Știrile zilei

FOTO Lucrările de restaurare a Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos au fost finalizate

O echipă de specialişti a finalizat lucrările de restaurare a Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos, situat în Centrul Vechi al oraşului Ierusalim, iar obiectivul va fi redeschis publicului miercuri, informează agenţiile de ştiri Reuters şi The Associated Press.

Sportivii români cu dizabilităţi intelectuale au câştigat medalii de AUR la Jocurile Mondiale de Iarnă

Sportivii Alexandru Marinescu şi Theodor Bucur au cucerit, luni, medaliile de aur în cadrul Jocurilor Mondiale de Iarnă Special Olympics din Austria, competiţie adresată persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

O înregistrare video surprinde incidentul terorist produs în incinta Aeroportului Orly din Paris – AP

O înregistrare video obţinută de agenţia The Associated Press surprinde incidentul terorist produs sâmbătă în incinta Aeroportului Orly din Paris.

Cornel Coca-Constantinescu, prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară: La capitolul educaţie financiară, România ocupă ULTIMUL loc din UE

Prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca-Constantinescu, vorbeşte într-un interviu pentru MEDIAFAX despre necesitatea protecţiei consumatorului prin informare şi educare, arătând că România stă, deocamdată, cel mai rău din UE la capitolul educaţie financiară.

Câţi bani primesc bisericile de la bugetul primăriei? Cât alocă Gabriela Firea pentru statui, de la daci la Prinţul de Monaco

Bugetul propus spre alocare în 2017 bisericilor din Bucureşti, de către Primăria Capitalei, se ridică la 55 de milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro), din care 15 milioane de lei (peste 3 milioane de euro) ar urma să meargă doar la construcţia Catedralei Mântuirii Neamului. Bisericile care ar urma să primească cei mai mulţi bani sunt Sfântul Nicolae Udricani (reabilitare şi extindere), Mănăstirea Antim (pentru consolidare şi restaurare) şi Sfântul Andrei din Chitila (pentru restaurare şi aşezământ cultural, social şi misionar), scrie Gândul.

Coreea de Nord anunţă că nu se teme de ameninţările Administraţiei Donald Trump: ”Forţa nucleară a Coreei de Nord este valoroasa sabie a dreptăţii”

Regimul Kim Jong-Un a transmis, luni, că nu se teme de ameninţările Administraţiei Donald Trump cu atacuri militare preventive pentru blocarea programelor de înarmare nucleară şi balistică, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Reducere de 15% la servicii FUNERARE, pentru bătrânii care renunţă la permisul de conducere

Şoferii în vârstă din Japonia primesc reducere pentru serviciile funerare, dacă renunţă la permisul de conducere, scrie BBC.

Carmen Dan, ministrul de Interne: Cartea Electronică de Identitate nu poate fi urmărită, cipul este pasiv

Ministrul de Interne, Carmen Dan, declarat, luni, că datele stocate pe Cartea de Identitate Electronică vor putea fi accesate doar cu ajutorul unor dispozitive speciale, posesorul acesteia neputând fi urmărit prin satelit, cipul fiind unul pasiv.

Ion Ţiriac, singurul MILIARDAR român din TOPUL Forbes. Bill Gates, Warren Buffett şi Amancio Ortega pe primele trei locuri în clasament

Ion Ţiriac, singurul român miliardar din clasamentul realizat de Forbes, ocupă poziţia 1.713, cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, clasamentul fiind dominat de Bill Gates, Warren Buffett şi Amancio Ortega, cu averi de peste 70 de miliarde de dolari, potrivit topului Forbes din 2017 publicat luni.

Directorul FBI respinge ACUZAŢIILE lui Donald Trump: Nu deţin nicio informaţie pentru a susţine postările de pe Twitter ale preşedintelui

James Comey, directorul FBI, a respins public acuzaţiile postate pe Twitter de preşedintele american, Donald Trump, referitoare la posibila interceptare a conversaţiilor sale pe perioada campaniei din 2016, de către Administraţia Barack Obama, informează CNBC.

Un lider CDU îl critică dur pe Erdogan după acuzaţii despre „practici naziste” şi „camere de gazare”

Un lider al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, l-a criticat dur pe preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după ce a acuzat Germania că ar utiliza "metode naziste" şi a sugerat că ar putea fi reintroduse "camere de gazare", informează revista Focus.

Ordonanţa privind migraţia primarilor a fost respinsă de Senat

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat legea de respingere a ordonanţei care a permis, în 2014, aleşilor locali să plece de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul.

Un avion cu pasageri a aterizat forţat în Sudanul de Sud. Avea la bord 44 de pasageri

Un avion al companiei aeriene South Supreme, ce avea la bordul său 44 de pasageri, a efectuat o aterizare forţată pe aeroportul Wau din Sudanul de Sud, informează Reuters.

A murit David Rockefeller. Renumitul filantrop avea 101 ani

Miliardarul şi filantrop David Rockefeller a murit la vârsta de 101 ani, potrivit Washington Post.

James Comey: FBI anchetează cazul presupuselor contacte între apropiaţi ai lui Donald Trump şi Rusia

Biroul Federal de Investigaţii efectuează o anchetă în cazul presupuselor legături între echipa de campanie a lui Donald Trump, devenit preşedinte al SUA, şi oficiali ruşi, afirmă James Comey, directorul FBI.

Jens Stoltenberg efectuează prima vizită oficială în SUA de la instalarea Administraţiei Trump

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a iniţiat luni o vizită de trei zile în Statele Unite, prima în mandatul preşedintelui Donald Trump, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

VIDEO Un îndrăgit show de televiziune va introduce o păpuşă AUTISTĂ

Sesame Street, un îndrăgit show de televiziune va introduce o nouă păpuşa Julia, care suferă de o tulburare de spectru autist.

Angela Merkel AVERTIZEAZĂ Administraţia Erdogan să înceteze orice comparaţie cu NAZISMUL / Turcia temperează tonul, explicând că este preocupată de „capcana fascismului” în ţări UE „prietene”

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a cerut, luni, Administraţiei Recep Tayyip Erdogan să înceteze orice comparaţie cu activităţi naziste, după o serie de afirmaţii făcute de lideri turci.

Asociaţia Presei Sportive a anunţat premianţii pentru 2016. Reprezentantul ProSport Andru Nenciu a fost desemnat cel mai bun jurnalist sportiv de presă scrisă

În anul în care împlineşte 90 de ani de existenţă, Asociaţia Presei Sportive şi-a desemnat premianţii pentru 2016. ProSport a câştigat una din cele 10 categorii prin Andru Nenciu, nominalizat cel mai bun jurnalist sportiv la categoria presă scrisă – ”Premiul Ion Cupen”.

Un tânăr reclamă că i-a fost clonat contul Facebook şi apare ca ORGANIZATOR al Balenei Albastre

Un tânăr din Ploieşti susţine că a depus o plângere penală după ce contul de Fabeook i-a fost clonat şi a fost postat un anunţ prin care invită tinerii să joace Balena Albastră. Tânărul neagă totul, transmite corespondentului MEDIAFAX.

MOTIVAREA Instanţei pentru noul mandat de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă:A adus atingere gravă imaginii Parlamentului şi mediului de afaceri

Tribunalul Prahova a motivat decizia de emitere a unui nou mandat de arestare în lipsă pentru Sebastian Ghiţă, precizând că, prin faptele sale, fostul deputat ar fi prejudiciat imaginea Parlamentului şi a mediului de afaceri, atât în plan naţional cât şi internaţional.

Călin Popescu Tăriceanu: Nu mai fac nici un fel de înţelegere cu Constantin. M-am „fript” o dată/ Vicepreşedintele ALDE îi cere DEMISIA vicepremierului

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat luni că nu mai face niciun fel de înţelegere cu copreşedintele ALDE Daniel Constantin, despre care a spus că, prin acţiunile sale, îşi ”forţează” excluderea din partid.

Deputatul AKM, Cătălin Rădulescu, anunţă că se „autosuspendă” pentru a nu prejudicia imaginea PSD şi a lui Dragnea/ Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor: Nu va mai participa la şedinţele de grup

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a anunţat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că se „autosuspendă” din partid, până la clarificarea aspectelor care ţin de scandalul mediatic în care e implicat, pentru a nu prejudicia imaginea PSD şi a preşedintelui formaţiunii, Liviu Dragnea.

Premierul britanic Theresa May va notifica OFICIAL săptămâna viitoare Uniunea Europeană că ţara sa părăseşte blocul comunitar

Premierul britanic, Theresa May, va notifica oficial miercuri, 29 martie, UE că ţara sa părăseşte Blocul comunitar, Downing Street anunţând că aceasta va scrie o scrisoare celor 27 de state membre UE şi că este de aşteptat ca negocierile să înceapă apoi cât mai repede posibil, scrie BBC News online.

Directorul FBI va depune MĂRTURIE în ancheta privind ipotetica interceptare a lui Donald Trump

James Comey, directorul FBI, este aşteptat să apară luni înaintea comitetului congresional pentru a răspunde unor întrebări cu privire la ipotetica interceptare a convorbirilor lui Donald Trump pe perioada campaniei prezidenţiale şi a posibilului contact dintre Moscova şi campania acestuia.

Un singur copil din cei cinci care au jucat „Leşinul” la şcoală mai rămâne INTERNAT în spital

Un singur copil din cei cinci care au jucat „Leşinul” la şcoală mai rămâne internat în spital, ceilalţi patru urmând să fie externaţi luni. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe, iar copiii urmează să discute cu anchetatorii în prezenţa unui psiholog.

VIDEO Stephen Hawking va ajunge în SPAŢIU. Cum va deveni realitate VISUL astrofizicianului

Stephen Hawking va călători în spaţiul. Fizicianul a mărturisit că deşi nici măcar nu a îndrăznit să viseze că va părăsi Pământul la bordul unei nave spaţiale, acest vis se va împlini prin bunăvoinţa lui Richard Branson.

SCANDALUL EMISIILOR poluante: Autorităţile din Franţa nu au găsit nicio dovadă de fraudă la Opel

Autorităţile din Franţa care se ocupă de prevenirea fraudelor au anunţat, luni, că au finalizat investigaţia asupra emisiilor diesel ale maşinilor Opel şi nu vor acţiona împotriva brandului deţinut de General Motors, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

Birourile procurorilor financiari din Paris, EVACUATE în urma unei ameninţări cu BOMBĂ. Alerta, ridicată după două ore

Alerta cu bombă de la birourile procurorilor financiari din Paris a fost ridicată la mai mult de două ore după ce a fost efectuat un apel anonim în acest sens, a anunţat Prefectura Poliţiei din capitala franceză, potrivit Le Figaro online.

Jean-Claude Juncker: Reintroducerea pedepsei capitale în Turcia va duce la încetarea negocierilor de aderare la UE

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, avertizează Ankara că reintroducerea pedepsei capitale va duce la încetarea negocierilor cu Turcia pentru aderarea la UE, informează site-ul postului RTE, citând cotidianul german Bild.

Arhiepiscopul Tomisului despre dosarul său: Nu am dat nicio declaraţie, nici falsă, nici nefalsă

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, se apără în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru obţinere fără drept de fonduri europene spunând că nu ştie de unde a apărut acuzaţia că ar fi dat declaraţii false în dosar. "Nu am dat nicio declaraţie, nici falsă, nici nefalsă", declară acesta.

ORA DE VARĂ 2017. Când se trece la ora de vară şi cum ne afectează această SCHIMBARE

Ultima duminică a lunii martie aduce cu sine schimbarea de la ora de iarnă la cea de vară, iar în acest weekend, mai exact pe 26 martie, românii îşi vor da ceasurile înainte pentru a trece la ora de vară.

Motivul INCREDIBIL pentru care un inginer nu îşi găseşte un loc de muncă. Numele său îi sperie pe toţi

Un inginer din India susţine că nu îşi poate găsi de muncă din cauza numelui său, care seamănă izbitor cu al fostului dictator irakian Saddam Hussein, scrie BBC.

Simona Halep a devenit ambasadorul, în România, al unui important brand de maşini

Mercedes-Benz România anunţă un parteneriat pe termen lung cu vedeta tenisului românesc feminin, Simona Halep. Acordul marchează debutul campaniei Mercedes-Benz România dedicată celei de-a 50-a aniversări a AMG, vârful de lance al concernului în materie de performanţe sportive.

Şapte oameni au fost răniţi într-un accident rutier produs în apropierea Capitalei

Un accident rutier s-a produs luni, în jurul orei 10:30, la ieşirea din localitatea Ciorogârla (Ilfov), cu implicarea mai multor autoturisme, printre care şi un microbuz, în total şapte persoane fiind rănite, iar trei dintre acestea necesitând transportul la spital.

Un fost deputat din Republica Moldova, reţinut într-un dosar privind acţiuni de spionaj şi trădare de ţară

Fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu din Republica Moldova a fost reţinut într-un dosar penal privind acţiuni de spionaj şi trădare de ţară pentru că ar fi avut legături cu asistentul ataşatului militar al Rusiei în ţară, relatează Unimedia, citând informaţii publicate de portalul Newsmaker.

DNA Ploieşti a solicitat AMÂNARE în cazul contestaţiei mandatului emis pe numele lui Ghiţă

Curtea de Apel Ploieşti a amânat, luni, judecarea contestaţiei la măsura arestului preventiv în lipsă în cazul lui Sebastian Ghiţă, formulată de avocaţii fostului deputat, la cererea procurorilor DNA Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Salvamontiştii şi jandarmii au reluat căutările alpiniştilor dispăruţi în Retezat de peste 48 de ore/ Alpiniştii au fost GĂSIŢI

Trei echipe de căutare şi salvare montantă au reluat, luni, căutările celor doi alpinişti craioveni care au plecat sâmbătă dimineaţă pe un traseu din Masivul Retezat şi nu s-au mai întors la cabană, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bogdan Stan, preşedintele ANAF, într-un INTERVIU pentru Mediafax: Vărsămintele din impozitul pe profit al băncilor comerciale au scăzut în ianuarie cu 106,7 milioane de lei faţă de anul trecut

Bogdan Stan vorbeşte, în primul interviu acordat presei după numirea în funcţia de preşedinte ANAF, despre priorităţile mandatului său, printre care se numără creşterea conformării voluntare şi lupta cu evaziunea fiscală.

Cătălin Rădulescu, deputatul cu mitralieră, AUDIAT de procurori în dosarul de tulburare a liniştii şi ordinii publice

Deputatul Cătălin Rădulescu a fost audiat de procurorii de la Parchetul General în dosarul de tulburare a liniştii şi ordinii publice deschis ca urmare a declaraţiilor făcute referitoare la faptul că are o mitraliera AKM pe care este pregătit să o folosească.