Știrile zilei

Olandezul bănuit de uciderea Adrianei Fieraru nu se afla întâmplător la Iaşi. Acesta a fost angajat al unei multinaţionale

Olandezul bănuit că a omorât-o pe Mihaela Adriana Fieraru a fost angajat al unei companii multinaţionale de IT care are birouri şi la Iaşi, iar în perioada în care lucrat pentru această firmă a vizitat capitala Moldovei o singură dată, au anunţat reprezentanţii firmei într-un comuncat de presă.

Incendiu de vegetaţie şi obiecte abandonate, în centrul Capitalei lângă Piaţa Constituţiei – FOTO, VIDEO

Pompierii intervin, la ora transmiterii ştirii, pentru a stinge un incendiu izbucnit pe strada Apolodor din Capitală, la o baracă. Potrivit ISU, suprafaţa este de 200 metri pătraţi.

Dăncilă avansează primul nume după eşecul candidaturii Rovanei Plumb. Cine ar fi „potrivit” pentru postul de comisar european

Viorica Dăncilă spune că Mihai Fifor este un candidat potrivit pentru postul de comisar european, dar „pot fi şi alţii”.

Paleologu îi întinde „un măr otrăvit” lui Iohannis. Susţinerea opoziţiei pentru un fost comisar european

Prezidenţiabilul PMP, Theodor Paleologu, a afirmat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis şi partidele de dreapta ar trebui să îl susţină pe Dacian Cioloş pentru funcţia de comisar european din partea României. El a adăugat că alianţa USR-PLUS e o „gogoaşă electorală”.

China sărbătoreşte 70 de ani de la instalarea guvernării comuniste. Contrast între Hong Kong şi Beijing

Statul chinez şi-a reiterat relevanţa mondială şi potenţialul militar în cadrul ceremoniei de aniversare a celor şapte decenii de conducere comunistă, desfăşurată marţi, la Beijing, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

Ameninţare cu bomba la sediul Fan Curier din judeţul Ilfov. Alertă că un colet explodează la o oră fixă

Directorul firmei Fan Curier a sunat la 112 pentru a anunţa că a fost înştiinţat că va primi un colet la sediul din Ilfov care va exploda. Echipele SRI se află deja la faţa locului pentru verificări.

Dăncilă, aşteptată la deschiderea anului universitar de câţiva protestatari cu pancarte: „Ghiţă e în Serbia, nu la Ploieşti”

Viorica Dăncilă a fost aşteptată marţi de câţiva protestatari la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti. „Nu ne mai alungaţi tinerii din ţară” sau „Ghiţă e în Serbia, nu la Ploieşti” - sunt câteva din mesajele de pe pancarte.

Un lider judeţean demisionează din PSD, după 26 de ani. Se înscrie în alt partid. Mesaj pentru Dăncilă

Consilierul judeţean Remus Lăpuşan, lider al grupului de consilieri social-democraţi, a demisionat, marţi, din PSD, după 26 de ani în partid, făcând apel la toţi cei care sunt animaţi de valorile social-democrate să intre în proiectul altei formaţiuni politice.

Celebra soprană americană Jessye Norman a murit la vârsta de 74 de ani

Soprana americană Jessye Norman, recompensată cu cinci premii Grammy şi care a cucerit cu vocea sa profundă publicul din lumea întreagă, a murit la vârsta de 74 de ani, din cauza unei septicemii, luni, la New York, potrivit bbc.com.

Plumb rămâne europarlamentar: Am fost scoasă din cursa pentru comisar de standarde duble şi jocuri politice. E o nedreptate

Rovana Plumb i-a transmis, marţi, mulţumiri premierului Viorica Dăncilă pentru susţinerea acordată în numirea sa în funcţia de comisar european. Ea precizează că a fost scoasă din cursă de standarde duble şi jocuri politice, fiind o nedreptate, însă rămâne europarlamentar PSD şi luptă pentru ţară.

1 Octombrie, calendar ortodox. Acoperământul Maicii Domnului, mare sărbătoare a credincioşilor în prima zi din luna octombrie

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea apariţiei Maicii Domnului în biserica din Vlaherne şi se sărbătoreşte în prima zi a lunii octombrie.

Doi tineri din Bistriţa-Năsăud, bănuiţi că au omorât în Elveţia un bărbat, au fost arestaţi

Doi tineri din Bistriţa-Năsăud, bănuiţi că, alături de un altul, au omorât în Elveţia un bărbat după ce au furat bani din casa acestuia, au fost arestaţi. Tinerii sunt bănuiţi că au bătut bărbatul de 62 de ani şi l-au legat la gură cu o haină, ceea ce a dus la decesul acestuia.

Momentul în care un pod din Taiwan se prăbuşeşte peste mai multe bărci de pescuit: Şase persoane au fost grav rănite | FOTO, VIDEO

Şase persoane au fost rănite grav după ce un pod s-a prăbuşit marţi într-un port din nord-estul Taiwanului, strivind mai multe bărci de pescuit, iar mai multe echipaje ar putea să fi rămas blocate în interiorul ambarcaţiunilor, au anunţat autorităţile locale, potrivit Reuters.

Eveniment aşteptat de mult timp de cercetători: Un gheţar de mărimea Londrei s-a desprins din Antarctica | VIDEO

Un gheţar uriaş, de mărimea capitalei Marii Britanii, s-a desprins de calota „Amery” din estul Antarcticii, susţin experţii care monitorizează astfel de evenimente, scrie The Guardian.

Fostul consilier onorific Ilan Laufer îi sugerează Vioricăi Dăncilă două propuneri pentru funcţia de comisar european

Fostul consilier onorific al Vioricăi Dăncilă îi sugerează acesteia că ar trebui să îi ia în calcul pe Roxana Mînzatu sau pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european, după ce Rovana Plumb a fost respinsă în Comisia JURI a Parlamentului European.

Felix Bănilă, după ce Iohannis i-a cerut să demisioneze: Activitatea DIICOT nu se rezumă numai la cazul Caracal. Demisia nu poate fi expresia unei simple porniri

Felix Bănilă a precizat că va trata cu seriozitate solicitarea de demisie a preşedintelui Klaus Iohannis şi se va consulta cu colegii şi cu şeful ierarhic, însă a subliniat că activitatea DIICOT nu se rezumă la cazul Caracal. Şeful DIICOT spune că demisia nu poate fi expresia unei simple „porniri”.

Microbuz implicat într-un accident pe Valea Oltului: Nouă persoane au fost grav rănite

Nouă persoane au fost rănite marţi, după ce un microbuz a intrat într-un cap de pod pe Valea Oltului, în localitatea Lazaret din judeţul Sibiu.

#euprimar Cum se reinventează un oraş. Cluj-Napoca – Silicon Valley de România | FOTO

Cluj-Napoca, oraş universitar şi industrial înainte de 1989, s-a transformat în ultimii ani, devenind, cu preponderenţă, un oraş al serviciilor, festivalurilor şi sportului şi al industriei IT. Campania #euprimar vă prezintă oraşul Cluj Napoca, supranumit Silicon Valley de România.

Boris Johnson ar putea prezenta marţi planul său final privind Brexit

Premierul britanic Boris Johnson ar putea să prezinte marţi, liderilor europeni, planul său final privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, relatează site-ul cotidianului The Telegraph.

Ziua internaţională a cafelei. Astăzi se sărbătoreşte una dintre cele mai populare băuturi din lume

Ziua internaţională a cafelei se sărbătoreşte pe 1 octombrie din 2015, când Organizaţia Internaţională a Cafelei a lansat evenimentul la Milano.

PNL depune, marţi, moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă. Semnatarii au acceptat să voteze la vedere

Liberalii depun, marţi, moţiunea de cenzură la Parlament, a anunţat Ludovic Orban. Liderul PNL a precizat că Opoziţia a strâns 237 de semnături, inclusiv de la parlamentari ai PSD, în condiţiile în care pentru demiterea Guvernului sunt necesare 233 de voturi.

CEx al PSD se reuneşte, astăzi, după ce Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia JURI

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte, marţi, de la ora 16.00, au declarat surse din partid, pentru MEDIAFAX. Şedinţa are loc după ce Rovana Plumb a fost respinsă de Comisia JURI a PE pentru funcţia de comisar european, iar premierul a anunţat că va face o nouă propunere în acest sens.

HOROSCOP 1 octombrie 2019: Zodiile care sunt astăzi consolate de astre

Venus din Balanţă aderă astăzi la un aspect tensionat de careu cu Pluto retrograd din Capricorn, semn că zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn) pot avea parte de probleme relaţionale. Spre seară însă, Luna din Scorpion formează un trigon armonios cu Neptun retrograd din Peşti, indiciu cum că Racii şi celelalte semne de Apă (Scorpion şi Peşti) sunt consolate de astre.

METEO #azi 1 octombrie 2019: Vreme frumoasă şi foarte caldă

Vremea va fi şi azi frumoasă şi mai caldă decât normalul perioadei.

Procurorul general al Statelor Unite William Barr ar fi avut întrevederi private cu oficiali din alte ţări

Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a avut întrevederi private cu oficiali din alte ţări pentru a obţine informaţii privind ancheta lui Robert Mueller, au informat mai multe surse pentru cotidianul The Washington Post.

Ungaria are deja o altă propunere de comisar. Viktor Orban propune un diplomat

Premierul Ungariei, Viktor Orban, l-a propus luni pe diplomatul Oliver Varhelyi pentru funcţia de membru al Comisiei Europene, în contextul în care prima sa propunere a fost respinsă de Parlamentul European, relatează Reuters.

Camera Reprezentanţilor din SUA i-a trimis citaţii avocatului lui Donald Trump, Rudy Giuliani, în ancheta privind Ucraina

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite i-a trimis citaţii avocatului personal al preşedintelului american Donald Trump, Rudy Giuliani, prin care îi solicită acestuia să publice toate documentele privind contactele liderului de la Casa Albă cu Ucraina, relatează site-ul postului CNN.

NYT: Donald Trump a pus presiune pe premierul australian Scott Morrison pentru a obţine informaţii privind ancheta lui Robert Mueller

Preşedintele american Donald Trump a pus presiune pe premierul australian să îl ajute pe procurorului general William Barr să strângă informaţii într-o investigaţie privind ancheta lui Robert Mueller, au informat doi oficiali citaţi de publicaţia New York Times.

Ministrul Justiţiei ar putea declanşa procedura de revocare a lui Felix Bănilă dacă nu demisionează

Ministerul Justiţiei ar putea declanşa procedura de revocare din funcţie a şefului DIICOT, Felix Bănilă, în cazul în care acesta nu îşi dă demisia, aşa cum i-a cerut preşedintele Klaus Iohannis, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din Minister.

Bărbat de 53 de ani, găsit mort într-o prăpastie pe Transfăgărăşan

Jandarmii din Argeş au intervenit, luni, pentru extragerea unui bărbat de 53 de ani, care a fost găsit mort într-o prăpastie pe Transfăgărăşan. Poliţiştii fac cercetări în acest caz, după ce maşina bărbatului a fost găsită la marginea drumului, lovită de un parapet.

Rusia avertizează SUA să nu publice conversaţiile lui Vladimir Putin cu Donald Trump

Statele Unite vor avea nevoie de acordul Rusiei pentru eventuala publicare a stenogramelor conversaţiilor telefonice dintre preşedintele american, Donald Trump, şi omologul său rus, Vladimir Putin, a avertizat luni seară Kremlinul.

David Sassoli îi transmite Ursulei von der Leyen că audierea Rovanei Plumb e suspendată

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli i-a transmis două scrisori preşedintelui ales al Comisie Europene Ursula von der Leyen că până când va anunţa ce paşi intenţionează să facă, audierile comisarilor Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi în comisiile de profil.

SUTE de mii de şoferi din Germania au dat în judecată Volkswagen în legătură cu emisiile poluante

O instanţă din Germania a declarat luni drept admisibil un proces colectiv, în care sunt implicaţi sute de mii de şoferi, care cer compensaţii de la compania auto Volkswagen în legătură manipularea emisiilor poluante, informează agenţia Dpa.

Klaus Iohannis cere demisia lui Felix Bănilă, şeful DIICOT, pentru modul în care a gestionat ancheta din Caracal

Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat demisia lui Felix Bănila din funcţia de procuror-şef al DIICOT, pe fondul gestionării anchetei din Caracal. Şeful statului condamnă modul în care a fost tratată familia Melencu.

Viorica Dăncilă: Spre deosebire de Klaus Iohannis şi Dan Barna, eu nu m-am dus în State pentru poze sau şepci

Viorica Dăncilă a declarat că nu a mers în Statele Unite pentru „poze sau şepci” şi nici ca să lanseze cărţi, cum a făcut Klaus Iohannis sau Dan Barna. Premierul a precizat că vizita în SUA nu a fost o deplasare de campanie.

John Bolton afirmă că regimul nord-coreean nu intenţionează să renunţe la arsenalul nuclear

Coreea de Nord nu are nicio intenţie să renunţe la arsenalul său nuclear, a declarat John Bolton, fost consilier prezidenţial pentru Securitate Naţională, demis de preşedintele Donald Trump pe fondul unor divergenţe, informează agenţia de ştiri Reuters.

Intervenţie spectaculoasă pentru îndepărtarea unei bucăţi dintr-o pasarelă, în Târgu Jiu/ VIDEO

Pompierii din Gorj au intervenit, luni, pentru îndepărtarea unei părţi a unei pasarele peste calea ferată, care s-a despins şi era în pericol să se prăbuşească. Circulaţia pe pod a fost restricţionată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Viorica Dăncilă îi transmite lui Klaus Iohannis că va merge la consultări „de îndată”

Viorica Dăncilă a declarat că va merge „de îndată” la consultările de miercuri cerute de preşedintele Klaus Iohannis, pe subiectul comisarului european din partea României. Premierul a adăugat că aceeaşi expresie o foloseşte şeful statului când vine vorba de numirea miniştrilor.

Viorica Dăncilă anunţă că va propune un nou comisar european

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va propune o nouă persoană pentru funcţia de comisar european, după ce Comisia JURI a respins-o pe Rovana Plumb pentru această poziţie, spunând că se află în conflict de interese.

Ce i-a transmis Comisia JURI preşedintelui Parlamentului European cu privire la Rovana Plumb/ DOCUMENT

Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Juridice Lucy Nethsingha i-a transmis preşedintelui PE David Sassoli că Rovana Plumb nu poate să îşi exercite atribuţiile de comisar european, în conformitate cu Tratatul şi Codul de Conduită.