Se întoarce IARNA. Ploi şi ninsori de vineri până duminică seara. Care sunt zonele afectate
De vineri de la ora 20.00 şi până sâmbătă la ora 20.00, vremea se va răci şi va ploua în cea mai mare parte a ţării.
În regiunile sud-vestice şi sudice, precum şi la munte, cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 20 l/mp.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zona de munte vor predomina ninsorile şi se va depune un strat nou de zăpadă.
În Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi.
Local şi temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h, iar în zona montană înaltă va spulbera zăpada.
Citeşte şi: Inundaţii în Harghita: Cursuri suspendate la o şcoală la care învaţă aproape 400 de elevi
Citeşte şi: Direcţia Legislaţie CSM, rezervată în privinţa proiectului privind GRAŢIEREA: „Punerea în libertate a unui număr semnificativ de persoane poate crea un sentiment de insecuritate socială”
Citeşte şi: FOTO Mărţişoare cu mesajul #Rezist sau din sticluţe umplute cu pălincă, la două târguri de profil
Citeşte şi: Procurorul Constantin Sima, fost secretar de stat la Justiţie în momentul creării OUG13, cere CSM-ului ELIBERAREA sa din funcţie