Știrile zilei

Fost agent CIA condamnat la 19 ani de închisoare în SUA pentru spionaj în favoarea Chinei

Un fost agent CIA a fost condamnat în SUA la 19 ani de închisoare pentru complicitate la spionaj, procurorii anunţând că acesta a primit de la autorităţile chineze peste 850.000 de dolari pentru a divulga numele unor surse şi cunştiinţele sale în materie de spionaj, potrivit Associated Press.

SUA au impus sancţiuni ministrului Comunicaţiilor din Iran pentru „cenzurarea accesului la Internet” în timpul protestelor

SUA au impus sancţiuni ministrului Comunicaţiilor din Iran pentru rolul acestuia în "cenzurarea Internetului", referindu-se la oprirea accesului la Internet timp de cinci zile, menită să contribuie la reprimarea protestelor împotriva majorării preţurilor combustibililor, potrivit Reuters.

Vot diaspora, alegeri prezidenţiale 2019 turul doi. Peste 94.000 de români din străinătate au votat în prima zi

Prima secţie de votare pentru turul al doilea al prezidenţialelor a fost deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 01.00 ora României, echivalentul orei locale 12.00. La alegerile prezidenţiale din acest an au fost organizate 838 de secţii de votare pentru românii din străinătate.

VIDEO Incident în Capitală. Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat mai multe persoane, în centrul Bucureştiului

Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat mai multe persoane în Capitală, acesta fiind, în final, imobilizat de poliţişti şi dezarmat. Potrivit sindicatului EUROPOL, bărbatul este cunoscut cu probleme psihice.

Tren deraiat în apropierea Gării centrale din München. Circa 100 de pasageri au fost evacuaţi – FOTO

Un tren regional a deraiat, vineri seară, în apropierea Gării centrale din oraşul german München, anunţă serviciile de intervenţie, citate de site-urile T.online.de şi TZ.de.

MAI: Convorbirile jandarmilor de la protestul din 10 august 2018 vor fi declasificate şi trimise procurorilor

Ministrul de Interne Marcel Vela a cerut conducerii Jandarmeriei Române ca unităţile care au clasificat convorbirile prin sistemul radio de la protestul 10 august 2018 să le declasifice, urmând ca volumul de comunicaţii din acea noapte să fie transmis procurorilor. MAI a primit toate avizele.

Situaţie critică în Capitală: 250 de blocuri nu au apă caldă şi căldură. Primăria anunţă că punctele de la capătul reţelei se încarcă mai greu

Primăria Capitalei anunţă că, în acest moment, 250 de blocuri nu beneficiază de apă caldă şi căldură deoarece, odată cu răcirea vremii, a început procesul de încărcare a sistemului, iar punctele termice de la capătul reţelei se încarcă mai greu. Nu e vorba de avarii, subliniază PMB.

Nou incident în Timişoara. Locatarii unui bloc au fost evacuaţi, după ce în zonă s-a simţit miros puternic de insecticid/ Anunţul ISU

Locatarii unui bloc din Timişoara, care au fost evacuaţi vineri seara de reprezentanţii ISU, după ce au reclamat că au simţit miros de pesticid, se întorc în casele lor. În urma măsurătorilor efectuate de echipajul CBRN nu au fost detectate substanţe toxice.

VIDEO. Dăncilă: Iohannis este absent de la dezbatere aşa cum a fost absent în cei cinci ani de mandat. Ce daruri a adus liderul PSD pentru preşedinte

Viorica Dăncilă a declarat, vineri seară, că preşedintele Klaus Iohannis este absent de la dezbateri, aşa cum a făcut în cinci ani de mandat la Cotroceni. Prezidenţiabilul PSD susţine că atitudinea şefului statului este dezamăgitoare. Totodată, Dăncilă a venit la dezbatere cu trei daruri pe care ar fi vrut să i le dea lui Klaus Iohannis: tricolorul, Constituţia şi cu o Biblie

Nancy Pelosi acuză că Donald Trump a folosit funcţia în scop personal, subminând securitatea Statelor Unite

Preşedintele SUA, Donald Trump, un politician republican, s-a folosit de funcţie în interes personal, subminând securitatea naţională, a acuzat vineri Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor şi unul dintre liderii Partidului Democrat, informează site-ul agenţiei Reuters.

Gabriela Firea: Dăncilă nu este om? Iohannis a spus că vrea să se întâlnească cu oameni

Gabriela Firea a precizat, vineri, că şi Viorica Dăncilă este om, în condiţiile în care preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că se va întâlni în campania pentru prezidenţiale cu oamenii, însă refuză dezbaterea cu fostul premier.

O avocată a fost împuşcată mortal într-un tribunal, după ce o armă prezentată ca probă s-a descărcat accidental

Un procuror a murit în cursul unui proces desfăşurat în Africa de Sud după ce o armă de foc prezentată ca probă s-a descărcat accidental, informează site-ul de ştiri TimesLive.co.za.

VIDEO. Gândurile lui Cristoiu. Topul politicienilor: „Turcan, pusă de Iohannis să-i arate pisica lui Orban”

În Top 5 politicienii săptămânii se regăsesc atât miniştri ai Cabinetului Orban, criticaţi de analistul politic Ion Cristoiu pentru unele declaraţii controversate, dar şi cei doi finalişti ai alegerilor prezidenţiale de duminică: Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.

VIDEO. Incident grav la metrou: O persoană a fost rănită, după ce un geam din tavan i-a căzut în cap. Reacţia Metrorex

O persoană a fost rănită în staţia de metru Universitate, de o bucată de tavan fals care a căzut, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Metrorex.

VIDEO. Iohannis, la Bacău: PSD şi-a schimbat faţa de mai multe ori, dar PSD e acelaşi. Nu am scăpat încă de comunişti

Klaus Iohannis a afirmat, vineri, că PSD a rămas acelaşi, chiar dacă de-a lungul timpului au fost schimbaţi mai mulţi politicieni de la conducerea partidului. Prezidenţiabilul PNL a adăugat că, deşi România a scăpat de comunism acum 30 de ani, încă nu a scăpat de comunişti.

Orban: Costurile pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva au crescut la 250 de milioane de euro. Este ceva de noaptea minţii!

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că pentru porţiunea de 9 km a lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, care este tranzitată de urşi, soluţia tehnică trebuie schimbată, acest lucru ridicând costurile de construcţie cu 120 de milioane de euro.

O filială ALDE îl susţine pe Iohannis în turul doi al alegerilor prezidenţiale: „Răul făcut de acesta nu se compară cu cel făcut de Dăncilă”

Preşedintele ALDE Giurgiu, Toma Petcu, a anunţat că organizaţia a decis să îl susţină pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidenţiale, deoarece „răul făcut de acesta de la înfiinţarea ALDE, din 2015, nu se compară cu cel făcut de Viorica Dăncilă în ultimele cinci luni”.

AEP anunţă că au fost validate peste 17.500 de voturi prin corespondenţă pentru turul al doilea, cu 8.000 mai puţine decât în primul tur

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că au fost validate 17.503 de voturi prin corespondenţă, cu aproape 8.000 mai puţine decât în turul întâi. Instituţia precizează că cetăţenii români ale căror plicuri nu au ajuns la timp pentru a fi validate vor trebui să îşi exercite votul la secţii.

Ministrul Sportului anunţă că sute de sportivi cu performanţe nu şi-au primit premiile. Explicaţia lui Ionuţ Stroe

Sute de sportivi care au obţinut rezultate deosebite nu şi-au primit premiile din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, anunţă ministrul Ionuţ Stroe. El susţine că aceste întârzieri se datorează faptului că bugetul alocat acestor premieri este mic.

Un fost ministru în Guvernul Dăncilă atacă Executivul Orban: „Guvernare fără şedinţe de guvern!”

Alexandru Petrescu, fost ministru al Comunicaţiilor în guvernarea PSD, scrie pe Facebook că Executivul Orban se poate defini ca #GuvernAbsent, în condiţiile în care, spune acesta, comasările şi reorganizările face imposibilă avizarea actelor normative.

PSD, despre refuzul lui Iohannis de a participa la dezbatere cu Dăncilă: „Un nou răspuns arogant transmis românilor”

Partidul Social Democrat transmite că echipa de campanie a PNL a răspuns vineri cu privire la invitaţia pentru dezbatere, lansată de Viorica Dăncilă, spunând că „aveţi un răspuns de acum două săptămâni”.

Parchetul General preia dosarul pădurarului ucis în Maramureş, după petiţia Declic, semnată de peste 30.000 de persoane

Procurorul general, Bogdan Licu, a dispus prin ordonanţă, vineri, preluarea de la parchetul din Maramureş dosarul morţii pădurarului Liviu Pop, după ce membrii Declic i-au transmis o petiţie prin care cereau o anchetă imparţială.

Luminiţele de Crăciun vor fi aprinse mai devreme în Bucureşti. Primăria Capitalei a anunţat cât a costat Târgul de Crăciun

Luminiţele de Crăciun din acest an se vor aprinde pe data de 28 noiembrie, mai devreme decât în alţi ani, când se aprindeau de la 1 decembrie, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Primăriei Capitalei. Tot pe 28 se aprinde şi bradul la Târgul de Crăciun.

Cum a aflat managerul unui spital judeţean că altcineva a întocmit o cerere de demisie în numele său

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova, dr. Eugen Georgescu, a fost demis în baza unei cereri de demisie false. Poliţia anunţă că a început o anchetă.

Bărbat dat dispărut de trei săptămâni, găsit într-o grotă din Munţii Apuseni. Starea în care a fost descoperit de poliţişti

Un bărbat din Maramureş dat dispărut de familie în urmă cu trei săptămâni a fost găsit adăpostindu-se în scobitura unei stânci din Munţii Apuseni, în comuna Albac din judeţul Alba. Bărbatul era incoerent şi nu avea documente.

VIDEO. Gândurile lui Cristoiu: „De luni dimineaţa se schimbă totul. Pentru PNL, USR e cel mai mare pericol”

Analistul politic Ion Cristoiu a afirmatjoi că dacă liberalii nu vor coopta USR la guvernare sunt terminaţi, susţinând că, din informaţiile sale, după alegeri, partidul lui Dan Barna va trece la atac, deoarece noii guvernanţi sunt puşi pe jaf, lucru de care Klaus Iohannis ar trebui să-şi dea seama.

Tânărul din Vrancea, bănuit că şi-a omorât tatăl după ce s-a întors de la o mănăstire, s-a sinucis în arest

Un tânăr de 33 de ani din judeţul Vrancea a fost reţinut şi apoi arestat preventiv, fiind acuzat că şi-a omorât tatăl. Agresorul susţine că a fost vorba despre un accident, dar criminaliştii investighează varianta unei crime produse în urma consumului de alcool.

Clipe de panică în Constanţa: Un lift cu patru persoane a căzut în gol într-un bloc de 11 etaje – FOTO

Pompierii din Constanţa au intervenit, vineri, pentru salvarea a patru persoane, după ce liftul în care acestea se aflau a căzut în gol, de la parter la subsolul unui bloc de locuinţe din oraş.

MONITORUL APĂRĂRII | Fostul premier italian Silvio Berlusconi pledează pentru crearea unei armate a Uniunii Europene

Uniunea Europeană trebuie să unifice forţele militare naţionale, pentru a deveni o putere militară pe plan mondial, la acelaşi nivel cu Statele Unite, Rusia şi China, a propus fostul premier italian Silvio Berlusconi, în prezent eurodeputat şi lider al partidului Forza Italia.

Bărbat prins în flagrant când voia să vândă 15 kg de canabis. Ce sumă uriaşă încerca să obţină – FOTO, VIDEO

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost reţinut de DIICOT după ce a fost prins în flagrant când încerca să vândă 15 kilograme de canabis pentru suma de 16.000 de euro. În maşina lui, anchetatorii au găsit un pistol, 5 cartuşe şi 16.300 de euro.

Recompensă de 1.5 milioane de euro pentru cei care descoperă vulnerabilităţi în sistemul de operare Android

Google măreşte considerabil sumele pe care este dispus să le plătească celor ce descoperă vulnerabilităţi în sistemul de operare Android, anunţă techcrunch.com.

Gândul: Fostul deputat PSD Cristian Rizea, dat în urmărire internaţională, se ascunde în Chişinău – FOTO

Publicaţia Gândul anunţă că fostul deputat PSD Cristian Rizea se ascunde în Chişinău, după ce a fost dat în urmărire internaţională, ca urmare a faptului că se sustrage executării pedepsei de 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Antonio Conte, sfaturi neobişnuite pentru jucătorii săi de la Inter: Raporturile sexuale nu trebuie să fie de lungă durată

Tehnicianul formaţiei Inter, Antonio Conte, a oferit un interviu pentru revista L'Equipe în care a vorbit despre lupta la titlul de campioni în Serie A, dar şi despre sfaturile pe care le oferă jucătorilor săi: "în perioada competiţională, raporturile sexuale nu trebuie să fie de lungă durată".

Ultimele date în cazul celor 39 de migranţi găsiţi morţi în Marea Britanie: Un bărbat din Irlanda de Nord a fost arestat

Un bărbat din Irlanda de Nord a fost arestat în dosarul referitor la moartea a 39 de migranţi vietnamezi, ale căror cadavre au fost descoperite în octombrie într-un camion frigorific în Essex, a anunţat Poliţia britanică, citată de Euronews.

Principalul suspect în cazul tâlhăriilor din Alexandria a fost eliberat condiţionat din închisoare în luna mai

Principalul suspect în cazul celor două tâlhării din 14 noiembrie produse în Alexandria, în urma cărora două femei au ajuns la spital, lovite, a fost eliberat condiţionat din închisoare în luna mai.

VIDEO. Interviul integral. Gândurile lui Cristoiu: Klaus Iohannis este sigur câştigător, dar are nevoie, totuşi, de o prezenţă. O prezenţă mică e catastrofală

Analistul politic Ion Cristoiu a afirmat joi că preşedintele Iohannis va fi câştigătorul alegerilor prezidenţiale de duminică, subliniind însă că, pentru orgolilul şi legitimarea sa, şeful statului are nevoie de o prezenţă mare la vot, motiv pentru care s-a folosit inclusiv de Guvern pentru a-şi mobiliza electoratul la urne.

Un bărbat din Bihor a fost trimis în judecată, pentru că şi-a terorizat iubita până s-a sinucis

Un bărbat de 41 de ani din Bihor a fost trimis în judecată, acuzat că şi-a terorizat iubita până s-a sinucis. Femeia era lovită zilnic, criticată pentru felul în care găteşte sau face curăţenie şi ameninţată că îi vor fi luaţi copiii.

Premieră în motorsport: Cei patru giganţi auto germani vor concura între ei în Formula E

Pentru prima oară în istoria sporturilor cu motor, cei patru giganţi auto germani - Mercedes, Porsche, BMW şi Audi - vor concura între ei în cadrul sezonului 2019-2020 al campionatului electric Formula E, transmite CNN.

Viorica Dăncilă, un ultim apel către Klaus Iohannis pentru dezbatere, vineri, la ora 20.00 / Rareş Bogdan: Visaţi cai verzi pe pereţi / Alina Gorghiu: Nu mai bine ar ieşi puţin pe stradă?

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, a lansat, într-o postare pe Facebook în care se declară înfuriată, un ultim apel la dezbatere către contracandidatul său, Klaus Iohannis. Ea propune ca evenimentul să aibă loc vineri seară, la ora 20.00, la Palatul Parlamentului. De asemenea, prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că Viorica Dăncilă visează „cai verzi pe pereţi” şi că dezbaterea pentru alegerile prezidenţiale este „în stradă, printre oameni”.

Care sunt cele mai periculoase ţări pentru călătorii în 2020. Ţările nordice, printre cele mai sigure

Danemarca, Finlanda, Groenlanda, Islanda, Norvegia, Luxemburg, Elveţia şi Slovenia sunt cele mai sigure locuri pentru călătorii în 2020, potrivit unei hărţi a riscurilor, aflată la a 11-a ediţie, întocmită de compania de asigurări International SOS, informează CNN.