22:13, 30 Nov. 2022
Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie n-a fost nici spontană şi nici întîmplătoare. A fost riguros şi ”ardeleneşte” organizată, în baza unui regulament de desemnare a delegaţilor, foarte bine pregătită şi rezultat final al unui proces de trezire entuziastă a conştiinţei naţionale. Au fost reprezentate toate categoriile sociale, împuterniciţi din partea celor două confesiuni româneşti, cîte doi aleşi din partea fiecărei societăţi culturale româneşti, delegaţi din mediul universitar, cîte unul şi din fiecare gimnaziu românesc, reprezentanţi ai studenţilor, cîte un ofiţer şi un soldat din fiecare unitate judeţeană a Gărzii Naţionale. Din fiecare circumscripţie electorală erau trimişi, pe lîngă cei de mai sus, cîte cinci ”aleşi” ai comunităţii: în genere, din aceştia cel puţin trei erau ţărani, reprezentîndu-şi consătenii. Dacă istoria ”elitelor” culturale şi politice ale făuritorilor Unirii e binecunoscută şi scrisă, cea a miilor de ţărani veniţi din toate colţurile Transilvaniei, cu cele mai bune haine ale lor, în care ţineau la bun adăpost ”credenţionalele” prin care fuseseră împuterniciţi de cetăţeni, cei care au ascultat discursurile şi Proclamaţia Unirii şi care, de fapt, au pus-o în aplicare ”în teren”, a fost mai puţin cunoscută. Prezint aici istoria a doi consăteni din satul Voievozi, comuna Chemiz, judeţul Bihor, tineri ţărani plecaţi la drum, acum o sută patru ani, spre Alba Iulia. Ei şi alţii, asemenea lor, sînt de fapt coloana vertebrală a naţiunii noastre, iar istoria lor rămîne încă să fie scrisă.