Talpan: Palmaresul aparţine CSA Steaua, Becali vrea să inducă suporterii în eroare

Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, susţine, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că palmaresul echipei de fotbal aparţine clubului sportiv al armatei şi că patronul FC Steaua, Gigi Becali, vrea să inducă suporterii în eroare când afirmă că acesta aparţine grupării pe care o finanţează.

600 afișări
Imaginea articolului Talpan: Palmaresul aparţine CSA Steaua, Becali vrea să inducă suporterii în eroare

Talpan: Palmaresul aparţine CSA Steaua, Becali vrea să inducă suporterii în eroare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

"Palmaresul aparţine Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, indiferent de ce zice dl. Becali. Vrea să inducă suporterii în eroare. Dl Becali să prezinte actul prin care s-a cedat (cu titlu gratuit sau oneros) palmaresul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti privind fotbalul. Faptul că asociaţia a inserat această sintagmă de continuatoare a tradiţiilor Glorioase ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti nu înseamnă că este adevarată. Judecătorii nu au rolul de a verifica conţinutul statutelor decât sub aspectul formalităţii (al inserării menţiunilor obligatorii conform legilor privind asociaţiile şi fundaţiile). Pe acest statut al asociaţiei nu există nicio semnătură a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. Cei care au semnat nu făceau parte din structura Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti. Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti nu a fost membră a acestei asociaţii. Prin urmare, palmaresul aparţine prin lege Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti în temeiul Regulamentului de organizare şi functionare a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, art. 23 alin 1 lit. d) neexistând dovada cesiunii acestuia.Singurul act încheiat între Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti şi Asociaţie (n.r. - Asoţiaţia Fotbal Club Steaua Bucureşti, care deţinea echipa de fotbal) a fost acel protocol din 1999, care nu prevedea nimic în acest sens şi asupra căruia s-a pronunţat şi ICCJ", se arată în comunicatul citat.

Talpan mai spune că datoria către AVAB a fost cerută în instanţă cu rea credinţă de Becali de la Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, dorind să aducă clubului armatei un prejudiciu de 21 de miliarde de lei vechi, deşi omul de afaceri se obligase să o preia: "Prin amendamentul nr. 1 la Protocolul din 1999, Asociaţia a preluat în totalitate o serie de debite ale MAPN şi ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, prin care se număra şi datoria AVAB de 21 de miliarde lei vechi. Prin cesiuni succesive, Becali a devenit creditor. În anul 2010, acesta a intentat acţiune împotriva Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti pentru recuperarea celor 21 de miliarde, în loc să se îndrepte împotriva Asociaţiei. Acţiunea a fost respinsă prin Decizia irevocabilă a CAB în 2011."

Juristul CSA Steaua mai afirmă că Gigi Becali a fost de rea credinţă şi în 2004, când şi-a înregistrat marca, pe care clubul armatei a anulat-o ulterior, desi omul de afaceri nu avea consimţământul CSA Steaua, cerut de OSIM. Potrivit lui talpan, Becali şi-a creat astfel o falsă legitimitate asupra numelui, preluând de la asociaţie marca acesteia, iar imediat dupa ce s-a finalizat procedura de înregistrare, a dat-o inapoi asociaţiei. La vremea aceea George Becali era atât preşedintele Asociaţiei, cât şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii FCSB SA.

Un alt motiv de rea credinţă, spune locontent-colonelul de justiţie Florin Talpan, este că societatea FCSB a acţionat în instanţă CSA Steaua pentru anularea mărcii notorii a acesteia, pe baza căreia a câştigat procesul de anulare a marcii înregistrate de catre clubul de fotbal.

"Cu privire la folosirea bazei din Ghencea, dl. Becali afirmă că a fost dat afară şi că ar fi meritat despăgubiri, dar că a renunţat le ele. Nu este adevarat că a fost dat afară, ci contractul de folosinţă a bazei sportive a expirat. Contractul nu era pe perioada nelimitată şi nici nu a fost reziliat sau terminat înainte de expirare. Nu s-a mai primit nicio solicitare scrisă în vederea închirierii bazei din Ghencea, conform Hotarârii de Guvern nr. 373/2003. Mai mult decât atât, relatiile dintre Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti şi FCSB au fost grav deteriorate din cauza comportamentului comercial neserios al acesteia. Din cauza faptului că societatea nu îşi mai plătea chiria lunară, în 2010, Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a chemat în judecată societatea FCSB, recuperând sumele restante pe mai multe luni şi utilităţile", se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte actul prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, de Becali (tranzacţia extrajudiciară dintre Asociaţie şi FCSB), prin care s-a transferat locul in Divizia A, Talpan precizează ca acesta nu ii este opozabil Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, întrucât în primul rând nu este parte în contract şi nu există acordul său, iar în al doilea rând, Asociaţia nu putea transmite ceva ce nu-i aparţinea.

"Salut intenţia dl Becali de a da Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti înapoi locul echipei de fotbal în divizia A, însă acest aspect va trebui analizat şi privit cu precauţie. Noi vrem sa ne alegem jucătorii. Să îşi ia dânsul toţi jucătorii. Steaua Bucureşti este singura îndreptăţită să continue tradiţiile glorioase ale clubului armatei printr-o posibilă cooperare între acesta şi investitori privaţi (aşa cum funcţionează şi echipa de fotbal Partizan Belgrad ca asociere public-privată)", a conchis Talpan.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că gruparea pe care o conduce este continuatoarea echipei care a câştigat Cupa Campionilor Europeni, prezentând un statut al AFC Steaua, în care se preciza că preia palmaresul revendicat acum de CSA Steaua.

Becali a mai declarat că este dispus să cedeze echipa de fotbal Ministerului Apărării Naţionale, în anumite condiţii, dar să păstreze opt jucători şi patru-cinci juniori, cu care ar merge la o echipă finanţată de o primărie, precizând că îi place foarte mult de FC Petrolul.

CSA Steaua şi FC Steaua, clubul de fotbal finanţat de Gigi Becali, se află de mai mult timp în conflict după ce gruparea Armatei a obţinut în instanţă anularea mărcii înregistrate de echipa din Liga I. În urma acestui conflict, contractul dintre FC Steaua şi CSA privind dreptul clubului de fotbal de a folosi terenurile din Complexul din Bulverdul Ghencea nu a mai fost prelungit după expirarea, în această vară, a ultimei înţelegeri.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti a redeschis, de curând, Centrul de Fotbal pentru copii şi juniori, echipele pe grupe de vârstă urmând să fie înscrise în Campionatul Municiupiului Bucureşti. De asemenea, oficialii CSA au anunţat că doresc înfiinţarea unei echipe de seniori în cadrul clubului militar, care să fie înscrisă în Liga a IV-a.

La începutul anului 2003, Gigi Becali a preluat echipa de fotbal Steaua, care era administrată de AFC Steaua Bucureşti, asociaţie fără scop lucrativ. În februarie 2003, a fost înfiinţată Societatea Comericală Steaua SA, care avea următorul acţionariat: Gigi Becali - 51 la sută din acţiuni, AFC Steaua - 36 la sută, Victor Piţurcă - 4 la sută, Lucian Becali - 3 la sută, iar omul de afaceri George Gaiţă prelua acţiunile lui Viorel Păunescu, în cotă de 6 la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici