri ajung în învăţământul agricol respinşi de alte facultăţi şi caută de lucru la oraş

Foarte mulţi tineri se înscriu la facultăţi cu profil agricol pentru că nu au fost admişi în alte structuri de învăţământ, nu pentru că vor să lucreze în domeniu, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, la seminarul Mediafax Talks about Agriculture.

Accident grav în Râmnicu Vâlcea: Patru persoane au fost rănite în urma unei ciocniri între trei maşini

Patru persoane au fost rănite, vineri, în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini şi care s-a produs pe DN 64, în cartierul Râureni al oraşului Râmnicu Vâlcea.

Craiova: Membrii grupării care a produs un prejudiciu de 500.000 de dolari, cercetaţi în libertate

Cei şapte membri ai grupării specializate în fraude bancare şi care acţiona în Germania, Spania, Mexic sau SUA, producând un prejudiciu de peste 500.000 de dolari vor fi cercetaţi în libertate, au decis procurorii DIICOT Craiova, în urma audierilor de joi.

Consiliul Concurenţei: Tariful unic pentru taximetre şi interzicerea efectuării curselor în afara localităţii contravin reglementărilor din domeniu

Consiliul Concurenţei consideră că modificarea Legii taximetriei prin stabilirea unor tarife unice pentru operatori şi interzicerea efectuării curselor în afara localităţii în care este emisă licenţa de transport ar încălca principiile liberei concurenţe.

Vâlcea: Incendiu într-o pădure din Brezoi, pentru stingerea acestuia intervin peste 100 de pompieri

Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o pădure din Brezoi (Vâlcea), iar pentru stingerea acestuia intervin pompieri, silvicultori şi angajaţi ai Parcului Naţional Cozia, incendiul fiind într-o zonă apropiată ocolului silvic privat Cozia-Negoiu, unde o pădure de conifere a ars timp de două zile.

Constanţa: Femeia împuşcată de soţ, fost angajat MAI, avea încheiată o poliţă de asigurare de viaţă

Femeia din Techirghiol împuşcată în cap de către soţul său, fost angajat al MAI, contractase un credit de 35.000 de euro, în urmă cu doi ani, şi avea o poliţă de asigurare de viaţă, aceasta fiind una dintre ipotezele anchetatorilor privind motivele care l-au determinat pe bărbat să-şi împuşte soţia.

Numărul pensionarilor a scăzut cu 86.000 în 2011. Pensia medie lunară, mai mare cu 5,2%

Numărul mediu de pensionari a fost în 2011 de 5.589.000, în scădere cu 86.000 faţă de anul precedent, iar pensia medie lunară a fost de 753 de lei, mai mare cu 5,2%, informează, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Operatorii antitero au predat obiectul găsit în bagajul cetăţeanului chinez fără a-l cerceta. Ce imagine a apărut pe scanerul aeroportului Otopeni – FOTO

Operatorii de securitate antitero ai Aeroportului "Henri Coandă" au raportat identificarea, joi, a unui "fragment corporal suspect", pe care l-au predat, fără a-l cerceta, organelor abilitate în măsură să se pronunţe asupra naturii acestuia, precizează Sorin Sava, şeful Biroului de presă al SRI.

Iaşi: Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren

Două persoane au murit, vineri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren la o trecere de cale ferată din localitatea Belceşti din judeţul Iaşi. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 7.00, când locomotiva trenului Regio Hârlău-Iaşi a lovit o autoutilitară Volkswagen Transporter, al cărei şofer nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată.

Fragmentul de picior găsit în bagajul unui cetăţean chinez este de origine animală. Chinezul ar fi cumpărat o labă de urs pe care voia să o vândă unui restaurant din Italia

Cetăţeanul chinez, oprit pe Otopeni, a cumpărat de la un bărbat ca fiind o labă de urs pe care vroia să o vândă unui restaurant din Italia, străinul venind de mai multe ori în România în ultima perioadă, informează PICCJ, care a preluat cazul din cauza existenţei unor elemente de extraneitate.

Constanţa: Bărbatul care şi-a împuşcat soţia în cap a fost arestat preventiv

Bărbatul din Techirghiol, fost angajat al MAI, care şi-a împuşcat soţia în cap în noaptea de miercuri spre joi, femeia fiind internată în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost arestat preventiv, joi seară, de magistraţii Tribunalului Constanţa.

Ungureanu spune că nu s-a gândit să aibă o afacere, dar că a avut amici care au falimentat rapid

Consiliul consultativ format din oameni de afaceri care să deruleze un dialog cu Guvernul va fi constituit probabil săptămâna viitoare, a anunţat, joi, premierul Ungureanu, el adăugând că nu s-a gândit niciodată să îşi deschidă o afacere, dar că a avut prieteni ale căror firme au falimentat repede.

CSAT a stabilit limitarea recrutării poliţiştilor din sursă externă

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis, în şedinţa de joi, limitarea recrutării poliţiştilor din sursă externă, informează un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Prigent, GSK România: Sistemul sanitar se confruntă de mai mulţi cu un deficit cronic de finanţare

Banii alocaţi de la bugetul statului pentru sănătate sunt "puţini", sistemul sanitar confruntându-se de mai mulţi ani cu un deficit cronic, a declarat, joi, directorul general GlaxoSmithKline (GSK) România, Pascal Prigent.

Directorul Hidroelectrica Bihor şi şeful CJ, candidaţii PDL la Primăria Oradea, respectiv CJ Bihor

Fostul viceprimar din Oradea Mihai Groza, în prezent director al Hidroelectrica Bihor, este candidatul PDL la funcţia de primar al municipiului Oradea, în timp ce şeful Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, va candida din partea formaţiunii pentru un nou mandat la conducerea CJ Bihor.

Isărescu: Faptul că se câştigă în instanţă procese cu băncile este o problemă a instanţelor, nu a BNR

BNR nu poate interveni decât cel mult verbal în cazul proceselor câştigate în instanţă de clienţi împotriva băncilor, deşi contractele de credit au semnăturile ambelor părţi, aceasta fiind mai degrabă o problemă a justiţiei, care dă soluţii divergente, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Un fragment de picior a fost găsit în bagajul unui cetăţean chinez, la Aeroportul Otopeni

Un fragment de picior a fost găsit, joi, în bagajul unui cetăţean chinez, la Aeroportul Otopeni, cazul fiind preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cetăţeanul străin avea ca destinaţie Italia. Fragmentul găsit este o parte din laba piciorului, congelată, fără piele, au declarat surse judiciare.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Cepoi: Se doreşte o libertate totală a sistemului spitalicesc, dar trebuie să răspundă politicii Ministerul Sănătăţii

Ministerul Sănătăţii doreşte ca, prin noua lege, spitalele organizate ca fundaţii sau instituţii publice autofinanţate să aibă libertate totală, cu condiţia să răspundă politicii sanitare a MS, ceea ce acum nu se întâmplă, a spus secretarul de stat Vasile Cepoi, la Mediafax Talks about Health Reform.

Deputatul Mihail Boldea, huiduit de trecători în momentul în care a ieşit de la DNA Galaţi

Deputatul Mihail Boldea a ieşit, joi după-amiză, de la DNA Galaţi, după aproximativ şapte ore de audieri, iar în momentul în care a fost scos din sediu a fost huiduit de oamenii care se aflau în Piaţa Centrală. În jurul orei 16.45, Mihai Boldea a ieşit de la DNA Galaţi, după aproximativ şapte ore de audieri. De la DNA, Mihail Boldea a fost dus în arestul Poliţiei Judeţene Galaţi.

O româncă de etnie romă, printre cei mai buni elevi de şcoală profesională din Franţa

O tânără româncă de etnie romă, Cristina Dimitru, care locuieşte în Franţa fără acte de peste şase ani, a fost desemnată, pentru al doilea an consecutiv, unul dintre cei mai buni elevi ai unei şcoli profesionale din Franţa.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Duţă: Principalul motiv pentru care medicii pleacă este faptul că în spitale se intră pe pile

Principalul motiv pentru care medicii pleacă este faptul că ei nu mai au loc în spitale, deoarece accesul se face "numai dacă au pile", iar caracatiţele din jurul şefilor de clinici nu îi lasă pe tineri să intre, a declarat, joi, la Mediafax Talks about Health Reform, preşedintele CNAS, Lucian Duţă.

Mircea Toma a cerut CNA să facă istorie şi să interzică spoturi RMGC. CNA: spoturile nu încalcă legea

Mircea Toma a cerut CNA să interzică spoturile de promovare pentru proiectul de exploatare de la Roşia Montană, pentru că "stimulează comportamente dăunătoare mediului", precizând că CNA are posibilitatea astfel să facă istorie, însă Consiliul a considerat că aceste clipuri nu încalcă legea.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Ritli: Bolnavii nu vor fi daţi afară din spital, dar trebuie să fie internaţi atât cât este necesar

Bolnavii nu vor fi daţi afară din spital, dar trebuie să fie internaţi atât cât este necesar, nu să stea două săptămâni cu o amigdalită simplă, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Savu: 250.000 de bolnavi au fost internaţi, în 2011, în cele 19 spitale ale municipalităţii

Aproximativ 250.000 de bolnavi au fost internaţi, în 2011, în cele 19 spitale ale municipalităţii, iar aproape jumătate de milion de persoane au avut internare de o zi, a declarat, joi, directorul Administraţiei Spitalelor Bucureşti, Marius Savu, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

Angajat al unui spital din Iaşi, găsit spânzurat în subsolul unităţii

Un bărbat angajat ca instalator al Spitalului de Recuperare din Iaşi s-a spânzurat într-o anexă din subsolul unităţii, primele cercetări arătând că bărbatul ar fi recurs la acest gest din cauza problemelor financiare. Angajatul spitalului nu a mai ajuns joi acasă, fapt care a alertat familia.

Ai găsit un morman de gunoi în afara oraşului? Încarcă-l pe harta celor de la Let’s Do It, Romania!

Campania "Let's Do It, Romania!" face operaţiunea de cartare mai simplă anul acesta, persoanele care vor să contribuie la realizarea "Hărţii Deşeurilor" putând să "încarce" mormane de gunoi identificate în afara oraşelor pe site-ul letsdoitromania.ro, potrivit unui comunicat.

Coafeza Florina Vlădan, înainte de a fi ucisă: „George vrei să mă împuşti? „

Coafeza Florina Vlădan, înainte de a fi ucisă de soţul său, l-a apostrofat pe acesta pentru faptul că a îmbrâncit-o pe Mariana Bendre, casiera de la coaforul Perla, şi observând că acesta a scos de la spate arma i-a spus: "George vrei să mă împuşti?" - acestea fiind ultimele cuvinte ale victimei.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Ritli: Condiţia medicului de spital va fi îmbunătăţită când se va pune accent pe performanţă

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a declarat joi, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform, că susţine ideea de spitale - fundaţie pentru că vor putea răsplăti performanţa, iar condiţia medicului de spital va fi îmbunătăţită când se va pune accent pe calitate şi performanţă.

PROGNOZA METEO: Cerul va fi temporar noros şi va ploua în cea mai mare parte a ţării. Cum va fi vremea în următoarele zile

Vineri vremea se va răci faţă de intervalul precedent. Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 6 şi 16 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade, valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Eureko: Jumătate dintre pacienţi oferă „atenţii” în spitalele din Bucureşti, în medie 200 de euro

Directorul general adjunct al Eureko Asigurări, Carmen Radu, a declarat joi că aproape jumătate dintre pacienţii internaţi în spitalele din Bucureşti apelează la "plăţi informale", respectiv "atenţii" pentru medici şi asistente, suma medie cheltuită în acest fel echivalând cu circa 200 de euro.

Şeful Departamentului Schengen din MAI: Sperăm ca în septembrie să se decidă ridicarea frontierelor maritime şi aeriene

Şeful Departamentului Schengen din MAI Marian Tutilescu a declarat, joi, referitor la aderarea la Spaţiul Schengen, că speră ca o primă decizie privind ridicarea controalelor la frontierele maritime şi aeriene să fie luată în luna septembrie.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Duţă: Pentru a dubla salariile medicilor ar fi nevoie de 700 milioane de euro pe an

Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a declarat, joi, la conferinţa Mediafax talks about Health Reform, că fondurile alocate sănătăţii pot fi majorate şi prin creşterea calităţii serviciilor şi a veniturilor medicilor, însă dublarea salariilor ar ajunge la costuri de până la 700 milioane euro pe an.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX – Preşedintele CNAS: România, singura ţară unde bugetul alocat pentru consumul medicamentelor este egal cu al spitalelor

Consumul de medicamente s-a dublat în perioada 2006 - 2011, România fiind singura ţară care alocă pentru consumul de medicamente un buget egal cu cel al spitalelor, a declarat joi, la Mediafax talks about Health Reform, preşedintele Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă.

Parchet: Autorul atacului armat de la Perla a fost încadrat în martie 2006 ca muncitor în MAI

Parchetul instanţei supreme a stabilit că Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la Perla, a fost încadrat ca personal contractual în Ministerul Administraţiei şi Internelor la data de 15 martie 2006, unde a activat ca şi muncitor calificat la Baza Centrală de Asigurare Tehnică a Misiunilor.

INTERVIU EXCLUSIV – Cezar Preda: Legea electorală e criminală pentru România. Lumea interlopă a intrat în politică – VIDEO

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Cezar Preda, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că actuala lege electorală este "criminală pentru România", el arătând că lumea interlopă a intrat în politică, iar beizadelele primesc cadou de la părinţi locuri de parlamentar.