Video Şase persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-un bloc de beton

Şase persoane au fost rănite, într-un accident produs, sâmbătă, în zona localităţii Polovragi, judeţul Gorj, după ce un microbuz plin cu pasageri a intrat într-un stâlp de beton. Şoferul ar fi pierdut controlul volanului din cauza poleiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

371 afişări

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, microbuzul mergea de la Târgu-Jiu către Râmnicu Vâlcea. Şase pasageri au fost răniţi.

"La graniţa dintre localităţile Polovragi şi Milostea, un microbuz de transport persoane a intrat într-un stâlp. Din primele date, sunt şase răniţi, copii şi adulţi", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Din primele cercetări se pare că şoferul a intrat brusc pe contrasens, cel mai probabil din cauza poleiului, lovind stâlpul din beton.

În microbuz se aflau două familii din Constanta, care se întorceau de la Rânca. Răniţi au fost doi bărbaţi şi două femei, soţ si soţie, precum şi doi copii, de 10 şi 14 ani.

Şoferul a fost preluat de echipaje de salvare, în stare gravă, cu fracturi la ambele picioare, după ce a fost descarcerat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici