Știrile zilei

Incendiu puternic la o hală a unei ferme de animale din judeţul Mureş, în care se aflau peste 1500 de porci

Un incendiu puternic a izbucnit vineri la o hală a unei ferme de animale din localitatea Band, judeţul Mureş. Mai multe echipe de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor.

Orban îl trimite la „plimbare” pe Traian Băsescu: Ar fi bine să se ducă să scrie cărţi

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis, vineri fostului şef al statului, Traian Băsescu, cu referire la ideea unei alianţe de dreapta promovată de liderul PMP, că ar fi mai bine să lase politica şi să se apuce de scris cărţi.

Experţi, despre GDPR: Regulamentul a venit peste noi fără să ne permită să ne punem la punct cu el

Mai mulţi experţi în protecţia datelor au vorbit, vineri, în cadrul unei conferinţe, despre Regulamentul General European privind Protecţia Datelor cu Caracter Personal, intrat în vigoare în aceeaşi zi, concluzia zilei fiind aceea că România nu este încă pregătită pentru a implementa normele.

Un bărbat care ar fi agresat sexual o fetiţă căreia îi preda lecţii de chitară, audiat la poliţie

Poliţiştii au făcut, vineri dimineaţă, percheziţii la domiciliul unui bărbat din Bucureşti care ar fi agresat sexual o fetiţă de 10 ani căreia îi preda în particular lecţii de chitară.

Elev lovit cu pumnul în curtea şcolii

Un adolescent în vârstă de 17 ani, elev la un liceu din Slatina, a ajuns la spital vineri, după ce a fost lovit de un adversar în timpul unui meci de fotbal disputat în curtea unui cămin al Facultăţii de Drept Craiova, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Două AUDIERI la Poliţie, într-o singură zi. Ilie Năstase, după ce a condus un scuter fără PERMIS: M-au testat din nou. Stăteau la pândă

Ilie Năstase a declarat vineri, după ce a fost dus la Poliţia Rutieră, că poliţiştii stăteau la pândă şi a fost testat din nou, alcooltestul arătând c a consumat alcool. Năstase a fost ridicat de oamenii legii, după ce a fost prins conducând un scuter fără permis.

Australia şi Olanda acuză Rusia pentru doborârea avionului malaiezian MH17

Australia şi Olanda au acuzat în mod oficial Rusia că ar fi implicată direct în doborârea avionului malaiezian MH17 în 2014, după ce anchetatorii au găsit dovezi care sugerau că avionul ar fi fost doborât de un sistem de rachete folosit de armata rusă, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Gest uimitor al prinţului Harry înainte de nunta cu Meghan Markle. Şi-a sunat o fostă iubită. Ce i-a transmis acesteia

Prinţul Harry al Marii Britanii a sunat-o pe o fostă iubită, Chelsy Davy, cu puţin timp înainte de a se căsători cu Meghan Markle, aceasta fiind "o ultimă convorbire, una de separare", potrivit publicaţiei britanice The Mirror.

McDonald’s refuză să prezinte raportul cu privire la folosirea paielor din plastic

Acţionarii McDonald's s-au întâlnit la reuniunea anuală a companiei, cu grupul activist SumOfUs, care a cerut firmei să prezinte un raport cu privire la demersurile pe care le face pentru a scoate din uz paiele de plastic, însă McDonald's a refuzat această solicitare, relatează BBC.

Manifestaţie a TAXIMETRIŞTILOR de susţinere a ordonanţei prin care dispar aplicaţiile fără dispecerat

Zeci de taximetrişti s-au adunat, vineri, în Piaţa Constituţiei pentru a susţine ordonanţa Ministerului Dezvoltării, prin care urmează să fie introduse reguli noi în domeniu.

Minivacanţa de Rusalii | CNAIR anunţă drumurile unde se va circula cu restricţii

Vehicule rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, vor avea interzis accesul pe drumurile A2, DN 7, DN 39, în zilele de sâmbătă, duminică şi luni, arată un comunicat transmis vineri de CNAIR.

Victimele GDPR-ului: Una dintre cele mai cunoscute aplicaţii din lume nu va mai putea fi accesată de europeni începând de astăzi

Platforma online de cărţi, Instapaper, blochează temporar accesul utilizatorilor europeni, încercând să cumpere timp pentru a se adapta noilor reglementări europene cu privire la protecţia datelor, GDPR, care intră în vigoare astăzi, potrivit Mashable.

ÎCCJ, în contextul achitărilor unor nume sonore: Nicio autoritate să nu dea impresia că deciziile pot fi influenţate

ÎCCJ precizează, în contextul numeroaselor discuţii din spaţiul public cu privire la achitările din ultima perioadă, că este importantă păstrarea încrederii în sistemul de justiţie, pentru a nu exista impresia că deciziile judecătoreşti pot fi influenţate.

Nicolae Bănicioiu demisionează din PSD

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii în guvernarea Ponta, a anunţat că demisionează din PSD şi va trece la formaţiunea nou-înfiinţată în care se află şi Victor Ponta.

Ministrul olandez de Externe: Dovezile arată că Rusia ar fi implicată direct în doborârea avionului MH17

Dovezile găsite de anchetatorii olandezi sugerează că Rusia ar fi fost implicată direct în doborârea avionului malaezian MH17, a declarat vineri ministrul olandez de Externe, Stef Blok, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Cîţu, PNL: Guvernul a informat Comisia Europeană de planurile de suspendare a contribuţiei pentru Pilonul II

Senatorul PNL, Florin Cîţu, acuză vineri Guvernul, PSD şi ministrul Finanţelor de minciună, transmiţând că Executivul ar fi informat Comisia Europeană de planurile sale de suspendare a contribuţiei pentru Pilonul II de pensii.

Carmen Dan, despre plecările din PSD: Condamn cu fermitate aceste gesturi de oameni mici/ Vicepremierul Stănescu: Un scenariu egoist

Vicepreşedintele PSD, Carmen Dan, a reacţionat vineri, pe Facebook, după ce mai mulţi membri ai PSD au demisionat din partid, afirmând că este un gest "de oameni mici" şi că este de condamnat o astfel de acţiune prin care este înşelată încrederea electoratului.

Filiala PSD condusă de Marian Oprişan reacţionează după plecările din partid: Trădarea rătăciţilor nu are efecte

Organizaţia PSD Vrancea, condusă de Marian Oprişan, reacţionează după plecările din partid, spunând că ”trădarea rătăciţilor nu are efecte”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

O carte pe zi: „Omatidii. Şarada unui hacker”, de Sebastian Lăzăroiu

Surprinzătoare şi excelentă carte. Dar, o spunem din prima clipă, nu este o lectură uşoară şi nu pentru un cititor grăbit.

Violenţe incredibile la Kiev, cu două zile înaintea finalei Ligii Campionilor. Fanii lui Liverpool, atacaţi brutal într-un restaurant: „Au venit la noi ca la nişte câini, e teribil!”

Incidente reprobabile la Kiev, cu doar două zile înaintea marii finale a Ligii Campionilor dintre Real Madrid şi Liverpool. Joi seară, fanii lui Liverpool au fost atacaţi brutal şi bătuţi măr de un grup de 20 de huligani mascaţi!

Final de an şcolar pentru elevii din clasa a XII-a. Calendarul Bacalaureatului

Pentru elevii din clasa a XII-a, vineri, 25 mai, este ultima zi de şcoală. Pentru aceştia, vacanţa începe mai repede pentru a se pregăti pentru examenul de bacalaureat pe care le vor avea începând cu 25 iunie.

Un bărbat bănuit de mai multe furturi din locuinţe, reţinut de poliţişti în Bucureşti, în timp ce avea asupra sa 350 de chei

Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, bănuit de mai multe furturi din locuinţe, a fost prins de poliţişti pe o stradă din sectorul 6 al Capitalei, în timp ce avea asupra sa aproximativ 350 de chei, de diferite tipuri şi modele, anunţă Poliţia Capitalei.

Suspectul în cazul adolescentei care a fost agresată sexual şi lovită în scara unui bloc din Bucureşti a fost reţinut

Suspectul în cazul adolescentei de 17 ani care a fost agresată şi lovită în scara unui bloc din Bucureşti a fost reţinut pentru 24 de ore, bărbatul în vârstă de 21 de ani urmând a fi prezentat vineri instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cel puţin 15 persoane au fost rănite în urma unei explozii într-un restaurant din Canada. Doi bărbaţi ar fi pus o bombă în local

Cel puţin 15 persoane au fost transportate la spital, după producerea unei explozii într-un restaurant aflat în Mississauga, o suburbie a oraşului canadian Toronto, a anunţat presa locală, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Morgan Freeman, acuzat de hărţuire sexuală. Recţia actorului

Opt femei îl acuză pe actorul Morgan Freeman de hărţuire sexuală şi verbală, notează The Guardian.

Gazprom a acceptat condiţiile Uniunii Europene privind livrarea de gaze

Gigantul rus Gazprom a acceptat joi noile condiţii impuse de Comisia Europeană privind aprovizionarea cu gaze naturale în statele din centrul şi estul Europei, pentru a evita o amendă de 10% din cifra de afaceri, informează site-ul EUObserver.com.

Ilie Năstase, al doilea dosar penal într-o zi: Poliţiştii să folosească mai întâi capul / Primul dosar, după ce fostul jucător de tenis a fost prins băut la volan. A fost dus încătuşat la INML

UPDATE. Ilie Năstase a ajuns, din nou, vineri, la Poliţie, după ce a fost luat de un echipaj, fiind oprit în trafic, la scurt timp după plecarea de la Spitalul Floreasca. Năstase conducea un scuter pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere, acesta avându-l suspendat.

Erdogan: Turcia va consolida relaţiile cu Uniunea Europeană. Aderarea rămâne un obiectiv strategic

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat, joi, că îşi doreşte dezvoltarea relaţiilor dintre ţara sa şi Uniunea Europeană, adăugând că Ankara va continua eforturile pentru a adera la Blocul comunitar, informează site-ul postului France 24.

Vladimir Putin salută eforturile depuse de UE pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, joi, că Moscova apreciază eforturile depuse de UE pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul, în pofida retragerii SUA din acord, avertizând că vor exista consecinţe grave dacă actualul acord nu va fi menţinut, relatează site-ul agenţiei Tass.

Rusia respinge informaţiile conform cărora avionul MH17 a fost doborât de rachete ale armatei ruse

Ministerul rus de Externe a respins, joi, acuzaţiile conform cărora avionul MH17 a fost doborât de de un sistem de rachete al armatei ruse, precizând că astfel de informaţii au ca scop ”discreditarea Rusiei”, relatează site-ul agenţiei Tass.

Anularea întâlnirii dintre Donald Trump şi Kim Jong Un | Oficial nord-coreean: Phenianul încă este dispus să poarte discuţii cu SUA / Reacţia lui Putin

Kim Kye-gwan, ministrul adjunct de Externe al Coreei de Nord, a declarat, vineri, că Phenianul încă este dispus să poarte discuţii cu Washingtonul, în pofida deciziei SUA de a anula summitul dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, relatează Yonhap.

Partidul lui Erdogan îşi doreşte depăşirea problemelor din relaţiile bilaterale dintre Turcia şi SUA

Turcia trebuie să depăşească actualele probleme din relaţiile cu Statele Unite, din moment ce cooperarea dintre cele două state este esenţială, se arată în programul electoral al Partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

COMENTARIU: Doi melci îl contrazic pe Iohannis: „Construcţia autostrăzilor e mai lentă decât viteza noastră”

Afirmaţia dlui preşedinte Klaus Iohannis că în România s-au construit autostrăzi „în ritm de melc” m-a determinat să caut date ştiinţifice privind viteza melcului, pentru a vedea dacă această comparaţie este, vorba lui, „sustenabilă”. Surprizele găsite pe net se ţin lanţ şi mă grăbesc să le relatez.

Finala din 2020 a Ligii Campionilor se va disputa la Istanbul

UEFA a decis ca finala Ligii Campionilor din 2020 să se dispute la Istanbul, pe arena "Ataturk".

Consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu a avut o întrevedere la Casa Albă cu John Bolton, consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui SUA

Bogdan Aurescu, consilier prezidenţial pentru Politică Externă, a avut, joi, o întrevedere la Casa Albă cu John Bolton, consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui SUA, cei doi discutând despre aspecte ale Parteneriatului Strategic,cu accent pe cooperarea în sfera securităţii şi apărării.

Liderii PSD reacţionează după plecările din partid: Dezertorii trădează voturile cetăţenilor

Liderii PSD au reacţionat, joi, după ce mai mulţi membri şi-au dat demisia din partid, vicepreşedintele PSD, Mihai Fifor, susţinând că "dezertorii trădează votul cetăţenilor", în timp ce Rovana Plumb spune că "nicio trădare nu ne va împiedica să ducem la îndeplinire programul de guvernare".

PSD Olt: Victor Viorel Ponta, un fost membru PSD, rămas fără job. Plecările din partid, plata unor poliţe mai vechi

Preşedintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, spune că fostul premier Victor Ponta are o atitudine arogantă, încercând să câştige capital de imagine prin promovarea de „disensiuni imaginare” în cadrul partidului, iar plecările către partidul acestuia reprezintă „poliţe mai vechi”.

Harvey Weinstein se va preda Poliţiei din New York- surse

Producătorul de film american Harvey Weinstein, anchetat pentru abuzuri sexuale de către autorităţile federale din New York, se va preda vineri Poliţiei, afirmă surse apropiate anchetei citate de site-ul postului CNN.

Traian Băsescu: Trebuie o alianţă pe dreapta. Altfel, lăsăm PSD-ul la guvernare încă un mandat

Traian Băsescu a afirmat, joi, că o alianţă a partidelor care sunt în opoziţie este necesară, fostul preşedinte precizând că în caz contrar "lăsăm PSD-ul la guvernare încă un mandat".

Un copil, accidentat pe trecerea de pietoni; femeia de la volan, bătută de tatăl victimei

Un copil de 3 ani, din Panciu, judeţul Vrancea. a fost accidentat pe trecerea de pietoni, joi seara, de o femeie de 37 de ani, aceasta fiind ulterior bătută de tatăl victimei. Poliţia a intervenit să oprească scandalul şi face anchetă în acest caz.