Video Sute de persoane au participat la un marş comemorativ, cu steaguri, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Sute de maghiari au participat, vineri, la Cluj-Napoca, la manifestările de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, care au inclus un marş comemorativ, discursuri, cântece de la 1848, recitaluri de poezie, dar şi depuneri de coroane de flori la plăcuţa cu numele poetului paşoptist Petofi Sandor.

534 afișări

Etnicii maghiari s-au adunat la Institutul Teologic Reformat din Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, unii îmbrăcaţi în costume populare, având steaguri ale României, Ungariei, UE, Ţinutului Secuiesc şi Transilvaniei, şi au pornit într-un marş comemorativ prin centrul oraşului până la Biserica Piariştilor unde a fost oficiată o slujbă religioasă.

Pe traseu, cei prezenţi au cântat cântece paşoptiste.

De la ora 13.00 a avut loc ceremonia de depunere de coroane de flori la plăcuţa cu numele poetului paşoptist maghiar Petofi Sandor amplasată pe clădirea fostului Hotel ”Biasini” unde acesta s-a întâlnit în 1848 cu Nicolae Bălcescu.

Consulul general al Ungariei, Mile Lajos, a citit discursul premierului ungar Viktor Orban cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, iar subprefectul Gyorke Zoltan a citit mesajul premierului român, Viorica Dăncilă.

În cadrul ceremoniei, la care au fost prezenţi lideri şi parlamentari ai UDMR Cluj şi oficialităţi locale şi judeţene, au avut loc scurte momente cultural-artistice, fiind recitate poezii şi intonate cântece de la 1848.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici