Iranul anunță că proiectul unui acord nuclear cu SUA va fi gata „în două sau trei zile”
„Următorul pas pentru mine este să prezint o propunere pentru un potențial acord omologilor mei americani. Cred că în două sau trei zile va fi gata”, a anunțat Araghchi, vineri, într-un interviu acordat MSNBC, citat de Le Figaro.
Declarațiile au fost făcute pe fondul amenințărilor lansate de președintele Trump. Acesta a anunțat că „vor urma lucruri rele” dacă Teheranul nu ajunge la un acord, dând și un termen limită pentru realizarea acordului. „Veți afla probabil în următoarele 10 zile. Cred că ar fi suficient timp, 10, 15 zile, cam atât maxim”, declarase liderul de la Casa Albă.
În decursul acestei săptămâni, delegațiile din Iran și Statele Unite ale Americii s-au întâlnit în această săptămână la Geneva. În urma discuțiilor s-a ajuns la un acord de principii, însă purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat miercuri faptul că Iran și SUA rămân în dezacord cu privire la unele aspecte.
În paralel, Statele Unite au trimis un număr semnificativ de avioane de vânătoare și forțe navale în Orientul Mijlociu, construind cea mai mare concentrare de putere aeriană din regiune de la invazia Irakului din 2003. Mișcarea extinde rapid capacitatea Washingtonului de a desfășura o campanie aeriană susținută împotriva Iranului, în timp ce președintele Donald Trump analizează efectuarea unui atac asupra Iranului.