Deschiderea Transfăgărăşanului, programată pentru vineri la ora 09.00, amânată din cauza codului portocaliu de ploi

Publicat: 11 06. 2026, 20:00
Imagine din drona cu DN 7C, Transfagarasan , construit intre anii 1970-1974 in Muntii Fagaras, sambata 25 august 2018. Soseaua Transfagarasan se afla pe Drumul National 7C (152 km) ce leaga Transilvania de Muntenia, traversand cel mai inalt lant muntos din Romania, Muntii Fagaras, pe o distanta de aproximativ 92 km prin judetele Arges si Sibiu. Soseaua ajunge la altitudinea maxima de 2042 metri la Balea Lac. SEBASTIAN TATARU / MEDIAFAX FOTO

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov a transmis, joi, că deschiderea Transfăgărășanul (DN7C) va fi amânată câteva ore.

„Din motive de siguranță, amânăm cu câteva ore deschiderea Transfăgărășanului (DN7C), anunțată pentru mâine, vineri, 12 iunie 2026, ora 09.00”, a transmis DRDP Brașov.

Amânarea, din cauza codului portocaliu de ploi

„Acest drum montan, aflat la mare altitudine, se găsește în zona unui cod portocaliu de ploi torențiale (peste 60 de litri pe metru pătrat), anunțat să dureze până mâine, vineri, 12 iunie 2026, ora 10.00”.

„În aceste condiții, prefer să nu deschidem circulația până la încetarea codului portocaliu, pentru a nu pune în pericol participanții la trafic”, a transmis directorul general al CNAIR.

„Imediat după ce codul portocaliu va trece, vom face o nouă revizie pe Transfăgărășan, pentru a îndepărta de pe carosabil eventualele aluviuni (stânci, grohotiș, copaci) desprinse de pe versanți”.

Redeschiderea, estimată vineri la ora 12:00

„Dacă starea drumului va permite, după finalizarea reviziei, estimăm deschiderea circulației mâine, vineri, 12 iunie 2026, începând cu ora 12.00”, a mai transmis DRDP Brașov.