Știrile zilei

89 de milioane de tone de alimente ajung în fiecare an la gunoi. Câtă mâncare risipeşte România

89 de milioane de tone de alimente ajung în fiecare an la gunoi, iar 5 milioane de tone provin din România care ocupă, astfel, locul 9 în clasamentul risipei, după Macedonia (locul 8).

STUDIU. Marele mister al pandemiei, REVELAT. Cât de mortal este COVID-19

La mai bine de şase luni de când a început pandemia, coronavirusul a infectat peste 11 milioane de oameni în întreaga lume şi a reuşit să provoace peste 525.000 de decese.

CORONAVIRUS. O nouă ţară a depăşit Franţa la numărul deceselor. Numărul cazurilor ar putea fi dublu faţă de cel raportat de autorităţi

Mexicul a raportat sâmbătă încă 523 de decese cu coronavirus, ajungând la un total de 30.366, depăşind Franţa şi devenid cea de-a cincea cea mai afectată ţară din lume.

O româncă îţi spune cum a fost prima seară cu pub-uri deschise în Londra VIDEO

Viaţa de noapte din Marea Britanie prinde din nou contur. De sâmbătă s-au deschis pub-urile şi restaurantele, doar că în anumite condiţii.  Oana, o tânără stabilită în Londra de mai bine de doi ani, povesteşte despre cum a fost prima zi de distracţie. Toate pub-urile au fost pline, iar unii clienţi şi-au rezervat locurile chiar […]

Povestea unei familii musulmane cu o rudă infectată cu noul coronavirus: „Ne-au dus ca nişte câinii la centrul de carantină”

În ziua în care a fost internată la spital, familia a fost „pusă la punct” de către autorităţi, a declarat soţul ei, Mohamed Shafeek. „Poliţia şi armata împreună cu oficialii au venit la uşa noastră”, a spus el. „Am fost daţi afară şi au pulverizat dezinfectant peste tot. Nu ne-au spus nimic. Ne-au dus ca […]

Fernando Vasile, adolescentul român dispărut în urmă cu 8 ani, regăsit în Italia în urma unei emisiuni TV: „Nu mai speram” VIDEO

Intr-o zi de mai obişnuia de şcoală, cu opt ani în urmă, Fernando Vasile în loc să ia autobuzul spre liceu, a luat trenul din gara Palombara Sabina, un orăşel la 40 de km de Roma. Din economii si-a luat un bilet spre Genova şi si-a pierdut urma. Intr-un interviu acordat cotidianului La Repubblica a […]

Poli Iaşi, victorie cu Sepsi. 3-1. Revanşă pentru Cupă şi presiune URIAŞĂ pe Dinamo în lupta pentru salvare

Poli Iaşi a câştigat partida de duminică de pe propriul teren contra celor de la Sepsi, scor 3-1. Învinşi în Cupa României cu 5-1 de echipa din Sfântul Gheorghe, Poli Iaşi şi-a luat revanşa în campionat.   Luckassen a deschis scorul în minutul 25 după o gafă mare a lui Niczuly care a ratat degajarea […]

Grecia nu va accepta condiţiile stricte impuse de UE

Premierul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat că nu va accepta condiţii stricte impuse de UE privind utilizarea ajutorului de urgenţă pentru criză, în contextul negocierilor dificile pe care liderii UE le vor avea pentru fondul de recuperare în valoare de 750 miliarde de euro, scrie Financial Times.

„Orice virus trebuie ars”. Coregrafie spectaculoasă anti-coronavirus în una dintre puţinele ţări unde fanii au revenit pe stadion

Spartak Trnava a reuşit să spargă gheaţă în acest weekend, reuşit să câştige primul ei meci de la revenirea fotbalului după pandemie. A fost 2-0 în duelul cu cei de la Ruzomberok, însă fanii celor de la Spartak au fost cei care au ieşit în prim-plan.   Suporterii au profitat că accesul pe stadion le-a […]

Benjamin Gantz: Israelul nu se află „neapărat„ în spatele tuturor incidentelor suspecte din Iran

Israelul nu se află „neapărat” în spatele tuturor incidentelor suspecte din Iran, afirmă Benjamin Gantz, ministrul israelian al Apărării, în contextul în care oficiali iranieni suspectează un act de sabotaj la un complex nuclear, sugerând că ar putea fi un atac cibernetic israelian. Întrebat dacă Israelul are vreo legătură cu „exploziile misterioase” produse la instalaţii […]

A zburat cu canapeaua şi televizorul

Un instructor de paragliding a dus zborul la un alt nivel. Turcul Hasan Kaval a postat un clip devenit viral cu ultima sa experienţă. El a arătat cum se poate zbura stând în canapea în timp ce te uiţi la televizor.   Kaval a legat canapeaua la o paraşută şi şi-a luat zborul într-o zonă […]

Un jucător de fotbal american a prins un peşte de 180 de kilograme

Un jucător de fotbal american a reuşit cea mai mare captură din viaţa lui la pescuit: un uriaş de 180 de kilograme! Jawaan Taylor, jucătorul de 22 de ani al celor de la Jacksonville Jaguars, a postat imaginile pe reţelele de socializare.   Chiar dacă are 1.96m şi 142 de kilograme, Jawaan Taylor a găsit […]

Nelu Tătaru: Există riscul ca numărul cazurilor să crească, noi gestionăm o creştere a numărului de cazuri pe trei perioade de relaxare

Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii, a declarat că riscul creşterii cazurilor de Covid-19 este în continuare mare, iar autorităţile iau în calcul inclusiv influenţa pe care o poate avea vidul legislativ creat de decizia CCR de a declara neconstituţionale măsurile de izolare şi carantinare prin ordin de ministru şi nu prin lege.

Un fan a sărit într-un râu, de fericire că echipa sa câştigase derby-ul. Doar că rezultatul partidei s-a schimbat în prelungiri

Nottingham Forest continuă lupta pentru revenirea în Premier League, însă fosta dublă câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni s-a încurcat în etapa din weekend în duelul cu Derby County. A fost 1-1 după o reuşită în prelungiri a lui Chris Martin, asta după ce Joe Lolley a deschis scorul încă din minutul 12.   Forest a […]

Fluxul în punctul de frontieră Kulata – Promachonas se desfăşoară normal, anunţă MAE

Fluxul în punctul de frontieră dintre Bulgaria şi Republica Elenă (Kulata – Promachonas) se desfăşoară normal, fără coloană de autoturisme în aşteptare. Accesul autoturismelor se realizează pe patru benzi, fiind operaţionale şi trei puncte de testare pentru infecţia cu COVID-19, anunţă MAE.

O conferinţă de presă a liberalilor în Capitală, întreruptă de o persoană în vârstă. Violeta Alexandru acuză PSD

O conferinţă de presă a Violetei Alexandru, preşedinte al PNL Bucureşti, a fost întreruptă duminică de un grup de pensionari, liberalii acuzând că grupul a fost trimis de PSD.  Unul dintre cetăţenii nemulţumiţi a ieşit în evidenţă în mod special. Pensionarul a huiduit şi a ţipat, cerând mărirea pensiilor şi alocaţiilor pentru copii. Conferinţa de […]

Deschiderea monumentului care face parte din cele 7 minuni moderne, amânată din cauza COVID-19.

Taj Mahal, una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne, se redeschide luni, anunţă presa locală din India.

„Distanţarea socială a murit!”. Ce s-a întâmplat în Anglia în ziua în care barurile şi restaurantele au fost redeschise. FOTO

Englezii au profitat din plin de ieşirea din carantină. Au băut toată berea pe care n-au apucat s-o bea în ultimele 4 luni. Peste 15 milioane de halbe au fost consumate în cele 23.000 de localuri din Marea Britanie. În multe zone s-a ignorat complet distanţarea socială, iar poliţia a intervenit. Pe străzile marilor oraşe […]

Victoria’s Secret UK, cel mai recent retailer care intră în insolvenţă

Administratorii vor prelua controlul filialei UK al Victoria’s Secret pentru a restructura contractele de închiriere sau pentru a vinde cele 25 de magazine care numără 800 de angajaţi, conform Marketwatch. Deloitte a fost numit administrator pentru a renegocia clauzele contractelor de închiriere, într-o încercare de a salva afacerea, au spus vineri propietarii L Brands şi […]

VIDEO. O persoană a murit, după ce un vehicul a lovit un grup de protestatari, în SUA

O persoană a murit, iar alta este în stare gravă după ce un individ a lovit cu un vehicul un grup de protestatari antirasism, în oraşul american Seattle, informează agenţia de presă Reuters. ATENŢIE, IMAGINI CU IMPACT EMOŢIONAL! Vehiculul a lovit cu viteză un grup de protestatari, pe o autostradă interstatală, la periferia oraşului Seattle. […]

CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA. Judeţele care au raportat ZERO noi cazuri în ultimele 24 de ore

391 noi cazuri de îmbolnăvire şi 19 decese provocate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore în România - aşa arată cel mai recent bilanţ emis de autorităţi. Totuşi, sunt şi veşti bune: în 8 judeţe nu există persoane infectate noi în ultimele 24 de ore.

Peste 800 de noi cazuri în ţara cu cele mai drastice măsuri împotriva COVID-19

În Israel, 803 de cetăţeni au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus sâmbătă, a raportat guvernul, precizează The Guardian.

Rezultate finale BACALAUREAT 2020, prima sesiune, după contestaţii: rata de promovare a crescut la 64,5%

Rata de promovare (absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare), înregistrată la sesiunea iunie-iulie 2020 a examenului naţional de Bacalaureat, fără etapa specială, după soluţionarea contestaţiilor, este de 64.5%, anunţă Ministerul Educaţiei.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 5 iulie. 391 de cazuri noi şi 19 decese

Bilanţ 5 iulie. 391 de cazuri noi şi 19 decese Până astăzi, 5 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienţi vindecaţi şi 1.106 pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după […]

„Şi acum îmi reproşez!” Care e singura gafă pe care a făcut-o Duckadam în sezonul 1986, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor

Helmuth, cum a fost lupta pentru titlu în Romania, în sezonul calificării în Cupa Campionilor? Campionatul l-am câştigat destul de lejer, cu 12 puncte avans faţă de Sportul Studenţesc. Eram o echipă formată şi omogenă, având în lot doar 16 jucători. Primul test, danezii de la Vejle.         Primul joc de calificare l-am avut în Danemarca, […]

Politicianul de 42 de ani nu a promovat Bacalaureatul nici după contestaţie. Cu cât i-a crescut nota

Daniel Moroşanu, prim vicepreşedinte al PNL Vrancea, nu a reuşit să obţină notă de trecere, nici după contestaţia depusă pentru nota primită la examenul de la limba română.

Protest anti-COVID în centrul Clujului. La eveniment nu a participat nimeni

Frontul Civic Unit (FCU) a făcut apel la un protest anti-COVID în două oraşe din România: Cluj-Napoca şi Bucureşti. La Cluj, absolut nimeni nu a ieşit în stradă, locaţia stabilită fiind Piaţa Unirii, scrie cluj24.ro. Protestatarii trebuiau să militeze împotriva împotriva măsurilor luate de autorităţi pentru a combate răspândirea coronavirusului în România.  Totuşi, nicio persoană […]

Anchetă Times: Chinezii au descoperit coronavirusul acum 7 ani şi l-au ţinut într-un laborator. Noi suspiciuni legate de originea pandemiei

O anchetă realizată de jurnaliştii britanici de la ziarul The Times a descoperit că cercetătorii chinezi au avut primul contact cu noul coronavirus în urmă cu 7 ani, în 2013. Un an mai devreme, şase muncitori care curăţau fecale de liliac de pe pereţii unei mine de cupru de lângă Tongguan, provincia Yunnan, au contractat […]

Un senator USR acuză: „Romsilva a intensificat tăierea pădurilor sănătoase”

Romsilva a intensificat tăierea pădurilor sănătoase, cu piaţa de lemn prăbuşită şi în condiţiile în care milioane de metri cubi de lemn doborâţi de vânt putrezesc în munţi, măsura putând fi o operaţiune de finanţare a campaniior electorale din acest an, scrie senatorul USR Mihai Goţiu pe Facebook.

Nouă cărţi pe care le puteţi citi în această vară

Având în vedere că interminabilele videoconferinţe, prezentările, analizele, soţul/soţia, copiii au devenit un coşmar, din când în când puteţi să vă mai destindeţi şi să fugiţi din acest prizonierat adus de COVID-19 citind o carte.

Prefectul de Cluj şi familia acestuia, testaţi pozitiv cu coronavirus

Prefectul de Cluj Mircea Abrudean şi familia, inclusiv băieţelul de 9 luni au fost testaţi pozitiv cu cornavirus, a informat oficialul, duminică.

Preferi fructele şi legumele româneşti? Acestea s-au scumpit deja din cauza inundaţiilor care au făcut ravagii în România

Alina Moşoarcă este la a patra generaţie de agricultori. Are patru solarii în satul Jena, de lângă Lugoj, unde cultivă roşii, ardei, castraveţi şi vinete, toate bio. Inundaţiile din ultima perioadă i-a distrus însă, toată producţia. Alina spune că recolta de anul acesta ar fi fost una bogată dar acum înregistrează mari pierderi. A adus, […]

ALERTĂ METEO. ANM anunţă Cod Portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii pentru mai multe judeţe

ANM a emis o serie de averizări cod portocaliu şi galben, de instabilitate atmosferică accentuată şi de disconfort termic.

Sindicat: Conducerea IGPR expune intenţionat poliţiştii riscului de a se infecta cu noul coronavirus

Conducerea IGPR, într-un heirupism de partid, îi expune intenţionat pe poliţişti riscului de a se infecta cu noul coronavirus, comunică sindicatul Europol.

Cum determină compania de transport public din Berlin cetăţenii să poarte măşti: „Nu folosiţi deodorant”

Compania de transport public în comun din Berlin îi încurajează pe cetăţeni să nu mai folosească deodorant, astfel încât călătorii vor fi obligaţi să poarte masca în mod corespunzător, pentru a se apăra de mirosuri, dacă de coronavirus nu le este aşa teamă.

BACALAUREAT 2020. REZULTATE FINALE: Au fost afişate notele elevilor, după rezolvarea contestaţiilor

Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2020 au fost anunţate duminică, 5 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.

Ion Cristoiu: Fenomenul Dana Budeanu

Jurnalistul şi publicistul Ion Cristoiu afirmă că, odată cu epoca televiziunii pe internet, a trecut vremea politicienilor care vor să ajungă la inima electoratului prin imagini şlefuite de consilieri şi oferă exemplul Danei Budeanu care a reuşit să cucerească audienţa prin autentiticitate. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: „După despărţirea de ProTv, în urma unui […]

A şasea cea mai vizitată atracţie turistică din lume, redeschisă după patru luni

Catedrala Sagrada Familia a fost redeschisă, într-o primă fază pentru cadrele medicale care au fost în prima linie a luptei cu coronavirusul, relatează Reuters.

Jean Castex, noul premier francez: O criză economică şi socială începe în Franţa

O criză socială şi economică „începe” în Franţa, pe fondul persistenţei crizei din sănătate, a declarat noul premier Jean Castex, în primele sale declaraţii date presei, după numiriea sa, cu o zi mai devreme, de către preşedintele Emmanuel Macron.

CORONAVIRUS în lume LIVE UPDATE 5 iulie. RECORD de cazuri noi pe glob / OMS renunţă la hidroxiclorochină

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a raportat sâmbătă o creştere record a cazurilor globale de coronavirus, totalul crescând cu 212.326 în 24 de ore, relatează Reuters. Sâmbătă, mai multe state au luat decizia de a reveni la măsuri mai stricte. În România, autorităţile iau în calcul redeschiderea restaurantelor în următoarele zile.