Video Reţea de trafic de droguri, destructurată la Suceava. Poliţiştii au găsit sute de pastile de ecstasy

Sute de pastile de ecstasy, zeci de telefoane şi cartele au fost găsite de anchetatori la o reţea de traficanţi de droguri din Suceava. Traficanţii au fost prinşi când încercau să vândă steroizi în loc de ecstasy unui cumpărător, căruia intenţionau să-i fure banii.

1916 afișări

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava, au acţionat, marţi, pentru prinderea în flagrant a unor persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc, care acţionau în trei echipe, una a dealerului principal şi două ale intermediarilor acestuia.

Potrivit procurorilor, inculpaţii au introdus în ţară şi deţinut droguri de risc şi de mare risc, cu scopul de a le vinde către diferiţi consumatori.

Flagrantul a avut loc după ce anchetatorii au aflat că dealerul urmează să vândă unei persoane, prin intermediari, cantitatea de 500 de comprimate ecstasy, contra sumei de 25.000 lei.

Traficanţii au fost prinşi când încercau să vândă steroizi în loc de ecstasy cumpărătorului, căruia intenţionau să-i fure banii.

Organele de urmărire penală au organizat o acţiune de prindere în flagrant, însă a fost nevoie ca aceasta să se desfăşoare separat, inculpaţii acţionând în trei echipe. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că, intermediarii intenţionau inducerea în eroare a cumpărătorului, prin oferirea spre vânzare de comprimate conţinând steroizi, în loc de ecstasy, activitate prin care intenţionau să-i distragă atenţia şi să-l deposedeze prin violenţă de suma de 25.000 de lei, cu care urmăreau să cumpere pentru ei înşişi, de la dealer, cantitatea de 500 de comprimate de ecstasy”, au declarat procurorii.

Astfel, dealerul principal a fost oprit în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, la intrarea în oraşul Fălticeni, judeţul Suceava, iar la controlul maşinii s-au găsit 516 comprimate de ecstasy ascunse într-o cutie cu detergent, aflată într-un bagaj.

Anchetatorii au stabilit că drogurile proveneau din Olanda şi au fost expediate prin intermediul unei firme de transport persoane şi colete, de către un cetăţean olandez de naţionalitate română, care se afla în autoturism cu inculpatul.

De asemenea, la cetăţeanul olandez a fost găsită cantitatea de 1,02 grame de cannabis.

Alţi trei intermediari au fost prinşi în flagrant într-o maşină, în timp ce circulau în oraşul Suceava.

În timpul flagrantului, doi dintre ei au încercat să fugă, aceştia fiind opriţi în trafic, la o intersecţie. În urma acestei acţiuni, au fost găsite asupra celor trei, un tub spray super-paralizant, 100 de comprimate ce conţin steroizi, trei capsule cu substanţe pulverulentă, suspecte a fi psihoactive, un tub spray paralizant şi un grinder cu urme de fragmente vegetale”, arată procurorii.

Ulterior, s-au făcut 12 percheziţii la locuinţele a 11 persoane suspectate de trafic de droguri de risc şi mare risc, fiind găsite şi confiscate opt comprimate de ecstasy, 94 de grame de cannabis, opt pliculeţe cu fragmente vegetale ce ar fi cannabis, nouă pachete cu foiţe tip OCB, două cântare electronice cu urme de cannabis, un bong, o pipă, o tabacheră, şase grindere, două box-uri, un dispozitiv cu electroşocuri, un permis de conducere ucrainean, ce pare a fi falsificat, 51 de telefoane mobile, 65 de cartele SIM, 14 stick-uri de memorie, 8 laptop-uri, un DVR, un micro SD, sumele de 4.800 de lei şi 750 de euro şi două tablete.

Totodată s-a pus sechestru asigurător pe două maşini.

Cei opt inculpaţi, între care şi cetăţeanul olandez de naţionalitate română, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, de Tribunalul Suceava pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi introducerea în ţară de droguri de mare risc.

Taguri:
arestare,
trafic,
droguri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici