Video Un bărbat din Constanţa a ameninţat că aruncă în aer blocul în care locuieşte. 30 de persoane, evacuate

Un bărbat de 78 de ani a dat drumul la o butelie cu gaze şi ameninţă că aruncă în aer blocul în care locuieşte, în comuna Crucea din Constanţa. La faţa locului au ajuns forţele de ordine, alături de un negociator, şi au reuşit să evacueze 30 de persoane din clădire.

523 afișări

Forţele de ordine din Constanţa au fost alertate, duminică, după ce un bărbat de 78 de ani din comuna Crucea a ameninţat că aruncă în aer apartamentul în care locuieşte, după ce a dat drumul la o butelie cu gaz.

La faţa locului au intervenit poliţişti din cadrul Secţiei 7 Rurală Crucea, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanţa, împreună cu un negociator tot din cadrul S.A.S. Aceştia au reuşit să evacueze toate cele 30 de persoane care se aflau în acel moment în bloc, printre care se afla şi o bătrână imobilizată la pat.

La faţa locului a ajuns şi o autospecială de stingere a incendiilor.

Conform primelor informaţii transmise de reprezentanţii ISU, blocul nu este racordat la reţea de gaze.

În cele din urmă, bărbatul a fost convins de negociatorul ajuns la faţa locului să renunţe la gest. Bărbatul a fost dus la Secţia de Poliţie din comună pentru continuarea cercetărilor, anunţă IPJ Constanţa.

„În urma activităţilor desfăşurate de negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanţa, bărbatul a fost convins să renunţe la gestul său şi ulterior a fost condus la sediul Postului de Poliţie Crucea, în vederea continuării cercetărilor”, arată IPJ Constanţa.

Conform sursei citate, în urma intervenţiei a fost înlăturat orice pericol de explozie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici