Rogobete, despre starea victimelor de la accidentul din Timiș: Sunt în prezent stabili hemodinamic
Rogobete a transmis condoleanțe familiilor victimelor din localitatea Lugojel și a confirmat bilanțul persoanelor afectate. În urma accidentului, au fost înregistrate 10 victime, dintre care, din păcate, 7 persoane și-au pierdut viața.
„Am fost în contact direct cu ministrul Sănătății din Grecia, având în vedere că persoanele implicate sunt cetățeni greci, pentru coordonarea situației și informarea corectă a autorităților”, a afirmat Rogobete.
Referitor la intervenția medicală, ministrul a detaliat situația celor trei bărbați, cu vârste de 20 și 28 de ani, care au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara. După ce au fost evaluați în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), aceștia au fost repartizați către secțiile de specialitate.
Astfel, un pacient care prezenta politraumatisme multiple și contuzii pulmonare bilaterale a fost internat la secția de Politraumatologie (Casa Austria). Al doilea pacient a fost direcționat către secția de Ortopedie, fiind diagnosticat cu o fractură de aripă sacrată, în timp ce al treilea tânăr a fost internat la Neurochirurgie cu policontuzii și o hemoragie subarahnoidiană minimă.
„În urma stabilizării și evaluărilor medicale, pacienții sunt în prezent stabili hemodinamic, sub monitorizare continuă și tratament de specialitate. Situația medicală rămâne dinamică și este atent supravegheată de echipele medicale”, a conchis Rogobete.
Marți după-amiază, în urma unui accident produs pe E70. în apropierea localității Lugojel, șapte persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost rănite. Victimele erau suporteri ai clubului elen PAOK Salonic și se îndreptau din Grecia, spre Franța.