Jandarmeria a dat amenzi de peste 30 000 de lei la meciul Rapid București – Universitatea Craiova

Publicat: 08 03. 2026, 23:38
Meciul de fotbal dintre Rapid si Universitatea Craiova, din etapa a XXX-a a Superligii, disputat pe stadionul Giulesti din Bucuresti, duminica, 8 martie 2026. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Jandarmii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.690 de lei, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, la meciului de fotbal Rapid București – Universitatea Craiova.

Jandarmeria Capitalei a precizat duminică seară că dintre acestea, o sancţiune contravențională, în valoare de 10.000 de lei, a fost aplicată organizatorului evenimentului sportiv, iar 2 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază şi protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.

Totodată, au fost aplicate 2 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 6 luni.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

La aceeași partidă de fotbal, în repriza a doua, în zona Tribunei a II-a, în cadrul dispozitivului de jandarmi, a fost acționat accidental, pentru scurt timp, un pulverizator de capacitate mărită, cu substanță iritant-lacrimogenă.

În acest context, arbitrul a oprit meciul timp de trei minute, din cauza efectelor substanței.