Sport

Programul partidelor din etapa a X-a a Ligii I

Programul partidelor care se vor disputa în intervalul 12 septembrie - 14 septembrie, în etapa a X-a a Ligii I:

Simona Halep s-a califcat în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati: „Am vrut cu adevărat să câştig acest meci”

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, vineri, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, pe sportiva germană Andrea Petkovic, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 15, calificându-se în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.

Jucători cedaţi gratis şi salarii micşorate la Steaua, după 0-3 cu Rosenborg

Jucătorii Tade şi Tahar vor fi cedaţi gratis, iar preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, şi contabilul clubului vor avea salariile înjumătăţite, de la 10.000 la 5.000 de euro, după înfrângerea suferită de Steaua, scor 0-3, în meciul cu Rosenborg, a anunţat finanţatorul Gigi Becali.

Rădoi: Rămân la Steaua şi în cazul ratării calificării

Directorul sportiv al FC Steaua, Mirel Rădoi, a declarat joi seară, după meciul cu Rosenborg, scor 0-3, că va rămâne la gruparea bucureşteană şi în cazul ratării calificării în grupele Ligii Europa, el menţionând că şansele de accedere în faza următoare sunt infime.

Pedrazzini:Eu şi Rădoi nu ţinem de scaune, suntem dispuşi pentru binele echipei să ne dăm la o parte

Antrenorul Massimo Pedrazzini a declarat joi seară, după meciul cu Rosenborg, scor 0-3, că el şi directorul sportiv Mirel Rădoi nu ţin neapărat să rămână în funcţiile deţinute la FC Steaua şi sunt dispuşi pentru binele echipei să se dea la o parte.

Kare Ingebrigtsen: Să câştigăm cu 3-0 la Bucureşti împotriva Stelei este o mare realizare

Tehnicianul echipei Rosenborg, Kare Ingebrigtsen, a declarat joi seară, după meciul cu Steaua, câştigat cu scorul de 3-0, că acest rezultat reprezintă o mare realizare, însă a menţionat că încă nu este decisă calificarea, deoarece şi steliştii ar putea înscrie în deplasare.

Steaua a fost învinsă de Rosenborg, scor 0-3, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa

Formaţia Steaua a fost învinsă, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), de echipa norvegiană Rosenborg, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

Cluburile vor putea transfera un jucător extracomunitar fără selecţii la echipa naţională

Comitetul Executiv al FRF a modificat, joi, regula jucătorilor extracomunitari din Liga I, astfel că unul dintre cei trei fotbalişti din afara UE care pot fi transferaţi de o echipă va fi exceptat de la condiţia privind selecţiile la echipa naţională a ţării din care provine.

Astra a învins AZ Alkmaar, scor 3-2, în prima manşă a play-off-ului Ligii Europa

Astra Giurgiu a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa olandeză AZ Alkmaar, într-un meci din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, partidă în care a reuşit să revină după ce a fost condusă cu 2-0.

Liga I ar putea deveni Superliga, iar Liga a II-a ar putea să se numească Liga Naţională

FRF doreşte să schimbe denumirea Ligii a II-a în Liga Naţională, începând din sezonul viitor, când al doilea eşalon fotbalistic intern va avea o serie de 22 de echipe, fiind posibil ca şi Liga I să devină Superliga, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse de la Casa Fotbalului.

Comitetul Executiv al FRF nu a votat demiterea membrilor CCA, aşa cum a cerut Steaua

Comitetul Executiv al FRF, întrunit joi, nu a votat demiterea membrilor CCA, aşa cum a solicitat conducerea FC Steaua, în urma greşelilor de arbitraj de la meciul cu Astra Giurgiu, au declarat pentru MEDIAFAX surse de la Casa Fotbalului.

Dinu Gheorghe a părăsit funcţia de manager general al FC Dinamo: „În timp s-au adunat nemulţumirile şi astăzi s-a pus punct. Într-o căsnicie trebuie să fie de acord ambele părţi”

FC Dinamo a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a încetat raporturile contractuale cu managerul general al clubului, Dinu Gheorghe.

Mirel Rădoi, sancţionat şi în Liga I: Nu mai are voie să dea indicaţii de pe banca de rezerve

Antrenorul Mirel Rădoi, care ocupă oficial funcţia de director sportiv la FC Steaua, nu va mai avea voie să dea indicaţii de pe banca de rezerve, în urma propunerii Comisiei Tehnice a FRF, aprobată, joi, de Comitetul Executiv al federaţiei.

Lukasz Szukala a semnat cu formaţia lui Torje, Osmanlispor

Fostul fotbalist al echipei Steaua Lukasz Szukala, ultima dată component al formaţiei saudite Al Ittihad, a semat un contract pe trei ani cu gruparea turcă Osmanlispor, la care va fi coleg cu Gabriel Torje, informează haberturk.com.

Pedro a semnat pe patru sezoane cu Chelsea: „Sunt extrem de fericit să mă aflu aici”

Mijlocaşul spaniol al echipei FC Barcelona Pedro Rodriguez a semnat un contract pe patru sezoane cu formaţia Chelsea Londra, a anunţat, joi, clubul englez.

FRF, amendată cu 17.000 de euro de UEFA, pentru incidentele de la Belfast

Federaţia Română de Fotbal a fost amendată cu 17.000 de euro de Comsia de Disciplină a UEFA, pentru incidentele provocate de suporterii români la meciul din deplasare, cu Irlanda de Nord, scor 0-0, din preliminariile Euro-2016, informează Belfast Telegraph.

Raul Rusescu şi-a reziliat de comun acord contractul cu FC Sevilla

Atacantul Raul Rusescu şi-a reziliat de comun acord contractul cu echipa FC Sevilla, care îl achiziţionase de la formaţia Steaua Bucureşti în vara anului 2013, a anunţat, joi, site-ul oficial al grupării spaniole.

Peste 500 de jandarmi la meciul Steaua Bucureşti – Rosenborg Trondheim

Peste 500 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul Steaua Bucureşti - Rosenborg Trondheim, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Clubul ASA Târgu Mureş, obligat de CNSL la plata restanţelor către cinci jucători

Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a obligat clubul ASA Târgu Mureş la plata restanţelor financiare către cinci jucători, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

FRF: Liga a III-a va avea şase serii din sezonul 2016-2017

Federaţia Română de Fotbal a modificat sistemul competiţional pentru Liga a III-a din sezonul 2016-2017, astfel că al treilea eşalon va avea şase serii în loc de cinci şi la start vor fi 96 de echipe faţă 74 de formaţii în actuala stagiune, a anunţat, miercuri, site-ul oficial al FRF.

Simona Halep o va întâlni pe Andrea Petkovici, în optimi de finală, la Cincinnati

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, va evolua, în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 04.00, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati (SUA), împotriva sportivei Andrea Petkovici (Germania), favorită 15 şi locul 17 WTA.

Şahtior a învins Rapid Viena, scor 1-0, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor. Care sunt celelalte rezultate

Formaţia Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa austriacă Rapid Viena, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor.

Kimi Raikkonen, încă un an la Ferrari

Pilotul finlandez Kimi Raikkonen va evolua şi în sezonul 2016 la echipa de Formula 1 Ferrari, a anunţat, miercuri, scuderia, într-un comunicat.

Halep: A fost foarte greu de jucat împotriva lui Mladenovic. Am dat totul pentru a câştiga

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a declarat, miercuri, că meciul cu sportiva franceză Kristina Mladenovic, locul 40 WTA, a fost extrem de greu, apreciind că a fost nevoită să dea totul pentru a câştiga şi a ajunge în optimi la Cincinnati.

Simona Halep, în optimile turneului de la Cincinnati după prima victorie în faţa lui Mladenovic

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, miercuri, cu scorul de 7-5, 5-7, 6-4, pe franţuzoaica Kristina Mladenovic, locul 40 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.

Steaua – Rosenborg – Massimo Pedrazzini: Lipsa lui Rădoi de pe bancă nu poate fi un minus pentru echipă

Antrenorul stelist Massimo Pedrazzini a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că absenţa lui Mirel Rădoi de pe banca tehnică nu poate fi un minus pentru echipa Steaua la meciul cu Rosenborg, din prima manşă a play-off-ului Ligii Europa.

Reacţia Donnei Vekici şi a lui Thanasis Kokkinaki, după ce Nick Kyrgios s-a folosit de numele lor pentru a-l jigni pe Wawrinka

Jucătorii de tenis Donna Vekici şi Thanasis Kokkinakis s-au arătat dezamăgiţi de ieşirile tenismenului Nick Kyrgios, din meciul cu Stan Wawrinka, în care australianul a făcut remarce ce îi viza, informează lequipe.fr.

LPF înlocuieşte carnetele de joc cu carduri de identitate pentru fotbalişti

Adunarea Generală a LPF a aprobat înlocuirea carnetelor de joc cu carduri de identitate pentru fotbaliştii legitimaţi la cluburile din Liga I, informează, miercuri, site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

Gerard Pique (FC Barcelona) a fost suspendat patru meciuri

Fundaşul echipei FC Barcelona Gerard Pique a fost suspendat patru meciuri şi amendat cu 3.005 de euro, după ce a fost eliminat în Supercupa Spaniei, a anunţat, miercuri, Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF).

FRF cere înregistrarea mărcii „Liga Naţională” la OSIM, LPF solicită explicaţii

Liga Profesionistă de Fotbal solicită explicaţii FRF după ce conducerea instituţiei de la Casa Fotbalului a depus o cerere de înregistrare la OSIM a mărcilor «Liga Naţională» şi «Liga Regională», au declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, surse din cadrul LPF.

Chelsea Londra a ajuns la un acord cu FC Barcelona pentru achiziţionarea lui Pedro Rodriguez

Conducătorii clubului Chelsea Londra au ajuns la un acord de principiu cu oficialii grupării FC Barcelona pentru achiziţionarea mijlocaşului Pedro Rodriguez, a anunţat, miercuri, Marca.

Bute: Îmi doresc un meci pentru titlul mondial cu Groves sau Badou Jack

Boxerul român Lucian Bute a declarat, miercuri, la sosirea în ţară, că ar dori să boxeze pentru titlul mondial la supermijlocie, versiunea WBC, cu învingătorul dintre Badou Jack şi George Groves, care îşi vor disputa centura la 12 septembrie, la Las Vegas.

Dumitru Costin: Creşterea salariilor angajaţilor din sănătate este o măsură pompieristică

Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a declarat, miercuri, referitor la decizia Guvernului de majora salariile angajaţilor din sănătate cu 25%, că este "o măsură pompieristică, care va crea haos, discriminare şi reacţii ferme din partea alor categorii din sectorul bugetar".

DNA: Ofiţerul BCCO Saghel dădea informaţii despre dosare patronului Petrolul Ploieşti, Daniel Capră

Ofiţerul BCCO Emanuel Saghel îi dădea informaţii despre dosare lui Daniel Capră, patronul Petrolul Ploieşti, de la care primea în schimb bilete la meciurile echipei şi consumaţii la o lojă a stadionului, la consumaţii participând şi şeful IPJ Prahova Viorel Dosaru şi adjunctul acestuia, susţine DNA.

Bute spune că a fost motivat de victoria Simonei Halep obţinută în faţa italiencei Sara Errani

Pugilistul Lucian Bute a declarat, miercuri, că a fost motivat înaintea partidei cu Andrea Di Luisa de victoria obţinută de jucătoarea de tenis Simona Halep în faţa italiencei Sara Errani, în semifinalele turneului de la Toronto.

Giampaolo Caruso, depistat pozitiv cu eritropoietină la un control din 2012

Ciclistul italian al echipei Katusha, Giampaolo Caruso, a fost depistat pozitiv cu eritropoietină (EPO) la reanalizarea unui test de urină efectuat în afara competiţiilor la 27 martie 2012, a anunţat, marţi, Gazzetta dello Sport.

Simona Halep o va întâlni pe Kristina Mladenovic, miercuri, în turul doi la Cincinnati

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 3 WTA, va evolua, miercuri, de la ora 18.00, în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati (SUA), împotriva sportivei Kristina Mladenovic (Franţa), poziţia 40 în ierarhia mondială.

Maria Şarapova s-a retras de la turneul de la Cincinnati

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, s-a retras de la turneul de la Cincinnati (SUA), deoarece nu este refăcută complet în urma accidentării la piciorul drept, a anunţat, marţi, site-ul wtatennis.com.

Rezultate din prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor:

Gigi Becali: „Ştiţi cât de oftică mi-e că-i dau vreo 20.000 pe lună lui Tade? Dar are Mirel încredere în el. Mirel mi-a spus aşa: «Naşule, nu te pricepi la fotbal»”

Gigi Becali a vorbit despre eventuale transferuri pe care Steaua le-ar putea face şi a lăsat să se înţeleagă că acestea depind de rezultatul pe care formaţia roş-albastră îl va avea în dubla cu Rosenborg. Finanţatorul Stelei şi-a exprimat şi dezamăgirea pentru faptul că îi plăteşte "20.000 pe lună lui Tade" în condiţiile în care el consideră că atacantul nu merită aceşti bani.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da