Prima pagină » Sport » Unde pot fi urmărite meciurile FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova din cupele europene

Unde pot fi urmărite meciurile FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova din cupele europene

Trei formații românești vor lupta joi, 7 august, pentru calificarea în play-off-ul cupelor europene, în meciuri transmise live la TV.
Unde pot fi urmărite meciurile FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova din cupele europene
Andrei Rachieru
07 aug. 2025, 17:30, Sport

FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova intră în focurile turului al treilea preliminar din Europa League, respectiv Conference League, în confruntări cu adversari puternici.

CFR Cluj – Sporting Braga, ora 19:30

Vicecampioana României are o misiune extrem de dificilă în fața formației portugheze Sporting Braga. Partida de pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca va începe la ora 19:30 și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Antrenorul Dan Petrescu a recunoscut superioritatea clară a adversarului, dar nu exclude o nouă „minune” la Cluj. „Braga este favorită clară, dar în cupele europene ne-am făcut treaba până acum. Fără ajutorul fanilor, nu avem nicio șansă”, a declarat tehnicianul.

FCSB – Drita, ora 21:30

Eliminată din preliminariile Ligii Campionilor, FCSB încearcă să-și salveze sezonul european în Europa League, acolo unde va întâlni campioana din Kosovo, FC Drita. Meciul va avea loc pe Arena Națională din București și va fi transmis de Pro TV, începând cu ora 21:30.

„Ne așteaptă un adversar foarte bine organizat. Totul depinde de noi. Nu va fi ușor, dar e o șansă importantă pentru club”, a declarat antrenorul Elias Charalambous. Echipa are însă probleme de lot, cu Alibec și Radunovic accidentați.

Universitatea Craiova – Spartak Trnava, ora 21:30

Tot joi, de la ora 21:30, Universitatea Craiova primește pe teren propriu vizita formației slovace Spartak Trnava, în manșa tur din turul al treilea preliminar al Conference League. Meciul de pe stadionul „Ion Oblemenco” va fi difuzat de Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Fundașul central Vladimir Screciu a subliniat importanța unui joc solid defensiv: „Cel mai important e să nu luăm gol. Avem atacanți valoroși, dar noi, în apărare, trebuie să fim uniți”.