Știrile zilei

Mărturiile militarilor români din Mali. De Ziua Naţională, zboară peste deşert, în zone de război. VIDEO

În timp ce în ţară militarii survolează Arcul de Triumf, de Ziua Naţională, la aproape 5.000 de kilometri distanţă, în Mali, 120 de soldaţi români zboară peste deşert, în zone de război. Fac parte din Carpathian Pumas, detaşamentul din Mali, care desfăşoară misiuni sub egida ONU.

Parada de 1 Decembrie. Cine este anul acesta, în premieră, comandantul paradei militare din Bucureşti

Comandantul paradei militare naţionale din Bucureşti este anul acesta generalul-maior Vasile Toader, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major al Apărării. El a fost primul ofiţer român decorat cu medalia NATO pentru Serviciu Merituos, în anul 2005.

Nouă morţi şi trei răniţi după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Dakota de Sud

Nouă persoane au murit şi trei au fost rănite după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă în statul american Dakota de Sud, au anunţat autorităţile locale, informează Associated Press.

Donald Trump, termen limită pentru a decide dacă va participa la audierile din Congres

Congresul SUA i-a acordat preşedintelui Donald Trump o săptămână pentru a decide dacă avocaţii săi intenţionează să prezinte martori şi probe în procedurile din cadrul anchetei care ar putea duce la punerea oficială sub acuzare a acestuia în următoarele săptămâni, potrivit Reuters.

Schimb de focuri în Mexic. Zece bărbaţi înarmaţi şi patru poliţişti au fost ucişi

Forţele de securitate mexicane au ucis zece bărbaţi înarmaţi care erau suspectaţi că făceau parte dintr-un cartel într-un schimb de focuri în statul Coahuila din nordul Mexicului, au anunţat autorităţile locale, informează Reuters.

Cazul jurnalistei Daphne Caruana Galizia: Un om de afaceri din Malta, pus sub acuzare pentru complicitate la crimă

Omul de afaceri Yorgen Fenech, una dintre cei mai bogate persoane din Malta, a fost pus oficial sub acuzare pentru complicitate la crimă, sâmbătă, de către un tribunal din Valetta în cazul uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia în 2017, informează Reuters.

Atentatul de la Londra, revendicat de gruparea Stat Islamic. Anunţul făcut de reţeaua teroristă

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat, sâmbătă seară, atacul comis vineri în centrul Londrei, soldat cu doi morţi şi mai mulţi răniţi, anunţă Institutul american SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.

Atacul cu cuţit de la Haga | Suspectul a fost arestat de poliţia olandeză. Ce se ştie despre bărbat

Suspectul atacului cu cuţit de la Haga, soldat cu rănirea a trei persoane pe o arteră comercială din centrul oraşului, a fost arestat de poliţia olandeză, au anunţat sâmbătă autotrităţile, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

Ziua Marii Uniri. 1 decembrie, Ziua Naţională a României. Semnificaţie, istoric şi programul evenimentelor

Ziua Marii Uniri. Pe 1 Decembrie, românii sărbătoresc Ziua Naţională şi rememorează Marea Unire din 1918. Momentul istoric marchează întregirea ţării prin alăturarea Transilvaniei, iar festivităţile anuale le amintesc oamenilor de formarea României Mari, care a adus împreună poporul unit în spirit, limbă şi valori.

Programul magazinelor din Capitală de 1 Decembrie 2019

Majoritatea marilor magazine din Bucureşti anunţă că vor avea un program de funcţionare normal de 1 Decembrie.

Incidente cauzate de ninsori pe şosele | Vrancea: Un microbuz cu 15 copii, implicat într-un accident pe DN 2D / Circulaţie îngreunată pe DN 12A, în judeţul Harghita

Şapte echipaje ale ISU Vrancea şi ISU Covasna intervin, sâmbătă seara, în localitatea Tulnici, unde un microbuz în care se aflau 15 copii a ieşit de pe şosea, pe DN 2D.

USR a aprobat Regulamentul care permite susţinerea candidaţilor independenţi la alegerile locale. Nicuşor Dan poate avea sprijinul partidului pentru Primăria Capitalei / Barna: Am creat cadrul procedural prin care vom contribui la victoria forţelor reformatoare

Liderii USR au aprobat, sâmbătă, regulamentul de desemnare a candidaţilor la locale, care permite candidaturile interne pentru alegerile locale pentru candidaţii independenţi. Astfel, Nicuşor Dan poate candida ca independent cu susţierea partidului la Primăria Capitalei.

Rezultatele tragerilor la sorţi pentru grupele Euro 2020. Partida de debut va fi Turcia vs. Italia / Miodrag Belodedici a spus care este, în opinia lui, cea mai frumoasă grupă

Sâmbătă au avut loc, la Romexpo, începând cu ora 19, tragerile la sorţi pentru grupele Campionatului European din 2020.

„Gândurile lui Cristoiu”: Cred că strategii lui Klaus Iohannis au fost de la SRI

Ion Cristoiu spune că o serie de decizii luate de preşedintele Iohannis în campania electorală au fost surprinzătoare şi pune totul pe seama implicării SRI în strategia electorală a acestuia, inclusiv prin folosirea profilul psihologic al contracandidatului său pentru a-i anticipa mişcările.

Copilul de 10 ani care a plecat de la o casă de copii din Mureş a fost găsit

Copilul de 10 ani plecat de la o casă de copii din Sâncraiu de Mureş şi căutat sâmbătă de pompieri, jandarmi şi poliţişti a fost găsit în localitatea Şăulia, anunţă reprezentanţii ISU Mureş.

ATENŢIE, imagini cu puternic impact emoţional | „Nu mai da, nu mai da”. O femeie a fost filmată când îşi bătea fetiţa de 5 ani cu o mătură / Poliţia a deschis anchetă

O femeie de 25 de ani a fost filmată când îşi loveşte fata, în vârstă de cinci ani, cu o mătură. Cazul a fost preluat de poliţiştii din Neamţ, unde s-ar fi produs agresiunea, iar femeia a fost dusă la poliţie pentru audieri.

Gest frumos făcut de Jose Mourinho. Pe cine a invitat antrenorul echipei Tottenham Hotspur la masă

Jose Mourinho, antrenorul lui Tottenham Hotspur, l-a invitat la masa organizată înaintea partidei cu Bournemouth, scor 3-2, pe băiatul de mingi, Callum Hynes.

Autorităţile anunţă încheierea operaţiunilor de căutare în Albania, la care au participat şi români. Bilanţul cutremurului a ajuns la 51 de morţi

Autorităţile albaneze au informat sâmbătă că au încheiat operaţiunile de căutare, adăugând că bilanţul cutremurului de 6,4 grade produs marţi în Albania a ajuns la 51 de morţi, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Confruntare rară: o „creatură din iad” se luptă cu un şarpe de apă de mari dimensiuni | VIDEO

Un pescar din statul american Georgia a suprins o luptă dintre un şarpe de apă de mari dimensiuni şi o specie de salamandră, transmite publicaţia Geek.

Ploaie torenţială pe Autostrada Soarelui. Şoferii, sfătuiţi să circule cu prudenţă

Plouă torenţial sâmbătă pe Autostrada Soarelui, între Capitală şi oraşul Feteşti, din judeţul Ialomiţa. Plouă şi în zona Lehliu Gară, din judeţul Călăraşi, unde există şi risc de acvaplanare, potrivit Centrului Infotrafic.

COMENTARIU Lelia Munteanu: „Să nu subestimăm niciodată prostia. E una dintre cele mai puternice forţe din istorie”

Democraţia şi dictatura, astăzi - două sisteme de procesare a datelor.

Iker Casillas, la Bucureşti. Celebrul portar s-a fotografiat în faţa Palatului Parlamentului

Marele portar Iker Casillas se află în Bucureşti pentru a participa, în calitate de ambasador UEFA, la tragerile la sorţi pentru Euro 2020. Portarul s-a fotografiat în faţa Palatului Parlamentului şi a postat pe o reţea de socializare.

Brad Pitt ar avea o nouă relaţie. Cine este Alia Shawkat

Starul american Brad Pitt, aflat încă în proces de divorţ de actriţa Angelina Jolie, de care s-a despărţit în urmă cu trei ani, ar avea o nouă relaţie, cu actriţa Alia Shawkat, alături de care a fost surprins în ultima vreme la cel puţin trei evenimente, potrivit dailymail.co.uk.

ONG care a intervenit pentru salvarea oilor de pe nava răsturnată în Portul Midia: Nici criminalii nu merită să moară aşa

Membrii unei asociaţii care a intervenit pentru salvarea oilor de pe nava răsturnată în Portul Midia susţin, într-un mesaj publicat pe Facebook, că nici oamenii care se fac vinovaţi de cele mai grave crime nu merită să moară aşa. „Au murit în întuneric, frig şi disperare”, spun aceştia.

Un adolescent fără permis a provocat un accident rutier chiar lângă sediului Poliţiei Rutiere Craiova

Un adolescent de 17 ani, aflat la volan, a pierdut, sâmbătă după-amiază, controlul direcţiei şi a lovit alte trei maşini parcate în apropierea sediului Poliţiei Rutiere Craiova. În urma impactului, o fată de 15 ani, pasageră în maşină, a fos rănită.

Autocarul unei echipe de fotbal nigeriene a fost atacat de hoţi înarmaţi. Mai mulţi jucători au fost răniţi grav

Autocarul echipei din prima ligă nigeriană, FC Ifeanyi Ubah, a fost atacat de un grup de hoţi înarmaţi, care au rănit grav mai mulţi jucători.

Accident rutier în Ilfov. Una dintre maşinile implicate a fost proiectată într-un pieton

Traficul rutier se desfăşoară dirijat pe Şoseaua Fundeni, în zona comunei Dobroeşti, judeţul Ilfov, după ce şoferul unei maşini a lovit alt vehicul, pe care l-a proiectat într-un pieton, potrivit Centrului Infotrafic.

Cea mai rezistentă geacă din lume este realizată din fire de 15 ori mai rezistente decât oţelul. Greutatea surprinzătoare a hainei | FOTO, VIDEO

Brandul olandez Volleback a dezvăluit recent un produs neaşteptat: „cea mai rezistentă jachetă din lume”. Alcătuită în exterior din Dyneema 100%, cea mai puternică fibră cunoscută până acum, haina se vrea a fi una indestructibilă, care să nu se deterioreze în timp, potrivit Odditycentral.com.

Cele patru produse tradiţionale româneşti care sunt în proces de verificare la Comisia Europeană

Patru produse se află în proces de verificare la Comisia Europeană, respectiv caşcavalul de Săveni, salata cu icre de ştiucă de Tulcea, salata tradiţională cu icre de crap şi plăcinta dobrogeană, anunţă ministerul Agriculturii.

Barna să aşteaptă ca liberalii să onoreze acordul în ceea ce priveşte recursul compensatoriu şi SIIJ: Am văzut mesajul echivoc al PNL

Dan Barna, liderul USR, a declarat, sâmbătă, că mesajul PNL referitor la desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie şi abrogarea recursului compensatoriu, a fost „echivoc” şi că sunt „puncte explicit menţionate în acordul politic” pe care aşteaptă ca premierul să le onoreze.

Mesaj pentru diaspora, într-un municipiu din care sunt plecaţi în străinătate 12.000 de oameni: „Ne e dor de voi”

După instalaţia luminoasă amplasată la începutul lunii noiembrie în Londra cu textul „Mi-e dor de tine”, un mesaj cu textul „Ne e dor de voi” a fost afişat în centrul oraşului Reşiţa. Primarul spune că circa 12.000 de oameni din oraş sunt plecaţi în străinătate.

Povestea emoţionantă a unui bărbat gay care a adoptat o fetiţă cu sindromul Down pe care au refuzat-o 20 de familii. Ce spune despre provocările vieţii de părinte singur

Luca Trapanese, un bărbat de 41 de ani din Napoli, a adoptat o fetiţă născută de numai 13 zile pe nume Alba, cu toate că statul Italian nu acordă în mod obişnuit custodie părinţilor singuri homosexuali. Micuţa suferă de sindromul Down şi fusese deja respinsă de mamă şi de alte douăzeci de familii până ca bărbatul să o ia în grijă, potrivit Daily Mail.

O navă care urma să transporte 16.500 de oi către Arabia Saudită a fost oprită în portul Midia. Neregulile descoperite la bord

Inspectorii ANSVSA anunţă sâmbătă că au oprit în Portul Midia un vas care urma să transporte peste 16.500 de oi către Arabia Saudită după ce au depistat nereguli la echipamentele necesare bunăstării animalelor.

USR vrea alegeri primare pentru desemnarea candidatului pentru Primăria Capitalei. Vor fi aşezate corturi în mai multe zone ale oraşului

Liderul USR, Dan Barna, a afirmat, sâmbătă, că formaţiunea sa doreşte organizarea alegerilor primare pentru locale, „proces prin care bucureştenii îşi vor exprima opţiunea pentru candidatul care ar vrea să fie primar”, Nicuşor Dan putând fi candidatul unic al Opoziţiei.

A început ecologizarea Portului Midia: se strâng oile moarte după răsturnarea unei nave

Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa anunţă că a început ecologizarea Portului Midia. Un remorcher cu macara adună oile moarte, iar neutralizarea cadavrelor va fi decisă de DSVSA Constanţa.

Placido Domingo respinge încă o dată acuzaţiile de hărţuire. Ce spune tenorul că ar fi făcut, de fapt, în preajma femeilor care îl acuză

Tenorul spaniol Placido Domingo a respins încă o dată acuzaţiile de hărţuire sexuală pe care i le-au adus peste 20 de femei în ultimele luni şi a spus că s-a comportat întotdeauna ca "un domn" "ale cărui gesturi galante sunt privite diferit în prezent", potrivit Associated Press.

Un şef de partid propune alianţă de centru-dreapta în Giurgiu: Bădălău să nu mai obţină nicio funcţie

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, le-a trimis, sâmbătă, o scrisoare deschisă omologilor de la PNL, USR şi PLUS prin care le propune constituirea unei alianţe de centru-dreapta în Giurgiu pentru a învinge PSD în toate localităţile şi la CJ, astfel încât Niculae Bădălău să nu mai obţină nicio funcţie.

FRF a anunţat când se vor scoate la vânzare bilete pentru Campionatul European din 2020

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, sâmbătă, că pe data de 4 decembrie va fi scoasă la vânzare o anumită cotă din biletele aferente Campionatului European din 2020. Anunţul se referă, în special, la suporterii naţionalelor care deja s-au calificat la turneul final.

Oraşul din ţară care a decis desfiinţarea Poliţiei Locale: „Nu prea îşi avea rostul”

Oraşul Darabani din judeţul Botoşani a decis desfiinţarea Poliţiei Locale. Pirmarul declară că Poliţia Locală „nu prea îşi avea rostul" în Darabani şi că acum face economii la bugetul local.

Fenomen ciudat în Capitală: Un nor cilindric uriaş a stat nemişcat câteva ore peste Bucureşti. FOTO şi VIDEO

Un nor cilindric uriaş a apărut, sâmbătă, pe cerul Capitalei şi a rămas nemişcat timp de câteva ore. Bucureştenii au postat imagini cu fenomentul ciudat, acestea devenind virale. Specialiştii spun că fenomenul este atât de rar, încât nu se cunoaşte mecanismul prin care se formează.