Simulare Bacalaureat 2026: elevii susțin proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie
Accesul în sălile de examen este permis până la ora 8:30, iar proba începe la ora 9:00, moment în care sunt deschise plicurile sigilate cu subiectele.
Elevii au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea cerințelor, iar timpul este calculat din momentul în care subiectele sunt distribuite.
După predare, lucrările sunt scanate în prezența elevilor, iar asistenții verifică dacă numărul de pagini corespunde și dacă documentele sunt lizibile. Ulterior, acestea sunt încărcate pe platforma dedicată evaluării.
Candidații pot părăsi sala cel mai devreme după o oră și jumătate de la primirea subiectelor.
Potrivit Ministerului Educației, simularea a început luni cu proba la Limba și literatura română, organizată în 1.368 de unități de învățământ (95,87% din total).
Au fost prezenți peste 114.600 de elevi, în timp ce peste 23.100 au absentat, iar 6 elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
În 59 de unități de învățământ (4,13%) nu s-a organizat simularea, acestea având peste 6.400 de elevi de clasa a XII-a.
Calendar simulare Bacalaureat 2026
- 23 martie 2026 – Limba și literatura română
- 24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului – Matematică / Istorie
- 25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării
- 26 martie 2026 – Limba și literatura maternă
- 3 aprilie 2026 – Comunicarea rezultatelor
Calendar Bacalaureat 2026 – sesiunea iunie-iulie
Evaluarea competențelor:
- 8–10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
- 10–11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
- 11–12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
- 15–17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale
Probele scrise:
- 29 iunie 2026 – Limba și literatura română
- 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului
- 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării
- 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă
Rezultate:
- 7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale și depunerea contestațiilor
- 8–9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
- 13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor finale