Video Tupeu fără limite. Consilierul unui deputat PSD, filmat în timp ce înjură poliţiştii care îl verifică pentru că a oprit neregulamentar | VIDEO

Consilierul unui deputat PSD din Prahova a fost filmat în timp ce înjură poliţiştii care îl verificau, după ce a oprit neregulamentar. Apoi, consilierul a plecat, dar a mers la Poliţie „unde a continuat să aibă un comportament neadecvat”. Poliţiştii au constatat că băuse.

8374 afișări

În filmări se aude acum consilierul unui deputat din Prahova, Lucian Rădulescu, înjură poliţiştii care l-au oprit, apoi pleacă nervos, deşi actele îi sunt la agenţi.

Imagini au fost filmate marţi după-amiază, în Păuleşti.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a oprit neregulamentar, iar la intervenţia echipajului de poliţie a devenit recalcitrant, a adresat injurii, a înmânat documentele poliţiştilor, după care a plecat.

„Ulterior, acesta s-a prezentat cu autoturismul la sediul Postului de Poliţie, unde a continuat să aibă un comportament neadecvat, iar în urma testării conducătorului cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul respirat”, arată sursele citate.

Poliţiştii l-au amendat cu 2.875 de lei, pentru pentru oprire neregulamentară, conducere sub influenţa alcoolului, dar şi pentru adresare de injurii şi nerespectarea dispoziţiilor poliţiştilor. În plus, i-a fost reţinut permisul de conducere celui în cauză.

Deputatul PSD din Prahova, Laura Moagher, a confirmat că Lucian Rădulescu era consilierul său şi a precizat că de miercuri a întrerupt colaborarea.

„Am luat la cunoştinţă cu profundă indignare de atitudinea total nepotrivită a domnului Lucian Rădulescu, în prezent consilier la cabinetul meu parlamentar de la Camera Deputaţilor. Sunt consternată de modul în care a reacţionat acesta în momentul în care a fost supus controlului în trafic, pe raza comunei prahovene Păuleşti, iar limbajul folosit şi utilizarea legitimaţiei de la Camera Deputaţilor sunt complet inacceptabile. Acest lucru trebuie evitat de către orice şofer oprit în trafic, la un control de rutină, cu atât mai mult de către o persoană care deţine, temporar, o funcţie într-o instituţie de stat! Având în vedere situaţia precizată, am decis să închei orice colaborare cu domnul Lucian Rădulescu, începând chiar de astăzi ( miercuri n.r.)!”, a scris Moagher pe Facebook.

Taguri:
consilier,
scandal,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici