Sâmbătă, „polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, însoțiți de reprezentanți ai Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița au realizat o acțiune pe linia prevenirii ilegalității din domeniul comercializării produselor alimentare, în localitățile Slobozia Moară și Lungulețu”.
În intervalul orar 04:00 – 08:00, autoritățile au identificat un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din comuna Slobozia Moară.
Acesta ar fi deținut „în spații neconforme (11 gropi săpate în pământ, izolate cu folie de plastic), cantitatea aproximativă de 8000 kg varză procesată (varză murată)”, potrivit polițiștilor.
Bărbatul „a fost sancționat contravențional pentru depozitarea neconformă în spații neaprobate a produselor alimentare, cu amendă în valoare de 1200 lei”, au transmis autoritățile.
De asemenea, „a fost aplicată măsura complementară a neutralizării prin distrugere, a întregii cantități de produse alimentare, depozitată neconform în spații neaprobate”.