Prima pagină » Sport » Inter învinge clar pe Sassuolo. Echipa lui Cristi Chivu își mărește avantajul în fruntea clasamentului din Serie A

Inter învinge clar pe Sassuolo. Echipa lui Cristi Chivu își mărește avantajul în fruntea clasamentului din Serie A

Inter Milano a învins categoric, în deplasare, pe Sassuolo, scor 5-0 (2-0), duminică seară, în etapa a 24-a din Serie A. Echipa pregătită de antrenorul român Cristian Chivu s-a desprins la opt puncte în fruntea clasamentului.
Inter învinge clar pe Sassuolo. Echipa lui Cristi Chivu își mărește avantajul în fruntea clasamentului din Serie A
Foto: Emanuele Pennacchio/LiveMedia-IPA/ZUMA Press Wire/dpa
Petre Apostol
08 feb. 2026, 21:50, Sport

Formația pregătită de Cristi Chivu a deschis scorul rapid, în minutul 10, prin Bisseck, care a marcat cu capul după un corner.

În minutul 28, Marcus Thuram a majorat avantajul. Sassuolo a punctat prin Thorstvedt în minutul 41, însă reușita a fost anulată după consultarea VAR, pentru ofsaid.

După pauză, liderul din Serie A a continuat demonstrația de forță.

Lautaro Martinez a dus scorul la 3-0 în minutul 50, finalizând o fază pornită dintr-o aruncare lungă de la margine. Patru minute mai târziu, Akanji a înscris cu capul, după o fază fixă.

Scorul final, 5-0, a fost stabilit de Henrique, în minutul 89, cu un șut puternic de la distanță.

Sassuolo a evoluat în 10 jucători, după eliminarea lui Matic, în minutul 54, pentru comportament nesportiv.

Chivu a egalat cea mai clară victorie de când se află pe banca nerazzurrilor, după 5-0 la debutul cu Torino.

Inter a ajuns la 58 de puncte după 24 de etape. Este pe primul loc în clasament, la opt puncte înaintea echipei AC Milan, care are un meci mai puțin disputat.

Recomandarea video