Sport

O întâlnire inopinată între Hamilton şi Armstrong, semnalată autorităţilor

Avocaţii lui Tyler Hamilton, care l-a acuzat de dopaj pe Lance Armstrong, au sesizat autorităţile americane asupra unui incident survenit, sâmbătă, cu ocazia unei întâlniri inopinate între cei doi într-un restaurant din Aspen (Colorado), informează presa americană, citată de AFP.

Ţiriac ar face academie de tenis cu Năstase dacă ar primi 20 de hectare de teren

Omul de afaceri Ion Ţiriac a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că ar face oricând o academie de tenis împreună cu fostul său coleg de dublu, Ilie Năstase, dacă un primar i-ar da 20 de hectare de teren.

Iovan: Nu m-a surprins decizia lui Piţurcă de a renunţa la mine, a procedat normal

Antrenorul secund al echipei naţionale, Ştefan Iovan, a declarat, marţi, la Sport.ro, că nu este surprins de hotărârea lui Victor Piţurcă de a renunţa la serviciile sale, în cazul în care acesta va prelua banca tehnică a primei reprezentative.

Năstase despre suspendarea permisului său auto: Dacă 37 de ani n-am băut, trebuia să recuperez

Fostul tenisman Ilie Năstase a explicat, marţi, motivul pentru care s-a urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice, spunând că timp de 37 de ani cât a jucat tenis nu a băut deloc, iar acum trebuie să recupereze acea perioadă.

Edina Gallovits-Hall a acces în turul doi al calificărilor la Wimbledon

Jucătoarea de tenis Edina Gallovits-Hall, locul 125 WTA, a acces, marţi, în turul doi al calificărilor de la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Ilie Năstase: Ar trebui ca Arenele BNR să se numească Ţiriac-Năstase

Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că nu doreşte să îi fie ridicată o statuie în România, însă Complexul Arenele BNR din Bucureşti ar trebui să se numească "Ţiriac-Năstase".

Victor Piţurcă revine la naţională după două eşecuri ca antrenor al unor echipe de club

Tehnicianul Victor Piţurcă îşi începe al treilea mandat la conducerea primei reprezentative după două experienţe nefericite ca antrenor al echipelor Steaua şi Universitatea Craiova, eşecuri cauzate nu de performanţele sportive, ci de relaţiile tensionate cu patronii grupărilor respective.

Steaua dispută trei meciuri amicale în primul stagiu de pregătire

Echipa Steaua Bucureşti va susţine trei partide de verificare în primul stagiu de pregătire din Austria, în compania formaţiilor Zestafoni (Georgia), Eintracht Frankfurt şi Fortuna Dusseldorf (ambele Germania), informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.

Ţiriac: Vreau ca turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy să urce în categoria celor de 500 de puncte

Deţinătorul licenţiei turneului de tenis de la Bucureşti, Ion Ţiriac, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că vrea ca această competiţie, denumită din acest an BRD Năstase Ţiriac Trophy, să urce de la categoria 250 ATP la 500 ATP.

Praga a renunţat la candidatura pentru organizarea JO din 2020

Autorităţile din Praga au anunţat, marţi, că au renunţat definitiv la candidatura pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2020, din motive economice, informează AFP.

Gigi Becali: Dacă Piţurcă reuşeşte la naţională, va deveni erou naţional

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi că antrenorul Victor Piţurcă este un tehnician ingenios, care riscă prin preluarea echipei naţionale a României în acest moment, dar care va deveni un erou în cazul în care va avea rezultate.

Mijlocaşul Alexandru Benga va juca la Oţelul Galaţi

Mijlocaşul central Alexandru Benga, de la Petrolul Ploieşti, va juca la Oţelul Galaţi din sezonul viitor, jucătorul alăturându-se lotului campioanei României la Poiana Braşov, a anunţat, marţi, site-ul oficial al grupării gălăţene.

Piţurcă spune că Ştefan Iovan nu va mai face parte din staful său

Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, marţi, după ce a acceptat "în principiu" să preia conducerea tehnică a primei reprezentative, că nu va mai colabora cu fostul său secund din mandatul precedent la echipa naţională, Ştefan Iovan.

Piţurcă: În principiu am acceptat funcţia de selecţioner – 2 –

Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, marţi, după întâlnirea cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, că "în principiu" a acceptat funcţia de selecţioner al echipei naţioanale şi că discuţiile cu şeful FRF vor fi finalizate miercuri.

Piţurcă: În principiu am acceptat funcţia de selecţioner

Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, marţi, după întâlnirea cu preşedintele FRF Mircea Sandu că "în principiu" a acceptat funcţia de selecţioner al echipei naţioanale şi că urmează ca miercuri să finalizeze discuţiile.

Michael Buffer, pe urmele lui Dracula

Americanul Michael Buffer (66 de ani), celebrul ring announcer al galei "Campion pentru Romania", care va prezenta meciul de titlu mondial IBF dintre Lucian Bute şi francezul Jean Paul Mandy, doreşte neapărat să viziteze Castelul lui Dracula, a declarat preşedintele FR de Box, Rudel Obreja.

Piţurcă a acceptat „în principiu” funcţia de selecţioner

Antrenorul Victor Piţurcă a declarat, marţi, după întâlnirea cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, că "în principiu" a acceptat funcţia de selecţioner al echipei naţionale şi că discuţiile cu şeful FRF vor fi finalizate miercuri.

Coroian, 38 de ani, decanul de vârstă al Ligii I în sezonul precedent

Mijlocaşul Cristian Coroian, 38 de ani, care a fost legitimat la Gloria Bistriţa în sezonul trecut, este cel mai în vârstă jucător care a evoluat în Liga I în 2010/2011, cel mai tânăr fiind Alexandru Ioniţă, de la Rapid.

FRF: Discuţiile dintre Sandu şi Piţurcă vor fi finalizate miercuri

FRF a anunţat că discuţiile între preşedintele Mircea Sandu şi antrenorul Victor Piţurcă, în vederea preluării naţionalei României, vor fi finalizate miercuri, când este prevăzută o conferinţă de presă la Casa Fotbalului, la ora 13.00.

Hagi: Să sperăm că Levi o să aibă repede performanţe la Steaua, deoarece patronul nu are răbdare

Fostul internaţional Gheorghe Hagi speră ca tehnicianul israelian Roni Levi să fie un antrenor bun pentru Steaua şi să obţină rezultate cât mai repede pentru că finanţatorul Gigi Becali nu are răbdare.

Hagi: Problemele naţionalei nu ţin de antrenor, întreg fotbalul românesc trebuie reformat

Fostul internaţional Gheorghe Hagi, care a refuzat oferta conducerii FRF de preluare a funcţiei de selecţioner, a declarat, marţi, că problemele echipei naţionale nu ţin de antrenor, precizând că întreg fotbalul românesc trebuie reformat.

Hagi spune că ar fi fost de acord să preia naţionala din octombrie

Antrenorul Gheorghe Hagi a declarat, marţi, că ar fi fost de acord să preia conducerea tehnică a echipei naţionale din luna octombrie, când se încheie actuala campanie de calificare, deşi preşedintele FRF Mircea Sandu afirmase că fostul internaţional a refuzat această variantă.

Avancronica partidei de rugby România – South African Kings

Echipa naţională de rugby a României va întâlni, miercuri, de la ora 19.00, pe stadionul Arcul de Triumf, formaţia regională South African Kings, în etapa a II-a a IRB Nations Cup.

Neşu se simte mai bine. Fotbalistul a început recuperarea la un centru specializat

Fundaşul român al echipei FC Utrecht, Mihai Neşu, a început recuperarea la un centru specializat, după accidentarea suferită în 10 mai când şi-a fracturat una dintre vertebrele cervicale, informează site-ul oficial al grupării batave.

Ţucudean: Mi-aş dori să se întoarcă Andone, mi-a dat şansa să joc

Atacantul formaţiei Dinamo, George Ţucudean, a declarat că şi-a dori ca Ioan Andone să revină la gruparea alb-roşie deoarece lui i-a oferit şansa de a juca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Georgian Ionescu: O să demonstrez că merit să revin în lotul A de arbitri

Arbitrul Georgian Ionescu a declarat, marţi, că nu e de acord cu decizia Comisiei Centrale a Arbitrilor de a fi retrogradat dar o respectă şi speră să demonstreze că merită să revină în lotul A de arbitri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ana Maria Crişan s-a calificat în turul doi la Istanbul

Jucătoarea de tenis Ana Maria Crişan, venită din calificări, a acces, luni, în turul doi al turneului ITF de la Istanbul (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 25.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Eva Longoria va fi naşa de botez a fetiţei pe care o va naşte Victoria Beckham

Actriţa americană Eva Longoria va fi naşa de botez a fetiţei pe care o va naşte Victoria Beckham în această vară, informează thesun.co.uk.

Şeful CJ Cluj a propus Oţelului Galaţi să joace la Cluj meciurile din Liga Campionilor

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a propus conducerii clubului de fotbal Oţelul Galaţi să dispute meciurile din Liga Campionilor pe viitorul stadion clujean şi a dat asigurări că noua arenă va fi terminată în 15 septembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Vraciu (Real Madrid) a înscris două goluri în faza finală a campionatului

Mijlocaşul David Vraciu a participat cu echipa „Benjamin B” a lui Real Madrid la faza finală a campionatului spaniol de juniori născuţi în 2001 (A) şi în 2002 (B), disputată la sfârşitul săptămânii trecute, unde a înscris două goluri.

Tunaru (CS Mioveni): După regulament, suntem promovaţi

Directorul general Răzvan Tunaru spune că gruparea CS Mioveni este promovată în Liga I şi că orice altă decizie care ar scoate echipa sa din primul eşalon nu ar regulamentară, apreciind că, pe 20 iunie, FRF doar va omologa rezultatele din sezonul trecut şi se va stabili componenţa Ligii I

Cătălin Munteanu: Noi aşteptam să se întoarcă Andone, am început un drum împreună

Mijlocaşul dinamovist Cătălin Munteanu a declarat, marţi, că jucătorii formaţiei "alb-roşii" aşteptau ca antrenorul Ioan Andone să se răzgândească în ceea ce priveşte renunţarea la conducerea băncii tehnice.

Michel Preud’homme va antrena Al-Shabab şi va primi două milioane de euro pe an

Belgianul Michel Preud'homme, care antrena FC Twente, vicecampioana şi câştigătoarea Cupei Olandei, a semnat un contract pentru următoarele două sezoane cu gruparea saudită Al-Shabab, informează AFP.

Forlan vrea să rămână la Atletico Madrid

Atacantul uruguayan al formaţiei Atletico Madrid, Diego Forlan, a declarat, luni, că vrea să-şi ducă până la capăt cei doi ani de contract pe care îi mai are cu gruparea spaniolă, informează AFP.

Adrian Voiculeţ (UTA) s-a înţeles cu FC Bihor pentru un sezon

Golgheterul echipei UTA Arad, Adrian Voiculeţ, s-a înţeles cu FC Bihor pentru un contract de un an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Impresarul lui Mutu: Adrian iubeşte Fiorentina şi vrea să rămână aici

Impresarul Pietro Chiodi a declarat, luni, la postul italian Sky, că atacantul Adrian Mutu iubeşte echipa Fiorentina şi oraşul Florenţa, unde îşi doreşte să rămână.

Rami va fi prezentat oficial la Valencia

Fundaşul francez Adil Rami, care a semnat în ianuarie cu Valencia, dar a jucat până la finalul sezonului la OSC Lille, a efectuat cu succes vizita medicală, urmând să fie prezentat oficial la gruparea spaniolă, informează AFP.

Alexandra Dulgheru, locul 36 în clasamentul WTA, Monica Niculescu, locul 46

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru se menţine pe locul 36, cu 1.455 puncte, în ierarhia WTA dată publicităţii marţi, în timp ce Monica Niculescu a urcat o poziţie, până pe 46, cu 1.155 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.

Victor Hănescu se menţine pe locul 62 în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu se menţine pe locul 62, cu 805 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii marţi, în care continuă să conducă spaniolul Rafael Nadal, informează site-ul atpworldtour.com.

Pandurii Târgu Jiu l-a transferat pe Olimpiu Bucur

Mijlocaşul Olimpiu Bucur, în vârstă de 21 de ani, este primul jucător transferat de Pandurii Târgu Jiu pentru noul sezon, informează site-ul oficial al clubului gorjean, transmite corespondentul MEDIAFAX.