Prima pagină » Social » Percheziții în Bihor într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare de sute de milioane de euro | Surse: Grupul European Food and Drinks, controlat de frații Micula, vizat în dosar

Percheziții în Bihor într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare de sute de milioane de euro | Surse: Grupul European Food and Drinks, controlat de frații Micula, vizat în dosar

Polițiștii fac percheziții la mai multe sedii de firme din județul Bihor, într-un dosar complex de evaziune fiscală și delapidare. Prejudiciul este legat de un ajutor de stat declarat ilegal, în valoare de aproximativ 400 de milioane de euro. În dosar este vizat grupul European Food and Drinks, controlat de frații Ioan și Viorel Micula, au declarat pentru MEDIAFAX surse din anchetă.
Percheziții în Bihor într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare de sute de milioane de euro | Surse: Grupul European Food and Drinks, controlat de frații Micula, vizat în dosar
Foto cu caracter ilustrativ
Rareș Mustață
03 nov. 2025, 11:47, Social

UPDATE 11:47

În dosar este vizat grupul European Food and Drinks, controlat de frații Ioan și Viorel Micula. Cei doi frați nu sunt, însă, în țară luni, în timpul desfășurării perchezițiilor, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din anchetă.

Știrea inițială:

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează luni șase percheziții domiciliare în județul Bihor, la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale implicate într-un amplu dosar de evaziune fiscală și delapidare, parte din operațiunea „Jupiter”.

Ancheta vizează două persoane care ar fi coordonat activitatea unui grup de nouă firme.

Potrivit anchetatorilor, acestea ar fi pus la punct un mecanism financiar prin care activele companiilor din grup au fost transferate ilegal către alte opt societăți controlate tot de aceleași persoane.

Mecanismul ar fi fost conceput pentru a evita recuperarea unor sume uriașe stabilite printr-o decizie a unei instanțe europene, care a obligat statul român să recupereze de la grupul vizat aproximativ 400 de milioane de euro, din care 178 de milioane reprezintă debitul principal, restul fiind dobânzi și penalități. Instanța europeană a stabilit că acești bani au fost plătiți sub forma unui ajutor de stat acordat ilegal în perioada 2014-2019.