TI Romania critică posibilitatea legalizării mitei în sistemul de sănătate

Transparency International Romania cere autorităţilor să respingă orice reglementare care să legalizeze mita în sistemul de sănătate, aşa cum, potrivit organizaţiei, au propus unii reprezentanţi ai Colegiului Medicilor.

1 afișare
Imaginea articolului TI Romania critică posibilitatea legalizării mitei în sistemul de sănătate

TI Romania critică posibilitatea legalizării mitei în sistemul de sănătate

Medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi legal alte beneficii de la pacienţi pe lângă salariul dat de instituţiile sanitare. Cetăţenii sunt obligaţi să plătească contribuţiile de asigurări de sănătate aşa cum prevede legea, plătindu-şi astfel serviciile medicale la care au dreptul, se arată în comunicat de luni, semnat de directorul executiv al Transparency International Romania, Victor Alistar.

În plus, TI Romania atrage atenţia asupra faptului că ţara este parte la Convenţia Europeană Civilă Împotriva Corupţiei şi la Convenţia Europeană Penală Împotriva Corupţiei, ambele ratificate din 2002, iar aceste convenţii interzic explicit ţărilor semnatare orice formă de legalizare a mitei sau a foloaselor necuvenite. O astfel de reglementare ar atrage chemarea României în faţa Curţii Europene de Justiţie şi pentru încălcarea aquisului comunitar, a apreciat sursa citată.

Orice beneficiar de servicii de sănătate contribuie, din veniturile pe care le obţine, la fondul asigurărilor sociale de sănătate, aşadar serviciile de care beneficiază sunt deja plătite, iar instituirea unei noi taxe legale ar însemna de fapt majorarea acestor procente, a precizat Alistar.

"Atâta vreme cât o astfel de taxă ar fi legiferată, normele ar conduce direct la excludere socială pentru acele categorii de populaţie care nu poate contribui la plata taxei de protecţie pentru sănătate", adaugă directorul executiv.

Prin reprezentantul lor, membrii organizaţiei spun că au observat "cu regret analogia făcută între taxa pentru medici şi bacşişul de la restaurant" şi că protestează în numele medicilor faţă de aceste exemple, "pentru că medicii nu sunt ospătari, iar spitalele sau policlinicile nu sunt restaurante".

Alistar continuă, apreciind că modul de abordare a acestei iniţiative este de natură să aducă grave prejudicii de imagine unei categorii socio-profesionale de maximă importanţă pentru societate, care trebuie să se bucure de respectul public şi de aprecierea societăţii, "nu de blamul general". "Cei care fac asemenea propuneri sunt chemaţi în primul rând să apere interesele profesionale şi materiale ale medicilor în raport cu statul şi societatea şi nu împotriva acestora. Faţă de această situaţie, TI-Romania solicită autorităţilor de la Bucureşti să respingă cu fermitate această iniţiativă de legalizare a corupţiei", a conchis directorul executiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici