Dinamo a deschis scorul în minutul 23 prin Alexandru Pop. Clujenii au reușit egalarea, în minutul 38 prin golul lui Sheriff Sinyan.
După un retur senzațional al sezonului regulat, în care a avut 13 victorii și o remiză, CFR Cluj s-a calificat în play-off, urcând de pe locul 13, de baraj, pe 4. Numai că formația pregătită de Daniel Pancu a pierdut din turație, din cauza oboselii, iar în partea a doua a campionatului a strâns doar 3 puncte, din victoria pe teren propriu în fața Rapidului, scrie ProSport.
De partea cealaltă, Dinamo se află într-o situație opusă, dar finalul este cam același. De la sfârșitul lunii august, echipa antrenată de Zeljko Kopic a coborât o singură dată mai jos de locul 4, dar în play-out a câștigat un singur punct.
Echipele de start
CFR Cluj (1-4-3-3): M. Popa – Kun, Sinyan, Huja, Camora – Muhar, Djokovic, Keita – Cordea, Aliev, Korenica. Antrenor: Daniel Pancu
Rezerve: Vâlceanu, Gal, Abeid, Braun, Perianu, Deac, Păun, Fica, Șfaiț, Kamara, Biliboc
Dinamo (1-4-3-3): Roșca – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Soro, Gnahore, Cîrjan – Mazilu, Al. Pop, Karamoko. Antrenor: Zeljko Kopic
Rezerve: Epassy, Musi, Milanov, Bordușanu, Tarbă, Caragea, Toader, Duțu, Pușcaș, Țicu, Armstrong, Giuwu