Institutul Smithsonian respinge raportul Casei Albe care acuză Muzeul de antiamericanism: Nu este o caracterizare onestă
„Deși va exista întotdeauna loc de mai bine, acest raport nu reflectă corect activitatea și ansamblul activității Muzeului Național de Istorie Americană”, a transmis secretarul Institutului Smithsonian, Lonnie Bunch, într-un memorandum intern, citat de Reuters.
Eliminarea ideologiei antiamericane din muzeele de istorie
Reacția vine după ce Consiliul pentru Politici Interne din cadrul administrației prezidențiale a publicat raportul „Salvarea poveștii Americii: Cum șterge moștenirea noastră capturarea ideologică de la Muzeul Național de Istorie Americană al Institutului Smithsonian”.
În cadrul documentului, muzeul nu mai prezintă istoria Statelor Unite ca pe o narațiune comună, ci ca pe un instrument politic, subliniind că muzeul practică „activism politic”, și că expozițiile sale transmit o imagine predominant negativă asupra Statelor Unite.
În actuala prezentare, Statele Unite sunt descrise în principal prin prisma unor teme precum sclavia, rasismul, inegalitatea sau conflictele sociale, în timp ce rolul fondatorilor și al momentelor istorice fondatoare ar fi diminuat, potrivit raportului.
Criticile la adresa Smithsonian se înscriu într-o campanie mai amplă inițiată de președintele Donald Trump împotriva unor instituții culturale și istorice din Statele Unite. Potrivit administrației de la Washington, campania liderului republican urmărește eliminarea ideologiilor „antiamericane”, însă prin măsurile luate au fost închise expoziții despre perioada sclaviei și la reinstalarea unor statui confederate.
Reacțiea critică a breslei istoricilor
Acțiunile guvernului american au atras criticile profesioniștilor din domeniu. Organizația Istoricilor Americani a respins afirmațiile formulate de Casa Albă, punctând: „Într-un alt exemplu de depășire a atribuțiilor de către puterea executivă, Casa Albă încearcă să exercite presiuni asupra conducerii Smithsonian pentru a modela felul în care este prezentată istoria SUA, astfel încât aceasta să servească agendei politice a administrației, o acțiune ce face parte dintr-o ofensivă continuă și multidimensională a administrației Trump împotriva unei istorii corecte și bazate pe dovezi în viața publică americană”.