Prima pagină » Sport » Cupa Mondială 2026. Când se joacă ultimele două meciuri din sferturi și unde pot fi urmărite

Cupa Mondială 2026. Când se joacă ultimele două meciuri din sferturi și unde pot fi urmărite

Vineri seara, Spania a învins Belgia și și-a asigurat biletul în semifinala Cupei Mondiale de fotbal. În acest weekend vor avea loc ultimele două meciuri din sferturile campionatului.
Cupa Mondială 2026. Când se joacă ultimele două meciuri din sferturi și unde pot fi urmărite
Sursa foto: Roberto Tuero/ZUMA Press Wire
Diana Nunuț
11 iul. 2026, 09:56, Sport

Vineri seara, Spania s-a impus în fața Belgiei cu scorul 2-1 și s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de fotbal din acest an.

Cu toate acestea, mai sunt două meciuri de disputat în sferturile Cupei. Este vorba despre partidele Anglia – Norvegia şi Argentina – Elveţia.

Când se vor disputa ultimele două meciuri din sferturile Cupei Mondiale

Cele două partide vor avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit programului.

Meciul Norvegia – Anglia se dispută sâmbătă noapte, de la ora 00:00.

Anterior, Anglia a câştigat grupa L, în șaisprezecimi a trecut de RD Congo, scor 2-1, iar în optimi s-a impus în fața Mexicului cu scorul 3-2.

Norvegia a încheiat pe locul 2 în grupa I, a învins Coasta de Fildeş, scor 2-1 în șaisprezecimi, şi Brazilia, scor 2-1, în optimi.

Pe de altă parte, meciul Argentina – Elveția are loc duminică dimineaţă la ora 04:00, la Kansas City.

Argentina a câştigat grupa J, a trecut în șaisprezecimi de Capul Verde, scor 3-2, după prelungiri, iar în optimi a învins Egipt, cu scorul 3-2.

Elveţia a câştigat grupa B, a învins Ghana în șaisprezecimi, scor 1-0, şi s-a impus în fața Columbiei cu scorul 4-3, la lovituri de departajare, în optimi.

Unde pot fi urmărite meciurile în România

În România, meciurile de la Cupa Mondială 2026 sunt transmise de Antena 1 și pe platforma AntenaPLAY, conform drepturilor de difuzare deținute de Grupul Antena.

Câștigătoarele celor patru confruntări se vor califica în semifinalele competiției, fază care va decide finalistele ediției din 2026.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da