Știrile zilei

Senator USR după percheziţiile DNA de la Primăria Iaşi: Se adună dosarele penale în cazierul lui Chirica precum puricii pe animalele fără stăpân

„Se adună dosarele penale în cazierul lui Chirica precum puricii pe animalele fără stăpân”, declară senatorul USR Marius Bodea: „câte trimiteri în judecată să îşi mai treacă pe răbojul penal Chirica pentru ca PNL să-l declare mort şi îngropat politic? Ruşine mare, măi băieţi, ruşine mare”.

Disney răspunde criticilor lui Peter Dinklage cu privire la adaptarea desenelor animate “Albă ca Zăpada”

Disney a răspuns criticilor la adresa viitoarei sale adaptări a desenelor animate ”Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici”, realizată de Peter Dinklage, actorul din “Game of Thrones”.

Elton John are COVID-19. Artistul, care şi-a reluat activitatea după 2 ani, este nevoit să-şi amâne concertele

Pandemia globală a dus la o întârziere mare a turneului mondial “Farewell Yellow Brick Road”, al lui Elton. „Este întotdeauna o mare dezamăgire să muţi emisiunile şi îmi pare foarte rău pentru oricine a fost deranjat de asta, dar vreau să mă protejez pe mine şi pe echipa mea”, a declarant artistul.   Turneul “Farewell Yellow […]

Drumarii sunt nemulţumiţi: „Nu putem repara drumurile în ritmul în care le distrug transportatorii”

Reprezentanţii sindicatului Drumarilor „Elie Radu” i-au trimis o scrisoare ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, în care îşi arată nemulţumirea faţă de transporturile grele. „Nu putem repara drumurile în ritmul în care le distrug unii transportatori”, s-au plâns drumarii.

Thailanda a legalizat cultivarea canabisului în gospodării. Care este condiţia

Thailanda a devenit prima ţară din Asia de Sud-Est care a legalizat marijuana în 2018 pentru uz medical şi cercetare, iar acum le permite locuitorilor să cultive canabis acasă, cu condiţia de a anunţa autorităţile locale.

Guvernul face pregătiri pentru aderarea României la OCDE

Premierul Nicolae Ciucă a condus, miercuri, şedinţa Comitetului Interministerial OCDE, care are ca rol aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. În prezent, România este aderentă la 6 din cele 8 standarde esenţiale pentru aderare.

Percheziţii la Primăria Iaşi într-un dosar ce vizează suspiciuni de corupţie

Procurorii DNA Iaşi fac, miercuri, cinci percheziţii, inclusiv la Primăria oraşului Iaşi, într-o cauză ce vizează suspiciuni de corupţie. „Am fost informat de această acţiune”, transmite primarul Mihai Chirica.

Ţara care va cultiva plante modificate genetic, pentru „redresarea” industriei alimentare

Decizia vine pe fondul unei serii de măsuri care vizează revizuirea industriei seminţelor din China, văzută ca o verigă slabă în eforturile regimului comunist de a se asigura că poate hrăni cea mai mare populaţie din lume, potrivit CNN.  Beijingul a adoptat recent noi reglementări care stabilesc procese clare pentru aprobarea culturilor modificate genetic. Cercetătorii chinezi […]

Dîncu: „Pentru populaţie, principala ameninţare sunt facturile la energie”

Românii sunt afectaţi în acest moment mai mult de facturi, decât de situaţia internaţională de la graniţa Ucrainei, spune ministrul Apărării, Vasile Dîncu. El afirmă că membrii CSAT vor analiza impactul unui posibil conflict în flancul Estic al NATO.

Incidenţa COVID-19 din Capitală se apropie de 12 la mia de locuitori

Rata de infectare cu coronavirus din Capitală este în creştere şi se apropie de 12 cazuri la mia de locuitori.

(P) Produsele Terapia, o companie înfiinţată în 1921 la Cluj-Napoca, sunt prezente astăzi în peste 25 de ţări

Înfiinţată în 1921 la Cluj-Napoca, Terapia – o companie SUN PHARMA este de ani buni cel mai mare producător de medicamente generice şi produse OTC din România. Dorinţa de a găsi cele mai avansate soluţii pentru un viitor mai sănătos a făcut din Terapia o companie receptivă la progresul tehnologic, care a investit in mod […]

Ministrul Apărării, despre activarea rezerviştilor: „Nu suntem într-o asemenea situaţie”

Ministrul Vasile Dîncu susţine că mii de rezerviştii sunt convocaţi în fiecare an pentru verificarea documentelor. „Activarea rezerviştilor se face în fiecare an, prin rotaţie, este o formă de verificare pe care o facem. În fiecare an există câteva mii de rezervişti care primesc ordin şi este forma de a face un fel de inventar”, […]

Ministrul Apărării propune un proiect ambiţios prin care România să devină un producător de medicamente şi vaccinuri

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a făcut declaraţii la şedinţa de autoevaluare a activităţii Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” pe anul 2021.  Ministrul a vorbit despre dezvoltarea sistemului de apărare anti-pandemic în viitor prin propunerea unui mare proiect naţional – redarea importanţei Institutului Naţional Cantacuzino în contextul pandemic actual.  „Acest instituti era să dispară, dar […]

Ministerul Finanţelor propune noi măsuri pentru sprijinirea sectorului HORECA

Ministerul Finanţelor propune o serie de modificări ale Codului Fiscal şi de Procedură Fiscală necesare pentru continuarea activităţii sectorului HORECA şi reglementează unele măsuri în domeniul procedurilor fiscale.

Criza din Ucraina: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se întruneşte la Palatul Cotroceni

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în zona extinsă a Mării Negre şi pe Flancul Estic al NATO. Participanţii vor discuta măsurile privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat în mai multe rânduri că […]

Un spital din Statele Unite a refuzat un pacient pentru un transplant de inimă din cauză că este nevaccinat

Tatăl pacientului a declarat că acesta nu s-a vaccinat pentru că este împotriva „principiilor de bază ale fiului său, nu crede în vaccin„. Spitalul a declarat pentru BBC într-o declaraţie: „Având în vedere deficitul de organe disponibile, facem tot ce putem pentru a ne asigura că un pacient care primeşte un organ transplantat are cele mai […]

Explozie în centrul Atenei. A urmat un incendiu şi mai multe clădiri au fost distruse

O persoană a fost rănită şi mai multe clădiri au fost grav avariate după ce o explozie în centrul Atenei a dus la un incendiu miercuri dimineaţă, au declarat oficiali şi martori.

O rachetă SpaceX este pe cale să lovească Luna. Impactul ar putea avea loc în martie

Însă, după ce a finalizat o ardere lungă a motoarelor sale şi a trimis Observatorul climatic din spaţiul cosmic profund al NOAA în drumul său spre aşa-numitul punct Lagrange – o poziţie neutră din punct de vedere gravitaţional de patru ori mai departe decât Luna şi în linie directă cu Soarele – a doua treaptă […]

Ameninţare cu bombă la Curtea de Apel Bucureşti. Alerta s-a dovedit a fi falsă

Curtea de Apel Bucureşti a fost evacuată miercuri dimineaţa după ce instituţia a primit o ameninţare cu bomba.

Cabinet de estetică medicală, condus de două femei, mamă şi fiică, fără atestate de studiu

Două femei, mamă şi fiică, sunt bănuite că au efectuat activităţi de estetică medicală fără a deţine atestate de studii şi fără a declara veniturile obţinute.

Vaccinarea la chiuvetă: opt angajaţi ai unui cabinet medical sunt verificaţi de anchetatori

Potrivit IPJ, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Buzău, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, efectuează cinci percheziţii domiciliare în judeţele Buzău, Giurgiu şi Ilfov, într-o cauză penală în care sunt efectuate cercetări în legătură cu modalitatea de eliberare a certificatelor de vaccinare anti COVID-19. Activitatea vizează un […]

Statele Unite au autorizat vânzarea de armament în valoare de peste 2,5 miliarde de dolari către Egipt

Administraţia Biden a autorizat vânzărea de echipamente militare în valoare de peste 2,5 miliarde de dolari către Egipt, în ciuda preocupărilor constante legate de situaţia drepturilor omului din Cairo.

O carte pe zi: „Prietena mea Natalia” de Laura Lindstedt

Un roman provocator şi dezinhibat despre sexualitatea exacerbată a unei tinere.

Ion Cristoiu: O diversiune iresponsabilă a regimului Iohannis: Vin ruşii!

Am mai scris în cîteva rînduri despre manifestarea unuia dintre cele mai grave fenomene postdecembriste: Micşorarea drastică a forţei întruchipate de Opoziţie şi de Presă. Prin formarea Coaliţiei PSD-PNL-UDMR-Minorităţi, condusă de Klaus Iohannis şi sprijinită de Sistemul instituţiilor de forţă, România se confruntă cu cea mai puternică Putere (să-mi fie iertată formularea) din istoria postdecembristă. […]

Începe vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani. Au fost înregistrate câteva mii de solicitări

Vaccinarea copiilor de peste 5 ani se poate realiza şi fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. În prezent, în platforma de programare figurează peste 200 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel naţional. […]

Diferenţa dintre criptomonede, monede digitale şi monede virtuale

Criptomoneda şi moneda digitală se confundă adesea, însă, nu au nimic în comun, au declarat reprezentanţii platformei de freelancing pe blockchain Lanceria, Adrian Stratulat, Chief of Business Development şi Robert Tudor, Chief Operating Officer, notează Forbes România, scrie Aleph News. Criptomoneda, cunoscută drept şi „monedă virtuală”, reprezintă o formă de schimb şi stocare între membrii […]

HOROSCOP 26 ianuarie. Mercur retrogradează înapoi în Capricorn. Patru zodii, la un pas de scandaluri şi pagube

În mersul lui retrograd, Mercur revine azi în Capricorn, unde rămâne până pe 7 februarie, când îşi reia tranzitul în sens direct. Zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) trebuie să fie foarte atente cum interacţionează cu cei din jur.

OMS: Următoarea variantă de Covid va fi mai contagioasă faţă de Omicron, dar întrebarea este dacă va fi mai mortală

Următoarea variantă de Covid-19 care va ajunge în atenţia lumii va fi mai contagioasă decât Omicron, dar adevărata întrebare la care oamenii de ştiinţă trebuie să răspundă este dacă va fi sau nu mai mortală, au declarat reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Mihnea Costoiu, Rector, Universitatea Politehnică din Bucureşti: M-am întâlnit cu o companie care are nevoie de sudori pe care îi plăteşte cu 9.200 euro net

Mihnea Costoiu, rector în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti afirmă că a primit o ofertă de la o companie pentru poziţii de sudori plătiţi cu un salariu lunar net de 9.200 de euro.

O invazie a Rusiei în Ucraina ar avea consecinţe nemaivăzute. IATĂ ce măsuri draconice ar lua SUA şi NATO

Rusia are peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina. NATO nu va ajuta militar Ucraina în cazul unui atac, dar spune că are pregătit unul dintre cele mai severe pachete de sancţiuni văzute vreodată pentru a descuraja un astfel de atac.

Tranzacţie de 4 miliarde de dolari care ar putea schimba şi piaţa pharma din România

Polpharma, cel mai mare producător de medicamente din Polonia, lucrează la o ofertă de preluare de 4 miliarde de dolari a rivalului ceh Zentiva, cerându-le în acelaşi timp investitorilor să se alăture proceselor de licitaţie în schimbul unei participaţii minoritare la Advent International.

NATO pregăteşte o propunere scrisă Rusiei. Anunţul dat de secretarul general Jens Stoltenberg

NATO va trimite o propunere scrisă Kremlinului în cursul acestei săptămâni pentru "a încerca să găsească o cale de urmat", pe fondul tensiunilor tot mai mari legate de consolidarea trupelor ruseşti la graniţa cu Ucraina, a declarat secretarul general Jens Stoltenberg la CNN.

Hudson Lee Madsen, finul lui Quentin Tarantino, a murit la vârsta de 26 de ani

Decesul său a fost confirmat de familia Madsen într-o declaraţie pentru Metro UK, în cursul zilei de 25 ianuarie. „Avem inima frântă şi suntem copleşiţi de tristeţe şi durere. Memoria şi lumina  lui vor fi amintite de toţi cei care l-au cunoscut şi l-au iubit. Cerem intimitate şi respect în această perioadă dificilă”, a declarat […]

Întâlnire Franţa – Germania. Emmanuel Macron şi Olaf Scholz vor intensificarea autonomiei strategice a UE şi cer Rusiei să reducă tensiunile

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, au pledat, marţi, pentru consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, au cerut Rusiei să reducă presiunile militare asupra Ucrainei şi au analizat măsuri de relansare economică şi de protecţie a mediului.

Joe Biden anunţă că aliaţii iau în considerare sancţiuni directe pentru preşedintele rus Vladimir Putin

Liderii occidentali au intensificat marţi pregătirile pentru o eventuală acţiune militară rusă în Ucraina, având loc discuţii privind protejarea aprovizionării cu energie, iar preşedintele american Joe Biden a declarat că va lua în considerare impunerea de sancţiuni directe asupra preşedintelui Vladimir Putin.

Încă nu a ieşit fum alb în Parlamentul Italiei pentru alegerea preşedintelui. Partidele nu au ajuns la un consens

Miercuri, are loc al treilea tur şi este nevoie de o majoritate de două treimi din alegători pentru a selecta un nou şef de stat, o figură însărcinată să reprezinte unitatea naţională. Începând cu cel de-al patrulea tur de scrutin, joi, este necesară doar o majoritate simplă de 505 voturi, potrivit AP. Dar chiar şi […]

Primele reacţii după ce OCDE a deschis negocierile de aderare cu România

„Apreciem foarte mult decizia importantă a OCDE de a deschide discuţiile de aderare cu România”, spune premierul Nicolae Ciucă. La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, spune că aşteaptă „cu nerăbdare” următorii paşi în aderare.

Demisie la CS Universitatea Craiova: „S-a făcut o nedreptate”

Echipa susţinută de Primăria Craiovei a înregistrat demisia unui antrenor de la Centrul de Copii şi Juniori.

Programul centrelor de recoltare din Capitală pentru pacienţi cu simptome de COVID-19

Centrele de recoltare a probelor biologice de la persoanele din Bucureşti cu simptomatologie sugestivă pentru SARS-Cov-2 sunt deschise între orele 10.00 - 20.00, informează, marţi seara, Ministerul Sănătăţii.

Macron va vorbi cu Vladimir Putin. Preşedintele Franţei: Rusia devine o „putere a dezechilibrului”

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat marţi, cu ocazia întâlnirii cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, că intenţionează să discute cu omologul său rus, Vladimir Putin, notând însă că Rusia pare să devină o "putere a dezechilibrului", deoarece vrea să destabilizeze spaţiul fost sovietic.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da