Știrile zilei

Grecia şi Bulgaria, principalele destinaţii turistice ale românilor operate cu autocarul

Thassos, Riviera Olimpului (Paralia Katerini, Olympic Beach, Platamonas, Nei Pori), Halkidiki şi litoralul bulgăresc rămân principalele destinaţii turistice ale românilor operate cu autocarul, conform charterbus.ro, prima platformă de rezervări online din România pentru transportul în sistem charter

Ziua Naţională a Investiţiilor: Află gratis dacă mai deţii acţiuni de la Marea Privatizare

Bursa de Valori Bucureşti (BVB), împreună cu partenerii săi din sectorul financiar susţin instituirea Zilei Naţionale a Investiţiilor în fiecare an pe 15 mai, prilej cu care investitorii pot afla dacă deţin acţiuni pe piaţa de capital şi care este valoarea acestora.

FOTO, VIDEO EUROVISION 2017. INTERVIU cu Alexa Niculae, textierul melodiei ”Yodel It”. Care au fost SECRETELE unui succes garantat

EUROVISION 2017. România, reprezentată de Ilinca şi Alex Florea, va intra pe poziţia 20 în finala concursului, care va avea loc azi de la ora 22.00. Până atunci, am decis să aflăm mai multe despre piesa care face istorie în acest an, aşa că am stat de vorbă cu Alexa Niculae, textierul melodiei ”Yodel It”, o melodie bine receptată atât în concurs, cât şi de români, transmiţând energie si o stare de bine.

Boris Johnson, ministrul britanic de Externe: Uniunea Europeană ar putea să aibă de plătit Marii Britanii pentru Brexit

Uniunea Europeană ar putea ajunge să plătească Marii Britanii pentru Brexit, întrucât Regatul Unit a contribuit la multe proiecte europene, a declarat Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, care a acuzat UE că vrea să stoarcă Londra de bani, informează cotidianul The Telegraph.

Cel puţin douăzeci de turişti turci au decedat în urma unui accident rutier în sud-vestul Turciei

Cel puţin douăzeci de persoane au murit, iar alte unsprezece au fost rănite grav, în urma răsturnării unui autocar cu turişti, în apropiere de staţiunea Marmaris din sud-vesul Turciei, au anunţat autorităţile, potrivit site-ului cotidianului Hurriyet.

LPF: Viitorul va câştiga titlul în Liga 1, în caz de egalitate de puncte cu FCSB

Liga Profesionistă de Fotbal şi-a prezentat, sâmbătă, poziţia oficială cu privire la situaţia în care echipele FC Viitorul şi FCSB se vor afla la egalitate de puncte la finalul campionatului şi a precizat că la departajare se va folosi criteriul jocurilor directe disputate în play-off.

Kelemen Hunor: Statul de drept şi democraţia nu funcţionează în România

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că statul de drept şi democraţia nu funcţionează în România şi nu se poate vorbi de separaţia puterilor în stat, în condiţiile în care există suprapuneri în ceea ce priveşte prerogativele şi competenţele puterilor în stat, care duc la abuzuri.

Ministru britanic de Externe, Boris Johnson: Rusia ar putea încerca să intervină în alegerile legislative din Marea Britanie

Există "posibilitatea reală" ca Rusia să încerce să intervină în scrutinul legislativ din Marea Britanie, a declarat Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, care a adăugat că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-ar "bucura" dacă liderul laburist Jeremy Corbyn ar câştiga alegerile.

Liviu Dragnea: România riscă să rămână fără forţă de muncă

Unul dintre pericolele cu care se confruntă România este faptul că riscă să rămână fără forţă de muncă, a avertizat preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Multe companii se plâng de acest lucru, astfel că trebuie oferite salarii bune, condiţii fiscale şi de muncă, atractive, a spus Dragnea.

Olguţa Vasilescu: Nu am auzit pe nimeni să fi muncit 200 de ani, ca să acopere o indemnizaţie de 35.000 euro

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a distribuit pe pagina sa de Facebook o postare a unei persoane care se arăta indignată de faptul că un părinte ia o indemnizaţie de creştere a copilului de 35.000 de euro şi a transmis că acesta nu e singurul caz de acest gen.

Kaspersky Labs: România, una dintre ţările cele mai afectate de atacul cibernetic „WannaCry”/Ministrul Comunicaţiilor: Actualizaţi-vă sistemul de operare şi faceţi backup la date!/Celulă de criză la DACIA/Reacţia SRI

Ministrul Comunicaţiilor, Augustin Jianu, a precizat, pentru Mediafax, că nu există date privind impactul atacurilor cibernetice asupra României, fiindcă nu există nicio obligaţie pentru companii sau instituţii să raporteze astfel de situaţii. Acesta recomandă actualizarea sistemului de operare.

Dragnea, către Kelemen: Să ne gândim, Hunor, să facem pasul următor! Liderul PSD nu exclude intrarea UDMR la guvernare/ Liderul UDMR: Am înţeles mesajul lui Dragnea, când va fi momentul vom da un răspuns

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a sugerat preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, ca cele două formaţiuni politice să facă ”următorul pas”, respectiv să treacă la o colaborare ”mai strânsă”. Dragnea nu exclude intrarea UDMR la guvernare.

Cod galben de furtuni pentru 6 judeţe din zona Moldovei. Care sunt zonele afectate şi în ce perioadă/ Cod portocaliu de vijelii pentru judeţele Arad, Caraş-Severin şi Timiş

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de furtuni pentru judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău şi Vaslui, valabilă de sâmbătă, de la ora 16.00, până duminică dimineaţă, la ora 10.00.

Sistemul informatic al uzinei DACIA din Mioveni A CĂZUT. Renault România convoacă celula de CRIZĂ: La o primă vedere, este o consecinţă a atacului cibernetic „WannaCry”

Disfuncţionalităţile de la Uzina Dacia din Mioveni sunt, la o primă vedere, o consecinţă a atacului cibernetic care a avut loc la nivel global. Pe platforma de la Mioveni a fost convocată o celulă de criză, arată Renault România.

Grecia şi Bulgaria, principalele destinaţii turistice ale românilor, cu autocarul. La ce preţuri ajung pachetele de vacanţă

Thassos, Riviera Olimpului (Paralia Katerini, Olympic Beach, Platamonas, Nei Pori), Halkidiki şi litoralul bulgăresc rămân principalele destinaţii turistice ale românilor operate cu autocarul, conform charterbus.ro, prima platformă de rezervări online din România pentru transportul în sistem charter.

Restricţii în Capitală în weekend, pentru competiţii sportive. Unde vor avea loc evenimentele şi ce străzi sunt închise

Traficul pe mai multe artere din Bucureşti va fi restricţionat, sâmbătă şi duminică, în contextul desfăşurării competiţiilor sportive „Cros şi Semimaraton Internaţional”, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Energie din lămâie ori cartofi sau avionul care funcţionează pe bază de celule solare. „Noaptea albă” a invenţiilor şi experimentelor, la Universitatea din Craiova. GALERIE FOTO

Un avion care funcţionează pe bază de celule solare, energie extrasă din lămâie şi cartofi, dar şi roboţi şi maşini electrice, toate aceste invenţii şi experimente au fost prezentate de către studenţi, la Universitatea din Craiova, vineri seară, când a avut loc "Noaptea albă a experimentului ştiinţific".

Competiţii de yachting, pe lacul Herăstrău, în acest weekend

Două competiţii de yachting vor atrage, sâmbătă şi duminică, privirile celor care vor ieşi la plimbare în Parcul Herăstrău. Este vorba despre Cupa 1 Mai şi Cupa de Primăvară.

James Comey nu este preocupat de „nicio înregistrare” a conversaţiilor cu Donald Trump

Fostul director FBI James Comey a declarat că nu este preocupat de "nicio înregistrare" a conversaţiilor sale cu preşedintele SUA, Donald Trump, afirmă surse citate de CNN.

Simona Halep o întâlneşte pe Kristina Mladenovic, astăzi, de la 20:00, în finala de la Madrid. Câţi bani şi câte puncte va primi câştigătoarea turneului din capitala Spaniei

Simona Halep o întâlneşte sâmbătă, de la ora 20:00, pe sportiva franceză Kristina Mladenovic, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, disputat pe zgură şi dotat cu premii în valoare totală de 5.439.350 de dolari.

Eurovision 2017: În ce ordine vor intra în concurs reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea

Ilinca şi Alex Florea, reprezentanţii României la Eurovision 2017, vor intra sâmbătă seară în Marea Finală a concursului muzical, în a doua parte a show-ului, pe poziţia 20, show-ul fiind transmis în direct începând cu ora 22:00 pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online pe TVR+.

Chelsea Londra, noua campioană a Angliei. A câştigat pentru a şasea oară în istorie titlul în Premier League

Chelsea Londra a câştigat pentru a şasea oară în istorie titlul în Premier League, după ce a învins, vineri seara, în deplasare, cu scorul de 1-0, formaţia West Bromwich Albion, într-un meci din etapa a 37-a a campionatului Angliei.

Ministrul Sănătăţii: Salariile de la Agenţia Europeană a Medicamentului ar diminua exodul specialiştilor. România îşi pregăteşte candidatura pentru EMA

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat că urmează să depună candidatura României pentru Agenţia Europeană a Medicamentului, care, din cauza Brexit-ului, nu mai poate rămâne în Marea Britanie. Instituţia ar urma să ajute la păstrarea specialiştilor în ţară, a declarat oficialul pentru Mediafax.

Cod galben de inundaţii pe râuri din 17 judeţe până duminică seara. Alertă meteo de ploi torenţiale şi vânt puternic, în weekend, în aproape toată ţara

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş, Suceava, Neamţ, Harghita, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi, Bacău şi Vaslui.

Diagnosticarea cancerului, mai precisă datorită unui proiect în valoare de 12 milioane euro

Diagnosticarea cancerului va putea fi făcută mai precis, iar planul de tratament va fi mai eficient odată cu implementarea, în Timişoara, a unui proiect transfrontalier, între România şi Serbia, care are un buget de 12 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul preşedinte finlandez Mauno Koivisto a murit la vârsta de 93 de ani

Fostul preşedinte finlandez Mauno Koivisto a murit, vineri, la vârsta de 93 de ani într-un spital din Helsinki, a informat administraţia prezidenţială, potrivit DPA.

Fostul comandant al navei Costa Concordia, Francesco Schettino, condamnat la 16 ani de închisoare

Curtea de Casaţie italiană l-a condamnat definitiv, vineri, pe fostul comandant al navei Costa Concordia, Francesco Schettino, la 16 ani de închisoare pentru naufragiul pachebotului, care a dus la moartea a 32 de oameni în ianuarie 2012, potrivit AFP.

Patru minori şi trei adulţi, răniţi după ce un TIR a acroşat un microbuz pe Autostradă, în Sibiu

Patru minori şi trei adulţi au fost răniţi, vineri seara, într-un accident produs pe Autostrada Sibiu – Orăştie, după ce un TIR a acroşat un microbuz. Circulaţia în zonă este blocată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Patru morţi, inclusiv un agent de poliţie, într-un incident armat produs în Statele Unite

Un agent de poliţie şi alte două persoane au fost ucişi într-un schimb de focuri cu un individ care apoi s-a sinucis, într-un incident produs la centru de asistenţă medicală din statul american Ohio, anunţă autorităţile americane, citate de CBS News.

Câştigătorul concursului pentru realizarea unui logo reprezentativ al Capitalei a fost validat

Câştigătorul concursului pentru realizarea unui logo reprezentativ al Bucureştiului a fost validat, anunţă Primăria Capitalei.

Un dosar disjuns de la DNA, care-l vizează pe Victor Ponta, pe rolul Parchetului General

După ce DNA a clasat cauza privind infracţiunea de conflict de interese în ceea ce-l priveşte pe fostul premier Victor Ponta, o pare din aceasta a fost disjunsă şi trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), pentru "infracţiuni care nu sunt de competenţa DNA-ului".

FOTO Vâlcea: Doi pui de căprioară, rătăciţi, au fost duşi în pădure, la mama lor, de doi poliţişti

Doi pui de căprioară rătăciţi au fost găsiţi, vineri după-amiază, de doi poliţişti din comuna Măldăreşti, judeţul Vâlcea, şi au fost duşi în pădurea din localitate unde s-au reunit cu mama lor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

99 de ţări, afectate de „WannaCry”, CEL MAI MARE ATAC CIBERNETIC DIN ISTORIE/Vizate, inclusiv NHS, Ministerul rus de Interne sau Deutsche Bahn. Breşa de securitate, la NSA

UPDATE Peste 75.000 de atacuri cibernetice au fost semnalate în ultimele 24 de ore, în aproape 100 de ţări, vizând în principal sisteme informatice ale instituţiilor, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie, China, Rusia, Germania, Italia, Vietnam sau Spania, relatează BBC News online. Hackerii au declanşat atacul "WannaCry", folosindu-se de un virus din kitul de instrumente de supraveghere ale Agenţiei Naţionale de Securitate americane.

Banca Mondială: Peste 15% dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca, atraşi de calitatea vieţii

Peste 15 la sută dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca datorită calităţii vieţii, acesta fiind şi cel mai atractiv oraş secundar din România, relevă Banca Mondială într-un studiu prezentat vineri la Cluj, care pune în top şi Timişoara şi Bucureştiul.

Toma Petcu, ministrul Energiei: Nu am nicio intenţie să părăsesc portofoliul. Nu s-au exprimat nemulţumiri

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat, vineri, la Buzău, că nu are nicio intenţie să părăsească portofoliul, el arătând că nu au fost exprimate nemulţumiri privind activitatea sa şi că nu a avut nicio discuţie depre o eventuală remaniere cu premierul sau lideri ai PSD.

Marea Britanie blochează crearea unui Cartier general militar al Uniunii Europene

Marea Britanie a blocat vineri o decizie care ar permite crearea primului Cartier general militar al Uniunii Europene, cu câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare britanice şi de iniţierea negocierilor pe tema Brexit, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Oficial NATO, după cazul atacului cibernetic de la Ministerul român de Externe: Alertăm statele membre în toate cazurile de identificare a unor adrese de e-mail false, care ne sunt atribuite

NATO alertează statele membre în toate cazurile de identificare a unor adrese de e-mail false, care îi sunt atribuite, notificarea fiind făcută şi în cazul tentativei de atac cibernetic asupra unei instituţii guvernamentale române, a confirmat vineri, pentru MEDIAFAX, un oficial al NATO.

Gabriela Firea către arhiepiscopul Robu: Îl somez public să înceteze să mai lanseze acuzaţii

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, l-a somat pe arhiepiscopul Nicolae Robu să nu mai lanseze acuzaţii la adresa edilului şef şi a echipei din cadrul Primăriei Capitalei, cu referire la imobilul Cathedral Plaza.

Departamentul britanic al Sănătăţii, vizat de un ATAC CIBERNETIC masiv

Un atac cibernetic masiv a vizat, vineri, Departamentul britanic al Sănătăţii, numeroase spitale fiind afectate, anunţă autorităţile britanice, precizând că au lansat o investigaţie în acest caz, relatează BBC News online.

Fostul premier britanic Tony Blair: Acordul de pace din Irlanda de Nord va trebui modificat din cauza Brexit

Fostul premier britanic Tony Blair a declarat că acordul de pace din 1998 privind Irlanda de Nord va trebui modificat din cauza Brexit, care a fost formulat pe baza presupunerii că atât Irlanda, cât şi Marea Britanie vor rămâne membre UE şi în viitor, informează site-ul postului France 24.