Prima pagină » Social » Tragedie în Arad: doi bărbați au murit după ce au căzut de pe un bloc

Tragedie în Arad: doi bărbați au murit după ce au căzut de pe un bloc

Două persoane au murit în municipiul Arad, după ce au căzut de la înălțime, de pe un bloc situat pe Calea Romanilor, echipajele medicale constatând decesul la fața locului, potrivit ISU Arad.
Tragedie în Arad: doi bărbați au murit după ce au căzut de pe un bloc
Sursa foto: Dani Amariei/Mediafax Foto
Gabriel Pecheanu
06 ian. 2026, 12:26, Social

Un eveniment tragic a avut loc în municipiul Arad, pe Calea Romanilor, unde două persoane au căzut de la înălțime, de pe un bloc, fiind găsite fără semne vitale, informează ISU Arad.

La fața locului au intervenit de urgență echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului Arad, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Victimele aveau leziuni incompatibile cu viața

La sosirea echipajelor medicale, au fost identificate două victime de sex masculin, în vârstă de aproximativ 50 și 30 de ani, care prezentau leziuni incompatibile cu viața. În ciuda intervenției rapide, decesul celor doi bărbați a fost constatat la fața locului de către personalul medical.

Cazul, preluat de autorități

Circumstanțele în care s-a produs tragedia urmează să fie stabilite de autoritățile abilitate, care au preluat cazul pentru efectuarea cercetărilor.

Recomandarea video