Social

Percheziţii în patru judeţe, într-un caz de trafic cu maşini de lux luate în leasing

Poliţiştii au făcut, miercuri, percheziţii în judeţele Mehedinţi, Vrancea, Galaţi şi Ilfov, fiind căutate trei persoane care ar fi luat în leasing, printr-o firmă din Strehaia, trei autoturisme Mercedes în valoare de 200.000 de euro, apoi le-au vândut în Germania.

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, audiat la DNA într-un dosar de corupţie

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, vicepreşedinte al PDL, este audiat, miercuri, la sediul DNA, într-un dosar de corupţie legat de atribuirea Serviciului de transport public al municipiului. Mircea Hava a venit la sediul DNA Alba, însoţit de avocatul său, şi a refuzat să facă declaraţii.

ANALIZĂ: Înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I, între libertatea de a alege şi limitare la locuri. Tot ce trebuie să ştii despre schimbările din învăţământul primar

Înscrierea în clasa pregătitoare şi clasa I a stârnit controverse, părinţii spunând că este ilegal să le fie interzisă alegerea şcolii la care vor să îşi ducă copiii, în timp ce autorităţile resping acuzaţiile, dar recunosc că nu vor putea fi înscrişi mai mulţi copii decât spaţiile existente.

Cluj: Căutările bărbatului dispărut alături de doi dintre copiii săi au fost reluate

Echipaje de poliţişti, pompieri, jandarmi şi salvamontişti au reluat, miercuri, căutările bărbatului dispărut alături de doi dintre copiii săi, la acţiunea care se desfăşoară în zona lacului Tarniţa, cât şi pe lac, în judeţul Cluj, participând şi patru scafandri cu o barcă.

Zece persoane suspectate de spargeri de locuinţe, audiate la Poliţia Ilfov

Zece persoane suspectate că au spart mai multe locuinţe, de unde au furat bunuri în valoare de 50.000 de euro, vor fi audiate, miercuri, la Poliţia Ilfov, în urma unor percheziţii la locuinţele acestora.

Italianul suspectat în cazul asasinatului de la Oradea a fost arestat

Cetăţeanul italian suspectat în cazul asasinatului de la Oradea a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, în noaptea de marţi spre miercuri, de judecătorii Tribunalului Bihor, el fiind acuzat de omor calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Percheziţii la membri ai clanului Duduianu, suspectaţi de înşelăciuni cu aur de 100.000 de euro

Poliţiştii bucureşteni fac, miercuri, cinci percheziţii la locuinţele lui Niculae Duduianu şi ale altor patru membri ai grupării suspectaţi că au înşelat cu 100.000 de euro cetăţeni străini în timpul vânzării unor lingouri despre care spuneau că sunt de aur.

Judecătoarea David de la ICCJ ar fi cerut 200.000 euro pentru a interveni la judecători din Ploieşti

Procurorii anticorupţie au reţinut-o pe judecătoarea Maria David, de la instanţa supremă, care ar fi pretins 200.000 de euro de la o persoană pentru a interveni pe lângă foştii săi colegi de la Curtea de Apel Ploieşti, în sensul admiterii unei contestaţii pentru a fi anulată o condamnare.

Întâlnire cu uşile închise între ministrul Educaţiei şi conducerea UMF Târgu Mureş

Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, însoţit de secretarul de stat Kiraly Andras, a ajuns, marţi seară, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, unde a participat la o discuţie cu reprezentanţi din conducerea universităţii, întâlnirea desfăşurându-se cu uşile închise.

O fetiţă cu simptome specifice rabiei a murit la spital după ce a fost muşcată de un câine

O fetiţă în vârstă de cinci ani, dintr-o comună băcăuană, care avea simptome specifice rabiei, a murit la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce a fost muşcată în luna decembrie de un câine fără stăpân, medicii susţinând că micuţa ar fi trebuit vaccinată anti-rabic imediat după incident.

Procesul de reformă a MAI a determinat reducerea cu 35.056 a numărului de posturi

Procesul de reformă pentru modernizarea şi eficientizarea MAI, iniţiat în 2010 şi continuat următorul an, a determinat reducerea cu 35.056 a numărului de posturi prevăzute în ştatele de organizare ale unităţilor din aparatul central şi a instituţiilor aflate în subordinea MAI.

Vaslui:Peste 1.500 de pensionari,executaţi silit din cauza neplăţii datoriilor la primării sau bănci

Peste 1.500 de pensionari vasluieni sunt executaţi silit de Casa Judeţeană de Pensii din cauza neplăţii la timp a unor sume datorate către primării sau bănci, numărul bătrânilor cărora le sunt făcute popriri pe pensii fiind în creştere cu 25 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Premierul Ungureanu cere de la MAI normalitate: Vă garantez că pe lângă ochii domnului Berca vor fi şi ochii mei

Primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a spus că cere normalitate Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), precizând, printre altele, că viaţa în România ar fi mai bună în lipsa evaziunii fiscale.

Poliţia a propus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Mircea Lucescu. Parchetul va decide

Brigada Poliţiei Rutiere a încheiat cercetarea tehnicianului formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, implicat într-un accident rutier, în urma căruia a suferit mai multe fracturi, poliţiştii propunând Parchetului neînceperea urmăririi penale.

CSM a emis aviz de percheziţie şi reţinere în cazul unei judecătoare de la ICCJ

Consiliul Superior al Magistraturii a emis, marţi, aviz de percheziţie şi reţinere pentru judecătoarea Maria David de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a informat instituţia la solicitarea MEDIAFAX.

Duşa: Potrivit programului Partidul Popular Maghiar din Transilvania, trebuie să ne batem, în ţara noastră, pentru autonomie culturală

Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, afirmă că platforma-program a PPMT conţine prevederi care reprezintă "un atentat la demnitatea românilor", adăugând: "noi, românii din Harghita şi Covasna, (...) trebuie să ne batem, în ţara noastră, pentru autonomie culturală în cadrul autonomiei teritoriale".

Două pistoale şi 69 de cartuşe, găsite de o angajată de la Salubritate într-un tomberon din Bârlad

Două pistoale şi 69 de cartuşe au fost găsite de către o angajată a Regiei locale de salubritate din Bârlad într-un coş de gunoi din zona centrală a municipiului, Poliţia necunoscând deocamdată condiţiile în care armele şi muniţia au ajuns în acel tomberon.

Premieră la Spitalul Bagdasar: Implantantare de electrozi în creier pentru studiul şi tratamentul epilepsiei

O echipă multidisciplinară va efectua miercuri, în premieră, la Spitalul Bagdasar-Arseni o intervenţie complexă de implantare de electrozi intracerebrali având ca scop identificarea exactă a locului în care se află focarul epileptic şi extragerea acestuia, a spus managerul unităţii, Anca Buliman.

Ungureanu: E nevoie de mai multă inteligenţă la problemele MAI. Vechea generaţie să lucreze cu tinerii

Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) trebuie să dovedească mai multă inteligenţă decât până în prezent pentru rezolvarea problemelor noi, iar vechile generaţii din minister trebuie să încheie cu tinerii o "reconciliere" fără revoluţie, a afirmat premierul Mihai Ungureanu.

Bărbatul şi cei doi copii dispăruţi în zona lacului Tarniţa, daţi în consemn la frontieră

Bărbatul şi cei doi copii ai săi dispăruţi în zona lacului Tarniţa din judeţul Cluj au fost daţi, marţi, în consemn la frontieră, aceasta fiind procedura obişnuită în cazul unei dispariţii, iar Poliţia nu exclude posibilitatea ca ei să încerce să plece din ţară.

Peste 50% dintre elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate

Peste jumătate dintre elevii şi studenţii care îşi încheie studiile intră în şomaj sau inactivitate, mai puţin de doi la sută din populaţia ocupată îşi caută un loc de muncă, potrivit unui studiu BNS, sindicaliştii recomandând scăderea CAS-ului cu 5% şi creşterea salariului minim la 800 de lei.

Borbely: Potenţialul hidroenergetic al României poate ajunge la 8.000 MW prin investiţii

Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, a declarat marţi, la Summit-ului European pentru Hidroenergie, că potenţialul hidroenergetic al României este de aproximativ 5.900 MW, numai pentru investiţii pe râurile interioare, putând ajunge până la 8.000 MW, se arată într-un comunicat.

Maşină „clonată”: Un Volvo cu seriile modificate şi plăcuţe false, descoperit de proprietarul autoturismului original – VIDEO

Poliţiştii Secţiei 13 Bucureşti fac investigaţii privind un autoturism Volvo, găsit cu plăcuţe de înmatriculare artizanale şi seriile modificate, situaţia vehiculului fiind reclamată de proprietarul unei maşini asemănătoare, cu număr identic.

Prăjituri mai scumpe din luna martie, ca urmare a creşterii preţului la ouă

Preţurile prăjiturilor şi produselor de patiserie vor fi mai mari cu circa 5% din luna martie, ca urmare a scumpirii ouălor din ultima săptămână, a declarat agenţiei MEDIAFAX Roza Victoria, directorul economic al lanţului de cofetării Ana Pan, deţinut de omul de afaceri George Copos.

Trei tineri, prinşi cu 1,5 kilograme de cocaină în vama Nădlac – VIDEO

Trei tineri au fost prinşi în flagrant delict, marţi, în timp ce încercau să introducă în ţară, prin vama Nădlac, 1,5 kilograme de cocaină în valoare de 150.000 de euro, drogurile fiind ascunse în bara de protecţie a autoturismului acestora, informează DIICOT.

Fostul secretar de stat George Costin, acuzat de fapte de corupţie, a fost arestat

Fostul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor George Costin şi cei doi membri ai Asociaţiei "Decembrie 1989 Metrou România", Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu, au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Argeş.

Guvernul continuă achiziţia directă de morfină chiar dacă Mundipharma a adus în ţară un transport

Guvernul va continua procedurile de achiziţie directă a morfinei chiar dacă firma Mundipharma a adus, vineri, în ţară un transport cu acest medicament, deoarece vrea să constituie o rezervă proprie astfel încât să nu mai depindă de o singură firmă importatoare, susţine Executivul.

Situaţia de pe Dunăre, monitorizată de comitetele de urgenţă. Celulă de criză privind dinamitarea podului de gheaţă de la Călăraşi

Un comitet naţional de urgenţă şi alte 12 judeţene monitorizează situaţia Dunării, în timp ce o celulă de criză analizează la Ministerul Transporturilor oportunitatea dinamitării podului de gheaţă de la Călăraşi, dar situaţia este sub control, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Proiectul privind combaterea violenţei în familie, adoptat de Parlament. Ce drepturi au victimele şi cum pot fi sancţionaţi agresorii

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 166 voturi "pentru", trei voturi "împotrivă" şi două abţineri, proiectul privind combaterea violenţei în familie, care prevede că victima violenţei în familie poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de agresor.

Foştii şefi de misiuni diplomatice, scoşi din legea lustraţiei. Buda spune că a fost eroare materială

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda, a cerut, marţi, în plen, eliminarea din legea lustraţiei a textului privind lustrarea persoanelor care au deţinut calitatea de şefi ai misiunilor diplomatice sau consulare în străinătate, arătând că este vorba de o eroare materială.

Trei liceeni din Capitală care au venit băuţi la cursuri şi li s-a făcut rău, duşi la spital

Trei elevi de la Colegiul Tehnic "Media", din Sectorul 1 al Capitalei, au fost duşi marţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu", după ce au venit băuţi la cursuri şi li s-a făcut rău.

„Salvaţi Copiii”: Cei mai mulţi copii care au primit mesaje sexuale pe internet sunt din România. 62 la sută dintre părinţii nu monitorizează activitatea copilului

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ce priveşte numărul de copii care au primit mesaje sexuale pe internet, aproximativ 70 la sută dintre minori fiind destinatarii unor asemenea mesaje, a declarat, marţi, preşedintele executiv de la "Salvaţi Copiii" România, Gabriela Alexandrescu.

UNICEF: Copiii romi din oraşele româneşti trăiesc în izolare şi nu au acces la serviciile de bază

Copiii romi instalaţi în zonele urbane din România sunt afectaţi de izolare şi de lipsa unor resurse elementare, cum ar fi apa potabilă, electricitatea, accesul la îngrijiri medicale sau educaţie, arată raportul pe 2012 al UNICEF privind situaţia copiilor în lume.

Teodor Meleşcanu, noul şef al SIE. Numirea a fost validată de Parlament cu 238 de voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”

Numirea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a fost validată, marţi, de Parlament, fiind înregistrate 238 de vorturi "pentru" şi unul "împotrivă". Votul a fost secret, cu buletine. Teodor Meleşcanu a fost felicitat de preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru numirea în funcţia de director al SIE.

Infracţiunile de omor nu se mai prescriu. Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Codului Penal

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 172 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă", proiectul de modificare a Codului Penal în sensul eliminării prescripţiei răspunderii penale şi pedepselor în cazul infracţiunilor de omor comise cu intenţie, de genocid, contra umanităţii şi de război.

Cum îşi repară românii maşinile şi care sunt cele mai frecvente probleme auto

Românii preferă în proporţie de 45% service-urile auto de marcă, pentru 28% primează preţul oferit de unităţile independente, iar 27% îşi repară singuri maşina, conform unui studiu realizat de Auto.ro şi compania de cercetare de piaţă Daedalus Millward Brown.

Un alt asasinat a avut loc la Oradea, pe stradă, în 2009, victima fiind un taximetrist

Un alt asasinat a avut loc la Oradea în 2009, când un taximetrist a fost găsit mort într-un şanţ, anchetatorii stabilind că acesta a fost împuşcat cu un revolver, în timp ce se afla la volanul autoturismului, principalul suspect în acest caz fiind ulterior achitat de Tribunal şi de Curtea de Apel.

Comisie: Profesorii care împlinesc vârsta de pensionare pot ieşi la pensie la sfârşitul anului şcolar

Senatorii din Comisia pentru învăţământ au dat, marţi, raport favorabil unei iniţiative legislative de modificare a Legii educaţiei naţionale, care prevede că personalul didactic se poate pensiona la sfârşitul anului şcolar chiar dacă împlineşte vârsta de pensionare în timpul anului.

Meleşcanu: Identificarea şi atragerea de fonduri financiare pentru România, prioritate pentru SIE

Candidatul pentru şefia SIE, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, după audierea sa de către comisiile parlamentare de specialitate, că una dintre priorităţile serviciului sub mandatul său va fi identificarea şi atragerea de fonduri financiare pentru România.

Statistică îngrijorătoare: Peste un milion de români suferă de o boală rară. Uneori durează zeci de ani până la stabilirea diagnosticului final

Peste un milion de români sunt afectaţi de boli rare, 75 la sută dintre aceştia sunt copii, majoritatea cazurilor au cauză genetică şi se manifestă timpuriu, ele apărând la 3-4% dintre naşteri, potrivit unei situaţii prezentate cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolilor Rare.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da