Tradiţionala procesiune organizată în ziua de Înălţare a Domnului a avut ca punct de plecare Biserica Înălţarea Domnului. De acolo, coloana cu pelerini însoţită de preoţii din oraş şi de ÎPS Casian, Episcopul Dunării de Jos, a trecut peste o stradă şi un bulevard pentru a ajunge la cel mai mare cimitir din oraş, unde se află Mausoleul Eroilor. Traseul a fost respectat deşi a plouat torenţial.
„Particip de fiecare dată la procesiunea de Înălţare. Ne adunăm la biserica din Ţiglina II şi mergem până la Cimitirul Eternitatea. De obicei este frumos, acum plouă, dar nu contează, procesiunea este frumoasă. Voi merge şi la cimitir să văd manifestările de acolo”, a spus unul dintre pelerini.
Manifestările de Înălţarea Domnului şi de Ziua Eroilor sunt organizate de Prefectură, în colaborare cu Arhiepiscopia Dunării de Jos şi cu Garnizoana Galaţi. Programul cuprinde tradiţionala procesiune dar şi un ceremonial militar şi religios la Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea.
La ceremoniile care au ţinut aproximativ două ore au participat sute de gălăţeni, aceştia asistând la o slujbă de pomenire, la depunerea de coroane de flori, la salve de foc în memoria eroilor şi la defilarea Gărzii de Onoare.
Citeşte şi: PROTESTUL profesorilor din Craiova | Sindicaliştii spun că unităţile şcolare nu mai au bani să-şi plătească angajaţii
Citeşte şi: Cu găleata în Parlament | Cătălin Rădulescu, după ce a plouat în restaurantul de la Casa Poporului: E urât să intri într-o astfel de clădire | FOTO
Citeşte şi: EXCLUSIV | Serge Durand, director Airbus: România e o ţară importantă pentru Airbus, dar situaţia „inconstantă” nu este benefică
Citeşte şi: Avocaţii Elenei Udrea vor repunerea pe rol a procesului Gala Bute după dezvăluirile lui Traian Băsescu