Ştiinţă-Sănătate

Instagram – reţeaua de socializare cu cele mai negative efecte asupra sănătăţii mintale

Instagram a fost clasificată ca având cele mai negative efecte asupra sănătăţii mintale a tinerilor, sugerează un nou studiu, potrivit The Independent.

Anchetă epidemiologică în şcoli din Mehedinţi, unde unde mai mulţi elevi şi profesori au TBC

Medicii epidemiologi au declanşat, vineri, o anchetă în unităţi de învăţământ din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, după ce au fost descoperite mai multe cazuri de tuberculoză la elevi, dar şi la cadre didactice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Legea prin care farmaciile pot avea şi activitatea de distribuţie en gros, promulgată de preşedinte

Preşedintele Iohannis a promulgat joi o modificare la Legea Reformei în sănătate, care permite farmaciilor să aibă şi acitivităţi de distribuţie en gros a medicamentelor.

Să fie acesta MOTIVUL pentru care Stephen Hawking NU crede în Dumnezeu?

Noi cercetări sugerează că religia este un instinct, în timp ce ştiinţa determină persoanele să fie mai deschise către posibilităţi care nu ţin de instinct, scrie cnet.com.

Cercetătorii, UIMIŢI de sute de ”străluciri” detectate pe suprafaţa Pământului. Explicaţia, şi mai INEDITĂ

Sute de ,,străluciri'' misterioase reflectate pe suparafaţa planetei au fost detectate în decursul unui an, de un satelit care a avut ca misiune observarea Pământului.

Florian Bodog: Putem lua în clacul vaccinarea în şcoală, dar este un subiect sensibil

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog,a declarat că ar putea lua în considerare reintroducerea vaccinului în şcoală, dar este este un subiect delicat deoarece medicul de familie este cel care cunoaşte istoricul medical al copilului. Premierul cere asigurarea dozelor necesare de vaccin.

ICEEFEST 2017: Tehnologii revoluţionare în domeniul sănătăţii vor fi expuse în scurt timp la Bucureşti

A doua ediţie iCEE.health are loc pe 16 iunie, în cadrul festivalului iCEE.fest, şi aduce la Bucuresti specialişti dintre cei mai cunoscuţi pe plan mondial care vor demonstra cum tehnologia digitală transformă cel mai important aspect al vieţii noastre – sănătatea, anunţă organizatorii.

Guvernul a înfiinţat două noi structuri cu atribuţii în soluţionarea crizei vaccinurilor

Executivul a înfiinţat, joi, două noi structuri cu atribuţii în soluţionarea crizei vaccinurilor şi aprovizionarea continuă şi la timp cu dozele necesare care vor funcţiona la nivelul Guvernului, respectiv al Ministerului Sănătăţii.

FOTO TRUCUL incredibil care te scapă de mâncatul excesiv. E mult mai simplu decât crezi

Un expert culinar din Olanda s-a gândit la o soluţie pentru a-i ajuta pe oameni să mănânce mai puţin şi să slăbească fără a întâmpina dificultăţi, informează CSID.

FOTO Echipament de printare care traduce un act în 44 de limbi, la IT Congress din Timişoara

Tabla pe care se poate scrie cu degetul, iar cu ajutorul unui proiector inteligent tema poate fi împărtăşită cu alţii, precum şi echipamentul de printare care traduce un document în 44 de limbi sunt două dintre produsele inedite prezentate la IT Congress, organizat la Timişoara.

NOU ATAC cibernetic de AMPLOARE. Zeci de mii de calculatoare generează MONEDĂ VIRTUALĂ pentru hackeri. Harta LUMII cu atacuri informatice în timp REAL

Un nou atac cibernetic de amploare a afectat sute de mii de calculatoare în scopul creării şi recuperării monedelor virtuale, fără cunoştinţa utilizatorilor, potrivit unor experţi în securitate cibernetică, citaţi de AFP.

Florian Bodog: Vrem un contract-cadru care să simplifice birocraţia pentru medicii de familie/ Locurile pentru rezidenţi, stabilite în funcţie de nevoi, nu după ureche

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, joi, că vrea ca viitorul contract-cadru să simplifice birocraţia atât pentru medicii de familie cât şi pentru spitale. Cadrele medicale s-au plâns că din cauza sistemului pentru cardul de sănătate, care pică frecvent, ajung să dea bani înapoi către CNAS.

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog: Nu este normal să cari incubatoarele cu tractorul, am cerut explicaţii şi verificări

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat că a cerut explicaţii după ce incubatoarele pentru maternitatea din Fălticeni au fost cărate cu bena unui tractor, precizând că oricum acestea vor fi sterilizate. Direcţia de Sănătate Publică din Suceava a demarat o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Smartphone-urile care se încarcă complet în 5 minute ar putea apărea pe piaţă anul viitor. Cum funcţionează noua tehnologie

Producţia FlashBattery, acumulatorul pentru electronice care se încarcă în doar 5 minute, ar putea începe anul viitor, conform companiei israeliene StoreDot.

Institutul Fundeni a inaugurat primul centru pentru pacienţii cu boli inflamatorii intestinale

Institutul Clinic Fundeni a inaugurat, marţi, primul centru din România destinat pacienţilor cu boli inflamatorii intestinale având în evidenţă peste 1700 de pacienţi. Din echipa medicală vor face parte 22 de medici gastroenterologi, şapte chirurgi şi alte 25 de cadre medicale.

Giganţii Internetului revin în România: La iCEE.fest afli care sunt cele mai spectaculoase tendinţe în digital si tehnologie, în 15 si 16 iunie

Peste 100 de experţi globali din industria online, digital si tech, vor reveni la Bucuresti, în 15 si 16 iunie, ca să prezinte la iCEE.fest cele mai noi tendinţe, în domeniul care schimbă radical majoriatea modelelor tradiţionale de business.

RANSOMWARE: Ce este acest atac informatic, cum te fereşti de el şi cum se propagă aceste programe dăunătoare

Ransomware-ul este un tip de programe malware care blochează computerele victimelor sau le criptează datele, solicitând plata unei răscumpărări, ca să poată recăpăta controlul asupra dispozitivului sau fişierelor afectate.

Atacurile globale ale ransomware WannaCry au încetinit, dar TEAMA rămâne. Harta LUMII cu atacul cibernetic în timp REAL

Atacul cibernetic care a avut loc vineri şi a fost prezent în 150 de ţări din lume pare să fi încetinit, ieşind la iveală doar câteva atacuri recente în Asia şi Europa, care au avut loc luni şi marţi.

VIDEO O creatură marină IMENSĂ, găsită la ţărm de nişte localnici în Indonezia

O creatură marină imensă a fost adusă de valuri, la ţărm, săptămâna trecută, în Indonezia, unde a stârnit îngrijorări printre localnicii din insula Seram. Evenimentul a dus totodată şi la lansarea printre internauţi a unui joc în care aceştia trebuiau să ghicească ce creatură este de fapt, scrie The Independent.

În urmă cu 10 ani nu îţi puteai închipui viaţa fără el, însă acum se află pe cale de dispariţie. Se anunţă moartea unuia dintre cele mai îndrăgite produse din istorie?

Computerele au însemnat pentru mult timp sursa noastră de entertainment, de internet, o unealtă a productivităţii. Treptat, însă smartphone-urile au mâncat din gloria PC-ului. Care sunt principalele tendinţe de pe piaţa computerelor personale şi care sunt scenariile de viitor?

Cea mai aşteptată îmbunătăţire a performanţei unui smartphone ar putea fi disponibilă începând cu anul viitor

Bateriile de smartphone care se încarcă în cinci minute ar putea fi disponibile începând cu anul viitor, potrivit unei companii care lucrează în prezent la această tehnologie.

Târgu-Mureş: Numărul donatorilor de organe pentru transplant a scăzut

Numărul donatorilor de organe pentru transplant a scăzut deoarece în jurul acestor intervenţii s-a făcut ”o mare controversă”, declară medicul Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu-Mureş.

Târgu Mureş: Primul transplant de cord din acest an, operaţia a durat şapte ore

O echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş a efectuat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, primul transplant de cord din acest an la un pacient de 49 de ani din Bucureşti, care a primit inima de la un donator în moarte cerebrală din Harghita

Diagnosticarea cancerului, mai precisă datorită unui proiect în valoare de 12 milioane euro

Diagnosticarea cancerului va putea fi făcută mai precis, iar planul de tratament va fi mai eficient odată cu implementarea, în Timişoara, a unui proiect transfrontalier, între România şi Serbia, care are un buget de 12 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministrul Educaţiei: Personal, susţin vaccinarea elevilor; circa 20 de copii au murit de rujeolă

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat, joi, la Arad, susţine vaccinarea elevilor, dar că nu a discutat cu ministrul Sănătăţii în ceea ce priveşte afişarea numelor copiilor vaccinaţi sau nevaccinaţi în şcoli, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO Dezbatere pe legea VACCINĂRII: TENSIUNI între cei care sunt pentru imunizare şi antivaccinişti: „Jucăm ruleta rusească cu copiii noştri?”. Ministrul: Nu vom lua copiii cu poliţia ca să îi ducem la vaccinare

Prima dezbatere publică legată de legea vaccinării a creat dispute între instituţii şi persoanele care sunt împotriva vaccinării. Cei mai mulţi dintre participanţi s-au declarat a fi împotriva vaccinării în timp ce cei care susţin imunizarea i-au acuzat pe restul că nu au o fundamentare ştiinţifică.

Cât de benefic este trezitul la 5 dimineaţa? CEO-ul Apple, Tim Cook, se trezeşte la 3.45 am, editorul Vogue, Anna Wintour, se dă jos din pat ca să joace tenis la 5.45 am. Ce ne transmit oamenii de succes

CEO-ul Apple, Tim Cook, se trezeşte la 3.45 am, editorul Vogue, Anna Wintour, se dă jos din pat ca să joace tenis la 5.45 am, iar Richard Branson la aceeaşi oră, în timp ce CEO-ul Starbucks, Howard Schultz, se trezeşte la 4.30 am. Oamenii de succes, în general, se trezesc foarte devreme, deci care sunt beneficiile trezitului la 5 dimineaţa?

Hainele „sexy” îl fac pe om mai atractiv? Răspunsul SURPRINZĂTOR dat de cercetători

Îmbrăcămintea provocatoare cântăreşte prea puţin în ochii privitorului în ceea când vine vorba de atractivitate, susţin oamenii de ştiinţă britanici, care admit totuşi că persoanele care aleg stilul "sexy" şi-ar putea găsi mai repede un partener, dar asta datorită încrederii în sine pe care o manifestă, nu vestimentaţiei.

VIDEO Care este cel mai fragil smartphone Samsung de până acum

Galaxy S8, cu al său ecran curbat întins peste lateralul carcasei şi suprafeţe acoperite integral cu sticlă, se arată extrem de vulnerabil la căzături din care alte produse rivale ar scăpa doar cu zgârieturi.

Microsoft, pe urmele celor care nu cumpără licenţele: „Detectorul de piraterie”, tehnologia revoluţionară prin care sunt identificaţi cei ce folosesc ilegal programele

„Detectorul de piraterie” este noul brevet obţinut de Microsoft, tehnologie prin care sunt identificaţi şi marcaţi utilizatorii care folosesc conţinut obţinut în mod ilegal.

Descoperire majoră. Canabisul ar putea INVERSA procesul de ÎMBĂTRÂNIRE

O substanţă din frunzele de canabis ar putea ”inversa procesul de îmbătrânire”, după ce s-a descoperit că tetrahidrocanabinolul (THC) îmbunătăţeşte memoria şi procesul de învăţare în cazul şoarecilor de laborator, informează The Independent.

Donald Trump crede că exerciţiile fizice îţi scurtează durata de viaţă

Donald Trump a spus şi a făcut multe lucruri care au uimit de-a lungul timpului, dar ultima revelaţie se plasează în top 5. Mai exact, preşedintele consideră că oamenii se nasc cu o cantitate finită de energie şi, prin urmare, nu ar trebui să facă exerciţii fizice dacă doresc să trăiască mai mult.

VIDEO Un avion experimental aparţinând Forţelor Aeriene SUA a revenit după o misiune SECRETĂ de doi ani

Avionul militar experimental X-37B, aparţinând Forţelor aeriene din Statele Unite, a aterizat la Centrul spaţial Kennedy din Florida, finalizând o misiune secretă care a durat aproape doi ani, informează CBS News.

FOTO Motor de avion, unic în lume, realizat prin printare 3D, invenţia unui cercetător din Braşov

Un cercetător de la Universitatea „Transilvania“ din Braşov a inventat primul motor termic în doi timpi, cu componente realizate prin printare 3D, din pulberi metalice, pentru un avion. Costurile prototpului ajung la 20.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Go4It: Contribuţia pe care pornografia a avut-o la dezvoltarea internetului şi a tehnologiilor populare astăzi

Pornografia este o afacere de miliarde de dolari, iar în ziua de astăzi oricine are acces la internet poate consuma gratuit acest tip de conţinut. Sunt şi persoane care cred că pornografia este dăunătoare.

Cum poţi dormi doar 90 de minute pe zi, fără să te simţi OBOSIT. SECRETUL lui Leonardo da Vinci

În perioada imediată trezirii, se spune că omul este cel mai creativ şi are parte de o dispoziţie bună. Geniul Leonardo da Vinci şi-a dat seama de acest lucru, aşa că a început să doarmă într-un mod ciudat, dar eficient.

Cum te poate costa milioane de dolari o greşeală BANALĂ de scriere. O literă în plus sau în minus poate fi COSTISITOARE

Typo-urile, deşi nesemnificative în mare part din timp, pot fi uneori extrem de costisitoare. Unele job-uri presupun cunoaşterea perfectă a limbii materne, iar de la caz la caz, chiar şi o cratimă poate face diferenţa, în limbajul de programare, potrivit BM.

Cinci modalităţi de a scăpa de STRESUL de la BIROU

În calitate de angajat, este adesea dificil să gestionezi factorii care declanşează stresul, din cauza diverselor distrageri care consumă gândurile. Acestea fiind spuse, iată cinci sfaturi puse laolaltă de site-ul The Independent care te-ar putea ajuta în gestionarea mai eficientă a stresului cauzat de locul de muncă.

Studiu: Tequila, BENEFICĂ pentru oase chiar dacă suferiţi de osteoporoză

Potrivit unui nou studiu realizat de un cercetător din Mexic, tequila este benefică pentru oase, datorită unei plante care este folosită în procesul de producere a băuturii alcoolice, informează The Independent.

Studiu: Sinuciderile cu medicamente, în top trei al modurilor prin care cineva vrea să îşi ia viaţa

Sinuciderele cu medicamente se află în România pe locul trei într-un top al modurilor prin care cineva vrea să îşi ia viaţa, în condiţiile în care foarte multe persoane au acces la produse vândute la liber în farmacii care, luate în exces, pot fi letale, transmite corespondentul MEDIAFAX.