FRF a anunțat că procesul de selecție va urma pașii statutari, începând cu consultarea specialiștilor din cadrul Comisiei Tehnice și se va finaliza cu aprobarea în Comitetul Executiv.
Iată calendarul numirii noului selecționer:
-3 aprilie, ora 10:30 – Ședința Comisiei Tehnice: Comisia, prezidată de Directorul Tehnic al FRF, Mihai Stoichiță, se va întruni la Casa Fotbalului pentru a analiza situația actuală. În cadrul acestei ședințe, membrii comisiei vor dezbate profilul viitorului antrenor și vor înainta o listă de propuneri către conducerea FRF.
-Săptămâna viitoare – Mandatarea președintelui: Propunerile Comisiei Tehnice vor fi prezentate Comitetului Executiv al FRF. Membrii acestuia vor vota persoana (sau persoanele) cu care se vor demara negocierile și vor stabili, tot prin vot, coordonatele financiare și condițiile contractuale.
-Finalizarea negocierilor: Ulterior primirii mandatului, președintele FRF va purta discuțiile de negociere cu candidatul sau candidații selectați.
Anunțul oficial și prezentarea noului selecționer al Echipei Naționale vor avea loc imediat după semnarea documentelor contractuale, în cadrul unei conferințe de presă.
Federația Română de Fotbal a anunțat joi oficial încheierea mandatului antrenorului Mircea Lucescu în funcția de selecționer al echipei naționale a României.