Video Studiu asupra protecţiei copilului în România: 50% din copiii aflaţi în grija statului român au fost separaţi de fraţii lor - VIDEO

Un studiu realizat de Asociaţia SOS "Satele Copiilor" România arată că aproximativ 50% din minorii aflaţi în centre de plasament sau în grija asistenţilor maternali au fost separaţi de fraţii lor, aflaţi, de asemenea, sub o formă de protecţie a statului.

592 afișări

Conform studiului realizat de Asociaţia SOS "Satele Copiilor", între anii 2010 şi 2014, 1.250 de copii au fost abandonaţi în unităţile sanitare, iar peste 11.000 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi şi au ajuns în atenţia Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copiilor (DGASPC).

Pentru 25% dintre aceştia s-a dispus măsura plasamentului, ceea ce înseamnă că peste 3.000 de copii au intrat anual în sistemul de protecţie a statului in ultimii cinci ani.

La finele anului 2014, în România existau aproximativ 58.000 de copii lipsiţi temporar sau definitiv de ocrotirea părintească. Dintre aceştia, 30% sunt plasaţi în familia extinsă sau alte familii, 33% sunt plasaţi la asistenţi maternali, iar restul în servicii de tip rezidenţial.

,,În viaţă există două sentimente care ne paralizează - frica şi dorul. Aceşti copii, în afară de drama pe care o trăiesc fiind abandonaţi, sunt expuşi de statul român la o nouă dramă, aceea a despărţirii de fraţi. Aproape jumătate dintre copiii aflaţi în plasament au cel puţin un frate, iar de multe ori nici măcar nu îşi cunosc fratele sau sora sau nici nu ştiu că mai au un frate", a declarat Mihai Neguţ, preşedintele SOS Satele Copiilor.

Studiul arată că 45,4% dintre cei aflaţi în plasament au cel puţin un frate în sistemul de protecţie, această pondere variind între 30,4% în cazul DGASPC Sector 4 din Bucureşti şi 54,8% în cazul DGASPC Sibiu.

,,Aproximativ 23% din totalul copiilor cu măsură de protecţie au un singur frate în sistem, 11% au 2 fraţi, iar 11% au 3 sau mai mulţi fraţi în îngrijirea statului. Din totalul copiilor care au fraţi în sistemul de protecţie, jumătate se află în plasament împreună cu toţi fraţii lor, 33% sunt separaţi total de fraţii lor, iar 17% se află în plasament împreună doar cu unul dintre fraţi. Avem dificultăţi la nivelul asistentului maternal, mai exact, avem probleme la numărul de copii acceptaţi de un asistent maternal. Legiuitorul nu s-a aplecat asupra acestui aspect, deşi în sistem avem grupuri formate chiar şi din 9 fraţi", a explicat Alexandru Toth, autorul acestui studiu.

Concluziile studiului arată că este necesară creşterea eficienţei şi eficacităţii sistemului de servicii de îngrijire de tip familial, prin crearea unei reţele de asistenţă maternală specializată pe anumite categorii, cum ar fi copiii foarte mici, cu vârste de până la 3 ani sau copii cu dizabilităţi. De asemenea, recomandă închiderea tuturor instituţiilor de plasament de tip clasic şi înfiinţarea de case de tip familial şi apartamente. În plus, ar trebui ca autorităţile să investească în formarea de asistenţi maternali care să poată prelua grupuri de 2 sau 3 fraţi. Cel mai important, însă, explică autorii studiului, este ca bugetul alocat de stat pentru îngrijirea copiilor aflaţi în centrele de plasament să fie majorat, astfel încât, pe de o parte, salariile să fie suficient de mari pentru a atrage şi menţine specialiştii în domeniu, iar pe de altă parte să motiveze asistenţii maternali să primească în îngrijire mai mulţi copii.

Cercetarea a fost efectuată la centre de plasament sau case de tip maternal din judeţele Arad, Bacău, Cluj, Constanţa, Ialomiţa, Mehedinţi, Sibiu şi Sectorul 4 din Bucureşti, fiind incluşi 7.074 de minori, de toate vârstele, dar şi discuţii cu specialişti din cadrul Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copiilor, interviuri cu reprezentanţi ai Organizaţiilor Nonguvernamentale care se ocupă cu protecţia copiilor şi întâlniri cu părinţi care au mai mulţi copii daţi în plasament.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici