Primăria Sectorului 5 acoperă cheltuielile cu rebranșarea pentru familiile din Rahova afectate de explozie

Publicat: 23 12. 2025, 18:33

La inițiativa primarului Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, Consiliul Local a aprobat decontarea sumelor aferente rebranșării la energie electrică și gaze naturale. Banii provin din fondul de rezervă bugetară.

Cum se solicită decontarea

Decontarea sumelor pentru rebranșarea la rețeaua de energie electrică și gaze naturale se va face în baza unei cereri însoțite de extrasul de cont al titularului. E nevoie și de documentele justificative privind taxele suportate în vederea efectuării rebranșării.

Președintele sau administratorul asociației de proprietari va aduna de la fiecare titular documentele menționate anterior. Actele vor fi depuse apoi la Registratura Sectorului 5 al Municipiului București.

Declarația primarului

Măsura vine în sprijinul familiilor care trec prin momente dificile și reprezintă un angajament ferm al administrației locale de a contribui la revenirea cât mai rapidă la condiții normale de trai.

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a subliniat importanța intervenției rapide în astfel de situații.

„În astfel de momente, prioritatea noastră este siguranța și sprijinul oamenilor. Nu putem lăsa familiile afectate să suporte singure costurile revenirii la normalitate. Prin acest proiect votat în Consiliul Local, Primăria Sectorului 5 își asumă responsabilitatea de a ajuta prin măsuri concrete locuitorii din Rahova, prin decontarea cheltuielilor pentru rebranșarea la curent și gaze”.

„Suntem solidari cu cetățenii noștri și vom continua să intervenim ori de câte ori este nevoie!”, a mai spus Piedone.