Ştiinţă-Sănătate

Imagini spectaculoase realizate de sonda Cassini: Cum arată planeta noastră printre inelele lui Saturn

Pământul surprins în imagini de sonda Cassini, printre inelele lui Saturn, pare doar un corp ceresc minuscul. În prezent, sonda se află într-o misiune, începută din 2004, în care analizează planeta Saturn, ce se află la peste 1,35 miliarde de kilometri de Pământ.

Cinci alimente care te fac mai deştept

Oboseala şi puterea de concentrare pot fi combătute consumând alimente care ajută în sporirea funcţiilor creierului şi stimularea inteligenţei.

Fanii Nokia sunt surprinşi NEPLĂCUT. Cu cât se va vinde Nokia 3310 în magazine

Vestea lansării vechiului telefon Nokia 3310 a făcut înconjurul lumii, iar fanii Nokia şi/au declarat imediat entuziasmul pe reţelele de socializare. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi când reprezentanţii companiei au lansat oficial noul model.Motivul îl reprezintă preţul.

De unde vine vibraţia smartphone-ului tău atunci când primeşti un Like. Ce este sindromul vibraţiilor fantomă

Deşi vibraţiile la telefoane sunt relativ vechi, nu stun mulţi care au habar de unde vin în fapt aceste vibraţii şi de ce sunt acestea diferă pentru semnalarea noilor apeluri telefonice, mesajelor primite pe WhatsApp sau apariţia Like-urilor pe Facebook.

Software-ul bate optica. Aparatul de fotografiat va fi în curând istorie

După aproape 180 de ani, aparatul de fotografiat în care optica este regină este pe cale să devină istorie. Smartphone-urile au revoluţionat această artă, iar accentul se pune mai noi din ce în ce mai mult pe software.

Această ţară va ELIMINA toate maşinile diesel. Şoferii dispuşi să-şi vândă vehiculele, vor primi sume consistente de bani

Maşinile diesel s-ar putea să devină amintire în Marea Britanie întrucât premierul Theresa May a solicitat autorităţilor să întocmească un plan prin care să se elimine de pe şosele maşinile diesel. Hotărârea va contibui la creşterea calităţii aerului din zonele urbane, conform BM.

VIDEO Acuzaţii de FRAUDĂ la adresa managerului Spitalului Colentina

Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, îl acuză pe managerul Spitalului Colentina, Silvi Ifrim, că din cabinetul său au fost eliberate reţete fictive, în valoare de până la 900 de lei, avertizând că va sesiza DIICOT în acest caz.

Avertismentul dat chiar de managerul Spitalului Colentina: Doamne fereşte să aveţi nevoie să veniţi cu cineva drag

Silvi Ifrim, managerul Spitalului Colentina, a organizat, sâmbătă, o conferinţă de presă în care a descris condiţiile necorespunzătoare de la unitatea medicală. La eveniment a participat şi directorul Administraţiei Spitalelor din Bucureşti care a susţinut că vina aparţine foştilor manageri.

VIDEO Adevărul a ieşit la iveală. Din ce sunt făcuţi, cu adevărat, cartofii prăjiţi de la McDonald’s

Sunt delicioşi, dar cât de sănătoşi sunt cartofii prăjiţi de la McDonald's? Grant Imahara, gazdă a emisiunii MythBusters, a mers în halele companiei, pentru a demonta mitul potrivit căruia mâncarea de la McDonald’s „rezistă” chiar şi câţiva ani.

IRONIE: La ce cuvânt din vocabularul tău trebuie să renunţi pentru a nu mai fi STRESAT

Ai o slujbă solicitantă, ai copii de crescut, facturi de plătit, mediul în care trăieşti este destul de agitat, deci eşti stresat. Un singur cuvânt te poate ajuta să te simţi mai puţin stresat, doar dacă renunţi la el, potrivit Independent.co.uk.

FACEBOOK: Ce spune despre utilizator fotografia de profil

Un nou studiu dezvăluie cu spune poza de profil de pe Facebook despre utilizator. Ce înseamnă dacă ai la profil o fotografie cu un obiect, animal de companie sau orice altceva în afară de chipul tău.

De ce se tem oamenii mai mult: Pierderea smartphone-ului sau implicarea într-un accident? Răspunsul, SURPRINZĂTOR

O cercetare realizată de Kaspersky Lab dezvăluie un lucru surprinzător: oamenii se tem mai mult de pierderea telefonului personal şi implicit a fotografiilor din el, decât implicarea într-un accident rutier în urma căruia ar putea fi răniţi,

PREMIERĂ MONDIALĂ. Un tribunal acordă despăgubiri pentru o persoană care a dezvoltat o tumoare cauzată de folosirea excesivă a telefonului mobil

O instanţă din Italia a stabilit că un angajat trebuie compensat după ce a dezvoltat o tumoare cerebrală cauzată de utilizarea excesivă a telefonului mobil, experţi legişti stabilind, probabil în premieră, o relaţie de cauzalitate într-un astfel de caz, relatează ziarul La Repubblica.

Stewardesa care a supravieţuit după ce s-a ARUNCAT din avion. A căzut de la 10.000 de metri înălţime, fără paraşută

Singura persoană din lume care a supravieţuit după ce a căzut de la 10.000 de metri înălţime după ce s-a aruncat dintr-un avion este Vesna Vulovic, la vremea aceea stewardesă în cadrul liniilor aeriene iugoslave.

VIDEO Parolele şi PIN-urile folosite pe smartphone, UŞOR de DESCIFRAT de hackeri. Cum te poţi proteja de aceştia

Hackerii pot afla parolele şi codurile de PIN pe care utilizatorii le folosesc pe propriile telefoane într-un mod simplu: trebuie să fie atenţi doar la felul în care smartphone-ul se mişcă atunci când utilizatorul tastează ceva.

Sesizare la Colegiul Medicilor Cluj, după ce o tânără a născut un copil mort/ Femeia, trimisă acasă de medici deşi pierdea lichid amiotic

O tânără a depus o sesizare la Colegiul Medicilor Cluj acuzând medicii de la Clinica de Obstetrică-Ginecologie ”Dominic Stanca” de neglijenţă, după ce a născut un copil mort. Cu câteva zile înainte de naştere, femeia se prezentase la spital cu scurgeri de lichid amniotic şi a fost trimisă acasă.

Google Translate anunţă traduceri mai precise în limba română, datorate schimbării tehnologiei

Google Translate anunţă traduceri mai precise în limba română datorită schimbării tehnologiei utilizate, făcând trecerea de la traducerea de cuvinte disparate şi bucăţi de text la traducerea frazelor întregi - aşa-numita „traducerea neurală” care funcţionează doar în pereche cu limba engleză.

VIDEO Un asteroid de mărimea stâncii Gibraltar va trece miercuri foarte aproape de Pământ. Legătura pe care o are obiectul zburător cu actorul Dwayne „The Rock” Johnson

Un asteroid de mărimea stâncii Gibraltar, poreclit din cauza dimensiunii sale „The Rock”, după campionul de wrestling Dwayne „The Rock” Johnson, va fi cel mai mare asteroid care s-a apropiat de Pământ, după asteroidul Toutatis din anul 2004, informează The Telegraph.

Cât de periculoasă este Inteligenţa Artificială? De ce Bill Gates, Stephen Hawking şi Elon Musk SE TEM de tehnologia în care marile companii investesc masiv

Când apărea în cinematografe, în 1984, filmul „The Terminator”, regizat de James Cameron, posibilitatea ca roboţii şi inteligenţa artificială să preia controlul asupra planetei părea ceva foarte îndepărtat.

WhatsApp introduce o NOUĂ FUNCŢIE, mult dorită de toţi utilizatorii

WhatsApp le-ar putea permite utilizatorilor să şteargă mesajele trimise, în maximum cinci minute de la trimitere, astfel permiţându-le acestora să îşi corecteze greşelile sau să evite ruşinea, scrie The Telegraph.

Ziua Pământului 2017. NASA ne oferă ocazia să „adoptăm” o parte din Terra şi lansează un SOS către extratereştri – FOTO

Cu câteva zile înainte de Ziua Pământului, care se serbează pe 22 aprilie, NASA a lansat un site pe care oamenii pot „adopta” părţi ale planetei. Agenţia spaţială a împărţit Terra în 64.000 de zone care pot fi adoptate, iar utilizatorilor care îşi introduc numele pe site le este alocată una la întâmplare.

Ce efecte au asupra copiilor tabletele sau smartphone-urile

Somnul este un element esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil. Un nou studiu, realizat de Birbeck University of London, arată că micuţii, cu vârste cuprinse şase şi 11 luni, care folosesc dispozitive cu ecrane tactile dorm mai puţin.

Ministerul Sănătăţii: Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj a făcut nelegal transplant pancreatic

Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj a efectuat în mod nelegal activitatea de transplant pancreatic în condiţiile în care nu există o autorizaţie sanitară de funcţionare emisă de DSP Cluj, susţine ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. ”Problema nu e tranşată”, răspunde şeful ICUTR.

Cum să-ţi protejezi ochii dacă lucrezi în faţa calculatorului toată ziua

Dacă lucrezi în faţă toată ziua cunoşti aceste simptome - te simţi iritat, ochii sunt obosiţi, privirea ţi-e înceţoşată şi poate te ia şi durerea de cap pe la finalul zilei de muncă.

Cinci trucuri pentru o digestie uşoară

Nu te-ai putut abţine să nu mănânci şi drob şi friptură de miel şi sarmale. Plus pască şi cozonac. Dacă ai senzaţia aceea de plin şi experimentezi şi probleme cu digestia, iatp ce ar trebui să faci după mesele copiase de Paşti.

Legătura dintre ce simţi şi ce mănânci – alimentele stărilor sufleteşti

Strămoşii noştri mâncau pentru a supravieţui; mâncau pentru că le era foame sau poate pentru a sărbători vreo victorie împotriva unui trib rival.

Condimente care îţi vindecă stomacul de simptomele post Paşte: balonare, aciditate, crampe

După perioada sărbătorilor pascale, unde masa plină de bucate tradiţionale te ademeneşte, dar te lasă cu simptome precum balonare, aciditate sau crampe, sunt indicate câteva codnimente care te pot ajuta la ameliorarea acestor senzaţii neplăcute.

6 alimente care pot să te ucidă, dar pe care majoritatea oamenilor le consumă

Bill Marler este un avocat care a petrecut mai mult de 20 de ani lucrând la procese de otrăvire alimentară. A câştigat astfel clienţilor săi aproximativ 600 de milioane de euro. În urma experienţei sale profesionale, Bill Marler a ajuns să nu mai mănânce anumite alimente, potrivit The Independent.

Modul în care Facebook îţi distruge viaţa. Datele îngrijorătoare ale unui studiu Harvard

În medie, un utilizator Facebook petrece aproape o oră în fiecare zi pe site-ul de socializare, potrivit datelor furnizate de companie anul trecut. Un studiu Deloitte a constatat că pentru mulţi utilizatori de smartphone-uri, verificarea aplicaţei este primul lucru pe care îl fac în dimineaţa - de multe ori chiar înainte de a ieşi din pat, arată un articol al publicaţiei Harvard Business Review.

Oamenii de ştiinţă care încearcă să găsească ADN-ul lui Iisus Hristos. Legătura cu osemintele lui Ioan Botezătorul descoperite în Bulgaria

Cum ne poate ajuta analiza ADN să aflăm legătura dintre descoperirile arheologilor şi, poate, chiar să reconstituim familia genetică a lui Iisus Hristos? În vreme ce oamenii de ştiinţă încă speră că descoperirile făcute de-a lungul timpului vor putea fi puse cap la cap, pentru a realiza o legătură între Mântuitor şi descendenţii săi moderni, cercetătorul George Busby povesteşte, pentru The Independent, cum totul poate pleca de la descoperirea făcută în Bulgaria de un arheolog bătrân. Legăturile cu materia genetică identificată pe Giulgiul din Torino sau pe Osuarul lui Iacob nu este, însă, perfect clar, dar dacă într-o zi descoperirile vor fi corelate, atunci, probabil, că vom asista la cea mai mare descoperire despre istoria omenirii.

Masa de PAŞTE: Cum să slăbeşti eficient după sărbători

Mesele de sărbători, prilej de voie bună alături de cei dragi şi de feluri delicioase de mâncare, au uneori şi efecte mai puţin plăcute: kilogramele în plus. Lista următoare conţine sfaturi şi sugestii de la experţi pentru a slăbi eficient după întâlnirea tradiţională de Paşte cu drobul, carnea, ouăle şi cozonacul cărora cu greu le putem rezista.

Ce mănânci de Paşte dacă eşti vegetarian

Eşti vegetarian şi mergi de Paşte la masă în familie. Bun, deci friptura de miel la cuptor, drobul sau sarmalele nu sunt pe lista ta. Am făcut o selcţie de bunătăţi vegetariene – extrem de săţioase şi sănătoase – care pot fi preparate uşor şi care pot concura cu brio bunătăţile tradiţionale de pe masa de Paşte.

Ce s-a căutat cel mai des pe Google în ultimele săptămâni. Două cuvinte au încins motorul de căutare

"Război Trump" şi "Război Nuclear" au fost cele mai căutate cuvinte în ultimele săptămâni, pe Google, având în vedere ultimele evenimente din Siria, Coreea de Nord şi Afghanistan, notează Huffington Post.

Peşte congelat versus peşte proaspăt: avantaje şi dezavantaje

Cu siguranţă, şi tu ţi-ai pus această întrebare de fiecare dată când ai mers la cumpărături. Mulţi dintre noi credem că peştele congelat nu este la fel de sănătos precum cel proaspăt, dar adevărul este că nu congelarea este cea care pune probleme, ci momentul când se face. Cu cât mai rapid este congelat peştele după capturare, cu atât este mai sănătos, potrivit CSID.

Care sunt SECRETELE celui mai bun drob de miel. Reţeta lui Radu Anton Roman dezvăluie cum poţi prepara cel mai bun drob

Drobul de miel este un preparat culinar tradiţional românesc, fiind una dintre mâncărurile din miel specifice sărbătorilor pascale. Ingredientele principale sunt măruntaiele de miel (ficat, plămâni, inimă şi rinichi), verdeţuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel,usturoi, leuştean), ouă (crude şi fierte). Măruntaiele fierte şi tocate sunt amestecate cu celelalte ingrediente şi condimente (sare, piper).

DESCOPERĂ: Miracolul Luminii Sfinte de la Ierusalim, o farsă din raţiuni financiare?

Lumina Sfântă de la Ierusalim. Cu ocazia Paştelui ortodox, milioane de credincioşi români se strâng la biserici pentru a lua ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini, numită şi Focul Haric.

Beneficii ridichi: sunt bune pentru digestie şi te feresc de candidoză

Ridichile sunt surse excelente de vitamina C, dar şi legume cu foarte puţine calorii, care pot fi consumate fără griji în curele de slăbire.

Sfaturi ca să nu te îngraşi de Paşte

Sărbătorile Pascale sunt motiv de bucurie, de relaxare, de întâlnire cu cei dragi. Din păcate, multe dintre noi avem tendinţa să ne relaxăm şi la capitolul alimentaţie sănătoasă şi să ne răsfăţăm la mesele copioase din familie. CSID ne învaţă ce trebuie să facem pentru a nu acumula kilograme în timpul meselor.

Cum arată TESTUL de ADMITERE de la Universitatea Oxford. Tu ştii să îl rezolvi?

Universitatea Oxford este a cincea cea mai prestigioasă universitate din lume, deci este mare lucru să fii acceptat într-o astfel de instituţie de învăţământ. Iată cum arată testul de admitere la Oxford.

DESCOPERIRE MAJORĂ. NASA: Doi sateliţi ai planetelor Jupiter şi Saturn ar putea deţine condiţii optime pentru dezvoltarea vieţii. Enceladus are toate ingredientele-cheie pentru viaţa terestră

NASA are noi dovezi că două luni ale planetelor Jupiter şi Saturn ar putea conţine condiţii optime pentru dezvoltarea vieţii, informează CNN.